A doua oara cu sufletul gol :(

[oana cretu]

Aceste randuri le-am trimis la trei fete de pe DC, cu care imi scriu mai des, dar, cu speranta ca nu voi deranja pe nimeni, voi pune aceste randuri si aici...Si asta pentru ca stiu ca, departe de famile, aici, pe Despre Copii am gasit o a doua familie, care, cu sufletul bun pe care il aveti veti asculta durerea care o am eu pe inima...Durere care nu va trece prea curand. Sa nu credeti ca va cer compasiune, vreau doar sa ma descarc prietenilor de aici, ceea ce sunteti toti pentru mine. Te intrebi poate ce inseamna acest titlu! Raspunsul este ca as fi preferat sa nu il scriu, dar soarta face cum vrea ea, nu cum vrem noi. Azi am aflat ce nu-mi doream sa aflu cat timp voi sta in Franta, si anume ca persoana care pentru mine insemna poate mai mult decat inseamna parintii s-a stins din viata. Este vorba de strabunica mea, care, pana la varsta de 14 ani ( a mea) a locuit la noi si m-a crescut pe mine, si pe surorile mele. Si au dus-o la tara apoi ca se imbolnavise, paralizase pe o parte, si-a revenit, dar nu total si ca sa stea la aer curat, ca de la etajul 10, la cat stateam noi nu putea cobori, si avea ameteli daca facea multi apsi. Am suferit atunci mult, pentru ca mi-au rupt o parte din mine (si din ea la fel in privinta mea) ducand-o la tara. Imi amintesc ca, cand eram mai mica si vroia si ea sa se duca pentru 2-3 zile la tara, la ceilalti nepoti, eu plangeam si ii spuneam ca nu o las, pentru ca nu se mai intoarce. Si uite asa niciodata nu putea pleca fara mine...Si, desi a avut multi nepoti, stranepoti, ai caror parinti s-au rugat de ea sa se duca sa le creasca si lor copiii, ca noi suntem mari acum, nu a renuntat niciodata la noi. Si asta pentru ca stia ca, desi eram la o varsta la care intelegeam tot, nu puteam dormi cu altcineva decat cu ea. Nu stiu daca va puteti imagina, dar nu v-o doresc vreodata sa traiti ce traiesc eu acum. V-o spun cu lacrimi siroaie pe fata. Si spuneam ca este a doua oara cand am sufletul gol de cand sunt aici, pentru ca prima data a fost tot in postul pastelui, acum doi ani, cand bunica lui George( care pentru mine a fost o a doua "mamaie", o vedeam pe ea in bunica lui), care pe mine ma iubea enorm a fost lovita de masina si a murit. Nu inteleg, chiar daca strabunica avea o varsta cat de cat innaintata, de ce nu a vrut D-zeu sa-mi indeplineasca visul sa ne vada si ea, si bunica lui George la nunta, ceea ce isi doreau si ele si eu cel mai mult? Oare am cerut prea mult? Atata vroiam, sa ne vada la nunta, eu mireasa, si el ginere...Si mai ales ca acum ne-am decis ca vom face un copil, de ce nu a apucat si ea vestea cea buna, ca doar eu pentru ea am insemnat mai mult decat toti copiii, nepotii si stranepotii ei...Si de ce tocmai eu, persoana pe care ea o iubea cel mai mult nu am fost acolo innainte de a se stinge sa o mai imbratisez o data, sa-i mai spun inca o data ca o iubesc si o voi iubi mereu? Acum tot ce as vrea este sa dorm si sa ma scol dupa ce golul din sufletul meu incepe sa se mai umple... Nu ma pot opri din plans, oare ce as putea sa fac sa incerc sa nu ma mai gandesc? Nu mai pot, nu mai pot de durere! Simt ca ma topesc, ca nu mai am nici un rost...De ce oana-cannes "Si maine mai este o zi..."

[alinamoro]

Condoleante Oana,imi pare tare rau. [q] La intrebarea ta "de ce?" as vrea sa-ti scriu un vers dintr-o poezie: "De ce-i asa,o stie EL."(Dumnezeu) [flo] alina

[anca tanasica]

Condoleante. Durerea pierderii cuiva drag nu trece niciodata, devine doar mai suportabila cu timpul... Anca si bebelina Alexandra

[oana cretu]

Multumesc, fetelor. Alina, stiu ca o stie El, ai mare dreptate, dar prea mare era aceasta dorinta pentru mine ca sa-l inteleg de ce nu mi-a indeplinit-o, caci nu am cerut bani, situatie mai buna... Anca, intr-adevar, durerea devine mai suportabila cu timpul, asa s-a intamplat si cu bunica prietenului meu, George, dar acum sunt in stadiul durerii maxime, cand tot ce imi doresc este sa intorc timpul innapoi s-o pot imbratisa macar o secunda...Si iar plang...Dar imi face bine ca discutati voi cu mine...Va iubesc pe toti ca existati! Nu cred ca mi-ar fi fost mai usor daca nu erati voi! oana-cannes "Si maine mai este o zi..."

[angi_gemeni]

Oana, condoleante. Dumnezeu s-o odihneasca. Citisem mesajul tau imediat cum l-ai postat. Si iti scrisesem, dar l-am sters, pentru ca nici un cuvant nu te-ar putea alina in aceste clipe. M-am gandit pentru o fractiune de secunda la bunica mea. O fiinta pe care o iubesc enorm si care, daca s-ar prapadi, lumea mea nu ar mai fi aceeasi. Golul din sufletul meu cred ca nu voi reusi vreodata sa-l umplu cu ceva. Bunica mea m-a crescut de la 2 luni(mama nu a vut concediu, ca, deh, asa era atunci!). Ea m-a invatat primele cuvinte, ea mi-a indrumat primii pasi, ea m-a invatat sa citesc, ea ma ducea si ma lua de la gradinita si de la scoala... Acum are 90 de ani. Este lucida,este vioaie, este... IUBIREA MEA!!! Chiar daca nu este bolnava, de ceva vreme incoace, nu stiu de ce, ma gandesc cum va fi cand va veni ziua in care ea nu va mai fi. Ma cutremur la acest gand si il alung imediat... Asa ca... pot doar sa intuiesc ce e in sufletul tau. Nu poate intelege nimeni, mai mult ca tine, ceea ce simti, ceea ce traiesti in aceste momente. Doar ca... iti suntem alaturi, cu gandul si... cateva randuri care speram sa-ti faca bine! Angi si gemenii

[oana cretu]

Angi, iti multumesc si tie din suflet. Citind mesajul tau, traiesc momentele cand ma traversa strada cand venea microbuzul de la gradinita sa ma ia, si soferul Costel o intreba: "ce faci, mamaie, bine, sanatoasa?", apoi la scoala ea ma ducea si ma lua, si parca si acum o vad in fata scolii cum ma astepta, si in parc tot ea ma ducea, si orice as fi facut (boacana) imi lua apararea, si tot ce vroiam mancarica ea imi facea...Nici acum nu uit gustul mancaricii de cartofi pe care mi-o facea ea si care nici mamei nu-i iesea la fel de buna ( pe gustul meu), desi este o bucatareasa...foarte buna. Traiesc acum aceste momente, bineinteles ca ele imi storc mii de lacrimi. Nu vreau sa te perii, dar pana azi si eu gandeam la fel ca tine la cum va fi cand nu va mai fi, si incercam mereu sa indepartez acest gand...Si uite ca nu m-a ocolit. Desi era lucida, nu mai avea putere, auz, vedere ca acum 10 ani, cand de la o nenorocita de gheata a cazut, a paralizat, si-a revenit, nu total si uite asa a inceput sa-si piarda din putere mamaia mea, femeie despre care toti vecinii ma intrebau : "cati ani are de este asa in putere, urca cu sacosi cate 10 etaje cand nu merge liftul!?" Si ce ma mai bucuram, ca asa imi dadea incrdere ca va trai sa ma vada mireasa...Si uite ca, la varsta de 93 ani, mamaia mea, care a ramas vaduva, cu sotul mort in razboi, cu 4 copii, apoi 10 nepoti si multi stranepoti, a plecat azi si tare gol mi-a lasat in suflet...Nu vreau sa credeti ca ma vait, dar nu pot adormi, lacrimile nu mi se opresc, durerea imi macina sufletul...Mamaia mea, care m-a asteptat acasa innainte de a ma naste, iar dupa aceea m-a crescut, caci mama cu tata erau la facultate si aveau si serviciu, m-a parasit azi, si nu vreau, nu pot sa inteleg de ce nu m-a mai asteptat un pic, sa o mai vad o data! E cumplita suferinta asta! oana-cannes "Si maine mai este o zi..."

[cosmi]

Condoleante, Oana. Dumnezeu s-o odihneasca pe bunica ta. E greu, e foarte greu sa pierzi pe cineva drag, dar viata merge inainte. Si, sa stii, ca bunica ta si a lui George va vor privi la nunta de acolo, de sus, si se vor bucura alaturi de voi. Haide, fii tare, asa cum, sigur, te vrea si bunica ta! [pup] [pup] [pup] Cosmina, [dual] Diana-Maria & Amalia-Ioana

[oana cretu]

Multumesc, cosmi, din tot sufletul. Asta mai e unica speranta ca imi va da putere sa trec peste aceste momente cumplite, ca ele ne privesc de sus si ca nu vor altceva decat sa ne intelegem, sa ne iubim, sa avem o viata fericita impreuna...Asta ne spuneau mereu. Dar e greu, e greu inca sa-mi poata da putere acest gand...Imi vajaie capul in acest moment... oana-cannes "Si maine mai este o zi..."

[oana cretu]

Ma voi aseza acum in pat si voi incerca sa adorm ca am ameteli(cred ca din cauza plansului). Tot ce-mi doresc este sa adorm cat mai repede...Va multumesc tuturor ca sunteti alaturi de mine! Va iubesc! oana-cannes "Si maine mai este o zi..."

[lai]

Draga Oana, Condoleante. Imi pare tare rau.. Nu prea stiu ce sa iti scriu, cred ca trebuie sa-ti fie enorm de greu. As vrea sa-ti scriu despre bunicul meu, pe care l-am iubit foarte mult, si care a plecat dintre noi cand eu aveam 12 ani. Au trecut multi ani de atunci, mi-e dor de el si acum si imi va fi intotdeauna. Atunci cand mi-e greu si atunci cand mi-e bine, ma gandesc la el. Il vad ca pe ingerul mau pazitor, care vegheaza asupra mea intotdeauna cu un zambet duios si nesfarsita dragoste. Stiu ca orice s-ar intampla nu o sa il pierd niciodata, ca sprijinul acesta, dragostea lui neconditionata vor fi cu mine mereu. Stiu ca el dintre toti de acolo de unde este nu ma judeca. I-am lasat o portita spre inima mea pe care poate intra oricand, stie tot si vede tot, ma mustra cu indulgenta cand gresesc, sufera cu mine si se bucura alaturi de mine. Dorinta lui cea mai mare a fost sa traiasca sa ma vada studenta. Intotdeauna se intreba asta, mi-o amintesc prea bine din zilele in care nu intelegeam prea multe. Cand am terminat facultatea, i-am dedicat lui proiectul meu de diploma, care nu e mare lucru dar pentru mine (si pentru el) era o realizare, stiam cat de mult si-ar fi dorit sa fie atunci langa mine. Si a fost. Sunt sigura ca strabunica ta va fi alaturi de tine la nunta ta. Ea va fi in sufletul tau. Lai