Despre emigrare, pe sleau ! (fara perdea)

[cataghe]

Lai[flo] Conchita, ca de obicei,[flo] Catalina. This is the first day of the rest of my life!

[Guestus]

Hey GabiG Imi pare f. normal sa nu se accepte echivalarea diplomelor din alte tari. Si in primul rind cele medicale. Sa lase sa profeseze indivizi cu diplome obtinute ici colo. Eventual nici sa nu intelega limba tarii respective. Citi oare ar mai merge cu copii la o clinica ZZ din Bruxelles stiind ca medicul XX are diploma obtinuta in Burundi...sau facultatea Petre Grigore din Chisinau? Ce bani ar trebui sa dea societatile de asigurari din Europa, US si Canada pt posibila incompetenta a lor? Oamenii isi iau masuri de precautie...faci scoala acolo si asa esti testat. apoi profesezi. simplu.

[joe]

Experienta pe care o voi povesti mai jos nu imi apartine - de ea au avut parte din pacate prietenii nostri cei mai buni din Ro plecati in Canada in aprilie 2001! De ce o scriu? Pentru ca pe noi ne-a impresionat si pentru ca putini sunt cei care recunosc ca se poate sa iasa si asa - ba mai mult, prietena noastra cu care m-am intalnit in Romania in noiembrie 2001 mi-a spus ca numai injurata nu a fost cand a povestit si la altii prin ce au trecut! Deci ea cu experienta de cativa ani buni in marketing, el inginer de calculatoare - si inca unul foarte bun - ajung in Toronto, sunt asteptati de prieteni, fosti colegi de serviciu! Ce stiau - ce formalitati si unde trebuie sa faci imediat ce ai ajuns acolo, site-uri nenumarate de joburi, amici dispusi sa-i recomande pentru un job aveau, casa asigurata pentru inceput - la fel. Incep cu formalitatile - afla ca eliberarea SIN-ului dureaza o luna, timp in care nu prea poti sa faci mare lucru, toate fiind legate de acest miraculos SIN. Incep sa trimit CV-uri cu sutele - insa boom-ul in IT era pe trecutelea si pe piata de munca erau in cautare de joburi oameni care aveau deja experienta canadiana. In cazul ei - nici nu erau luate in seama, fara experienta canadiana CV-ul ei nu spunea nimic. Amicii la care au tras le repetau sa aiba rabdare, sa se bucure de timpul asta, ca de angajat tot se vor angaja pana la urma, sa se plimbe si sa lase timpul sa le rezolve pe toate! Bune sfaturi - cum au recunoscut mai tarziu prietenii nostri, dar pe care le gaseau foarte enervante la momentul ala - cand sutele de CV-uri primeau numai raspunsuri negative! Cu un noroc pe care ei l-au descris ca fiind fantastic el a gasit de lucru in Montreal, dupa 3 luni in care ajunsesera in pragul disperarii pentru ca ce aflasera de la diversi cand inca erau in Ro nu se potrivea deloc cu sitatia reala! Bineinteles ca in Montreal au luat-o de la capat cu limba (el stia franceza - insa se pare ca e totusi o diferenta semnificativa intre franceza si quebecoasa, ea a luat-o de la zero cu limba)! Cea mai mare dezamagire - 2 familii de prieteni din Montreal - cu care corespondasera asiduu cand erau in Ro si ale caror mailuri erau de genul "veniti o data, nu va mai chinuiti acolo" - o duceau totusi la limita existentei si in orice caz mai prost decat o dusesera acasa (cu bani calculati la centima, cu cumparat strictul necesar si mancat orez cu lapte seara vreme de un an, dormit pe saltea gonflabila si altele de genul asta)! Atentie - nu faptul ca o duceau greu vreau sa scot in evidenta aici (se poate intampla oricui sa treaca prin perioade nefaste) ci modul in care induceau in eroare pe altii (in speta prietenii nostri) cu cat de bine e acolo! Asta mi s-a parut nu doar o iresponsabilitate - ci de-a dreptul inuman! Anul urmator - la el s-au facut restructurari, dar pe vremea cand el ramanea pe liber, si-a gasit ea de lucru - entry level - dar - minune mare - in marketing. Dupa vreo 2 luni a reusit si el sa se reangajeze si eu atunci i-am felicitat ca in sfrasit dupa un an au ajuns la un echilibru! Replica lor - care echilibru? Banii de pe toata agoniseala nostra in RO (apartament, masina - Dacie, e drept, mobila de calitate si noua) sunt mai mult decat injumatatiti, prea curand nu-i vom pune la loc, el pierduse cam 15% la salariu fata de primul job in Canada, iar experientele prin care trecusera ii imbatranisera cu 10 ani (spusele lor). Nu stiu (ei) daca s-ar mai putea intoarce in Romania, dar se gandesc ca daca pe vremea cand au plecat ei ar fi existat creditul ipotecar (si deci le-ar fi fost mai usor sa schimbe un ap. de 2 camere pe unul de 3) si posibilitatile de acum de a lua o masina in leasing - nu stiu, sincer, daca ar mai fi fost la fel de motivati sa plece! Acum o saptamana am vorbit iar cu ei - ea a avansat,lui i s-a marit salariul, au fost in toamna in vizita in Ro - si se declara multumiti! In aprilie anul asta vor face 3 ani de cand sunt in Canada! Dar nu stiu sigur de vor ramane acolo, de vor pleca in alta parte, de se vor intoarce in Romania! Se bucura doar de ce au! Nu neg ca experienta de nou venit intr-o tara poate fi si placuta, cu joburi gasite relativ repede si fara prea mult stres!La fel e foarte adevarat ca oameni diferiti trecuti prin aceleasi experiente le percep diferit! Insa pana nu ajungi acolo nu ai de unde sa stii cum vei reactiona! De aceea mi se pare corect pentru cei ce vor sa faca pasul asta sa li se prezinte si cealalta fata a medaliei - ca NU ai de unde sa stii ce te va astepta si sa se pregateasca si pentru surprize mai putin placute! Daca reusesti sa te concentrezi asupra finalitatii (asa cum o defineste fiecare in ce-l priveste) si esti constient ca poti sa intampini si greutati la care nu te-ai asteptat sau peste care ai crezut ca vei trece mai usor - poate iti e mai usor in procesul de emigrare, de adaptare la noua situatie, la un sistem cu alte reguli! Abia dupa ce ai trecut de toate astea cred ca iti poti da seama cu adevarat unde e locul tau!

[GabiG]

Guestus, CUm le stii tu pe toate, mama draga!!!!!!!!! Asa cum am prezis, se vor ridica voci care sa critice. Pina la urma ideea este sa ne spunem fiecare experientele, bune sau rele. Ma abat acum de la subiect, dar trebuie sa-ti raspuns. Sigur ca nu ma asteptam sa pot intra direct in piine (desi fosti colegi de facultate profeseaza bine-mersi in Germania). Dar de aici si pina la a pune pe cineva sa mai faca 4 ani de facultate este cale mult prea lunga. Plus ca am un coleg din Iran (nu vreau sa pun deloc sub semnul intrebarii educatia de acolo, dar sper ca si noi sintem la fel de bine pregatiti) care mai are de facut doar 3 ani. Mai auzisem de un caz (din Irak) care intrase direct in anul de stagiu (deci mai are de facut 2 ani). Este nerelevant pt subiectul de fata, dar vad ca tu generalizezi acum spunind ca este normal sa nu fie recunoscute diplomele...Nu are rost sa ma mai lungesc, plictisim lumea! De ce nu ne impartasesti si tu din experientele tale? GabiG si Francesca 1an8 luni Pe lumea asta exista un singur bebelas (copil) perfect! Si fiecare mama il are! http://www.geocities.com/adrianb74

[cataghe]

Scuze pt ca va fi off-topic. Draga GabiG, in primul rimd iti doresc mult succes. Nu stiu ce sa zic, daca este cinstita chestia cu recunoasterea diplomei sau nu. Inclin sa cred ca sunt mari diferente atit in felul in care se face scoala medicala in Romania fata de tarile civilizate, cit si in felul in care se practica medicina in Romania fara de tarile civilizate. Sigur ca sunt si mari nedreptati, cum ar fi cele enumerate de tine, sau faptul ca in Franta se accepta faptul ca peste 50% din garzi sunt asigurate de straini - adica non UE - , dar acestia sunt platiti mai putin decit francezii si nu au drept de parctica decit limitat si de pe azi pe maine. In acest sens, mie insa mi se pare cinstit sistemul american, unde ca sa iti recunosti diploma de medic ai de dat exact aceleasi examene cu absolventii lor. Daca vrei sa lucrezi acolo, trebuie sa demonstrezi ca faci fata. Ca ai nevoie de punctaje poate mai mari decit americanii pt a prinde acelasi gen de rezidentiat, si asta am auzit... dar ce sa-i faci, asta este soarta emigrantilor peste tot. Inca o data succes si numai bine, Catalina. This is the first day of the rest of my life!

[ruxij]

quote:

---

Initial creeata de Dinu
Sint sigur ca acest subiect va naste controverse dar eu unu' m-am saturat de jumatati de adevaruri despre viata de emigrant. Din cind in cind pe forum, la adapostul unui nick, unii mai scapa cite ceva si depre jumatatea goala a paharului vietii de emigrant. Dar isi innabusa tacut rabufnirile stringind din dinti si mergind mai departe... Rar vezi pe cineva care spune, dar si atunci soptit, de teama parca sa nu deranjeze, ca lucrurile de fapt nu sint chiar asa cum isi imagina pe cind era in Romania. De obicei paragrafele acestea sint "trecute" repede cu vederea, fac nota discordanta si nu dau bine otimismului popular. Tocmai de aceea m-am gindit sa le gasesc un loc numai al lor aici pe forum. Sa ne spunem ofurile si pasurile fara teama ca vom fi judecati ...

---

Iata-ma si aici. Deci inteleg ca aici se discuta doar despre dezavantajele emigrarii. Intr-adevar, am mai spus-o la alt subiect, viata de emigrant nu este usoara. Cum ar putea fi usor sa te rupi de casa, familie, prieteni, locuri si mediu cunoscut si sa iei totul de la capat printre straini. Acolo nu e nici macar mama, tata, unchiul, prietenul care sa iti deschida o usa, sa iti puna o pila, sa te ajute la nevoie, acolo esti absolut singur si prin urmare dezavantajat din start! Toate astea nu tin deloc de locul in care ai emigrat, Franta, SUA, Germania, Suedia, Canada etc. Cand emigrezi, o iei de la zero cu toate asa ca te poti astepta la: - cativa ani buni de nivel de trai nu prea ridicat. - va trebui aproape sigur sa faci ceva scoala acolo unde esti. Cel putin in USA toti ajung mai devreme sau mai tarziu la concluzia ca dc. nu se apuca de o scoala si nu obtin o diploma autohtona ori nu gasesc de lucru, ori sunt limitati la o pozitie de unde nu mai au posibilitati de avansare. - Nimeni apropiat (in afara de sotz/sotie dc. esti casatorit) care sa te poata ajuta. Esti pe cont propriu. Daca ai: lipsa de motivatie, orgoliu in cantiti mari, asteptari si pretentii exagerate, nerabdare, lipsa de tenacitate, lene, esti obisnuit cu "pile" si "invarteli", speri sa obtii bani fara f. multa munca, dc. esti o fire slaba iti va fi f. greu, daca nu imposibil sa te adaptezi. Dc. pleci numai asa, ca sa poti spune prietenilor si rudelor ca ai plecat in USA, Canada sau aiurea, fara sa intelegi ceea ce faci si fara sa fii puternic motivat, daca te astepti ca aia din tarile alea in care ai plecat sa te trateze egal cu cetatenii propriilor tari inca de cum aterizezi, eventual sa iti dea si functii de conducere in scurt timp, forget about it! Munca si concurenta sunt aici "sangeroase" dupa cum se exprima o cunostinta (care nu mi-e prea draga, dar a zis bine aici:)) Si mie nu imi place sa ii critic pe cetatenii tarii in care emigrez. Pana una alta eu am vrut sa vin in tara lor si sa le fac o concurenta poate nedorita si nu stiu cu cata dragalasenie si ospitalitate legendara (care e doar o legenda zic eu) i-ar trata romanii pe straini. Dc. prin absurd am avea noi emigranti. In privinta experientelor personale sa zicem negative, spun doar ca ce bine ar fi sa fi avut rezidenta permanenta de la inceput. Pana una-alta timp de 4 ani am facut doctorat si am trait impreuna cu sotul meu din burse, am facut si un copil, care acum are 2 ani. Acum am terminat doctoratul, dar urmeaza un job de tranzitie, postdoctoral researcher pentru mine, nu prea grozav platit (sotul meu nu a terminat inca) si abia dupa aia (peste vreo 3 ani) ne putem gandi la posturi de profesori in invatamantul universitar de aici. Asta este calea standard. Deci pt. noi dureaza vreo 7 ani. Nu mai zic ca nu avem inca rezidenta permanenta, deci nu suntem nici macar emigranti inca. Dar e OK, tot ce ne trebuie avem (nu lux, nici orez cu lapte in fiecare seara-nu stiu oricum de ce neaparat orezul cu lapte e rau, trebuie doar sa iti lipseasca imaginatia ca sa il mananci in fiecare zi-cum a spus cineva intr-un subiect pe undeva. Stiam care e calea, sunt optimista pentru ca stiu ce am de facut, nu sunt in ceata ca in Romania. Ce regret? Ca am plecat la doctorat la 27 ani si nu la 23 ani, cand am terminat facultatea in Romania. Si ca am avut o sefa (adviser) romanca cam inumana, dar si ei ii pot multumi pt. ca datorita suturilor ei sunt mult mai puternica si nu cred ca ma mai doboara cineva cu una cu doua. Asta este experienta mea proprie si personala. Numai bine, Lia ruxij

[casandra]

Ruxij, sper sa nu te superi ca te intreb, si daca vrei, nu-mi raspunde, dar sunt tare curioasa care este salariul unui profesor in invatamantul universitar, deci salariul la care poti ajunge dupa 7 ani de doctorat si studii postdoctorale.

[ruxij]

Da, ai dreptate casandra cand te gandesti ca salariile nu sunt prea mari in invatamantul superior, dar nu neaparat pt. salariu f. mare mergi, ci pentru ca iti place. Si eu zic ca cu doua lefuri medii ne-ar fi super-bine. Sa dau cifrele, salariul de Assistent Professor este doar de 50-60000$/an. Salariul de profesor plin este in medie de 100.000$/an (mai mult castiga mai ales in inginerie, unde mai scot si din granturi. Fosta mea sefa (profesor), am aflat de la o barfitoare de la contabilitate, a castigat in 2002 160.000$/an in total). Eu ma gandesc totusi ca dupa ce termina sotul meu sa ma angajez in industrie, salariile sunt mai mari. El probabil va merge la o Univ. insa pentru ca asta ii este "chemarea" si atunci conteaza mai putin dc. salariul e de 60 sau de 70000$/an. Numai bine, Lia ruxij

[masha]

Rindurile de mai jos le-am postat intii la costul de trai (de, inca mai incerc sa ma descurc in jungla subiectelor), dar in realitate ar fi trebuit postate aici. Ira, nu stiu exact ce planuri ai, dar am sa-mi dau si eu cu parerea. Sint de 8 ani in Canada si tot ce pot sa spun este ca nu mai vreau inapoi in Romania. Nu stiu ce experiente oribile au avut altii si de ce negativitatea fata de emigrare, dar pentru mine emigrarea a fost cea mai buna miscare pe care am facut-o. Multe dintre aspectele negative sint de fapt generate de faptul ca un roman proaspat emigrat nu intelege societatea in care ajunge. Care societate are regulile ei, mai mult sau mai putin respectate (nici aici nu umbla ciinii cu colaci in coada si primii 3 ani sint foarte grei) si care trebuie insusite fara explicatii, mai precis ai nevoie de o minte deschisa si fara prejudecati fata de societatea respectiva. Trebuie sa ajungi la un nivel de intelegere care sa iti permita sa vezi partile bune si rele, si sa determini daca poti trai cu ele. Aici am putut sa am o cariera totalmente masculina (lucrez in administrare de sistem si DBA, singura fata intre 12 persoane) fara nici o problema si spaga, un trai decent cu rasfaturi si calatorii pe unde mi-a traznit mie in lume, am devenit addicted la "Hi! How can I help you?" si "Have a great day!" cind intru/ies din magazin (pot sa frec vinzatoare 2 ore si sa ies din magazin fara sa iau nimic si tot la fel se poarta)- stiu, multi spun ca le repugna ca totul e fals, eu asa prefer, e curat si lumea e politicoasa si amabila si mai presus de toate nu trebuie sa dau bacsisi nicaieri decit la circiuma si numai daca vreu eu. Prieteni? avem un cerc de prieteni atit de extins ca uneori ma apuca ameteala, se fac bairame, se merge la circiuma, in camping, la Festivalul de Jaz (nu ma dau mare, e o constatare pe care am facut-o cind a trebuit sa ii invitam la botez si am ajuns la concluzia ca ne costa o avere) - nu pot sa zic ca in Romania imi puteam permite acelasi lifestyle. Pe de alta parte in Romania am parintii si sora mai mica, de care imi e dor tare, dar cam la atit se reduce legatura mea cu tara. Bineinteles si aici ti se sparge casa, se impusca pe strada, scolile publice sint slabute, universitatile sint scumpe, se mai fura de prin buzunare, se fura masini, etc dar mult mai rar ca in Romania si atmosfera e mult mai destinsa (mi-a luat citiva ani sa scap de paranoia cu tinutul posetei strins linga mine sa nu imi fure careva portofelul :) ) Si odata ce stii zonele iti poti alege una in care riscurile sint mai mici. Nu vreau sa fac apologia emigrarii, cred ca totul depinde de persoana si de ce iti propui sa faci. Este foarte greu sa iti schimbi modul in care vezi lucrurile si sa treci de socurile si "durerile" initiale. Emigrarea are darul de a te pune in fata posibilitatilor tale reale (fara pile si cunostinte), iti descoperi resurse pe care nici nu stiai ca le ai si "pete pe creier" care ies la suprafata la stress. Odata ce lucrurile se aseaza incepe fun-ul, problema este pina iti gasesti de lucru si incepi sa pricepi ce se intimpla in jurul tau. Am si eu prieteni care s-au intors, in marea lor majoritate au stat intre 1 si 2 ani, dupa care au venit inapoi - nu s-au mai putut adapta inapoi. Si mai e ceva de care m-am lovit: unii romani au senzatia ca ei sint cei mai tari si nimeni nu stie mai bine ca el in orice subiect abordat si daca nu esti de acord cu ei inseamna ca nu te pricepi sau esti usor retardat. Canadienii sint politicosi, amabili si deschisi si de multe ori sint luati de prosti si ridiculizati, dar daca vorbesti cu ei ai sa observi ca au o perceptie totala diferita a lumii inconjuratoare - mai blinda, mai sigura, mai vesela, mai putin aglomerata de atrocitati ... P.S. Mai este ceva: virsta si experienta de viata pe care ai avut-o in Romania. Cu cit mai in virsta, cu atit mai greu pleci si te adaptezi in alta parte, te leaga experientele, amintirile, prietenii, primii pasi ai copilului, diminetile de toamna pe strazile din Bucuresti, luna reflectata in marea calma, bautele cu prietenii, circiuma din colt, etc, etc. Pt. mine a fost usor, am venit aici (Toronto) la 25 de ani, aproape direct din facultate. Aici am amintirile cele mai pretioase, de la calatorii, petreceri pina la primii pasi ai fetitei mele si primul mama spus triumfator din siguranta bratelor mele ... de aceea ii inteleg f. bine pe cei care nu pot sau refuza sa se "adapteze". Pt. mine aici e acasa, aici imi traiesc viata de adult, aici este "normalul", altii au avut aceste experiente in Romania si pentru ei acolo e acasa.

[dcm]

quote:

---

Originally posted by ruxij
Da, ai dreptate casandra cand te gandesti ca salariile nu sunt prea mari in invatamantul superior, dar nu neaparat pt. salariu f. mare mergi, ci pentru ca iti place. Si eu zic ca cu doua lefuri medii ne-ar fi super-bine. Sa dau cifrele, salariul de Assistent Professor este doar de 50-60000$/an. Salariul de profesor plin este in medie de 100.000$/an (mai mult castiga mai ales in inginerie, unde mai scot si din granturi. Fosta mea sefa (profesor), am aflat de la o barfitoare de la contabilitate, a castigat in 2002 160.000$/an in total). Eu ma gandesc totusi ca dupa ce termina sotul meu sa ma angajez in industrie, salariile sunt mai mari. El probabil va merge la o Univ. insa pentru ca asta ii este "chemarea" si atunci conteaza mai putin dc. salariul e de 60 sau de 70000$/an. Numai bine, Lia ruxij

---

ruxij a uitat sa adauge amanuntul esential. si anume, salariile initiale mici (fata de industrie) din academia sint neesentiale avind in vedere marele premiu care se obtine dupa 5-6 ani de employment, adica tenure, dreptul de a fi angajat pe viata al universitatii respective, fara posibilitatea legala de a fi concediat (exceptiile sint extrem de putine si de stilul, a veni cu arme la scoala). deci, esti platit cu mai putin la tinerete, dar ai in fata o cariera de cca 50 de ani (pensionarea nu e obligatorie) in care in medie faci cam $100,000 pe an (mai mult sau mai putin depinde de faima personala, de domeniu si de universitate). casandra, ca sa iti faci o idee, poti sa te uiti pe web unde universitatile publice listeaza salariile (sint public record).