Jump to content
O nouă casă pentru FORUMUL DESPRECOPII ×

🎉 Alătură-te Comunității Noastre! 🎉

🔹 Membrii înregistrați beneficiază de:

  • ✨ Funcționalități suplimentare
  • 💬 Participare la discuții active
  • 🏆 Puncte pentru tombole lunare cu premii atractive
  • 🗣️ Oportunitatea de a-ți exprima opinia
  • 🤝 Ajutor reciproc între părinți
  • 🎁 Șansa de a câștiga premii

🚀 Ce te oprește?

...Tiganie, rai / Rai care erai...


Recommended Posts

Sursa: http://www.geocities.com/SunsetStrip/Mezzanine/6257/mugur.htm PHOENIX - MICA TIGANIADA (Nicolae Covaci, Serban Foarta & Andrei Ujica) Trec tigani pe drum, Drumu-i plin de fum, Fumu-i plin de scrum, Foc ardea! Vai tigani, tigani, Gipsies si gitani, Fara cer si ani, Trec pe drum! Tiganie, rai Rai care erai Caravan serai Acadea. Raiul meu beteag, De pe alt meleag Cat imi esti de drag, Nu stiu cum. Trec tigani prin colb Colbul este orb, Orbul e un corb, Giacardea. Cade seara-n camp, Soarele-i scalamb, Cortul este stramb, Foc ardea. Fac tiganii foc, Focu-i la mijloc, Fete cu ghioc. Si cu carti de joc, Hai, noroc, noroc, Vino la soroc. Vino sa-ti ghicesc, Cartile vorbesc Si nu ne mintesc, Giacardea. Fata de caro, Sub cer indigo, Sa-ti spun incotro Foc ardea. Ca multi ani s-au scurs De cand el s-a dus Cu un pui de urs Pe un drum. Cu belciug si lant, Fara nici un sfant, Spre un targ bizant, Foc ardea. Zaiafet acum, Lautari duium, Numai tu nicicum, Giacardea. Noaptea de-ar veni, Pe pamantul gri, De ne-ar adormi, Orisicum. O, dar azi, dar azi, Ceru-i de atlaz, Soarele-n extaz. Ei se duc la pas Spre un alt popas, Satra de pripas. Pana nu-i mai vezi, Pana nu-i mai crezi Si din ochi ii pierzi. Printre ceturi verzi, Ceturi de livezi, Vezi ca nu-i mai vezi. Giacardea, cardea, Gialino mura, Gia mura, mura, Ce misto...
Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

  • Răspunsuri 71
  • Creat
  • Ultimul răspuns
Poate va intrebati ce m-a apucat... Chiar asa, ce-mi veni? As vrea sa vorbim despre toleranta si prejudecati, fara patima... Ideea mi-a venit citind un alt subiect unde tangential s-a atins aceasta tema. A tolerantei fata de alte modele socio-culturale, diferite de modul pe care conventional il numim "civilizatie". Cum nu cunosc minoritatile de peste mari si tari, m-am gandit, m-am analizat, am incercat sa-mi dau seama daca in adancul gandurilor, dincolo de orice ipocrizie "civilizata" sunt cu adevarat o persoana fara prejudecati rasiale sau etnice, cu o mentalitate de "majoritar" tolerant. Si-am cantarit toate acestea in raport cu cea mai colorata si la-ndemana tuturor minoritate (si nu ma refer la continutul de melanina al epidermei): Tiganii, rromi, gipsy, gitani, boemieni... Q
Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

In primul rand mi-am dat seama ca nu stiu mai nimic despre tigani... Sau aproape nimic concret. Am a atitudine duala, daca vreti. Pe de-o parte, perceptia mea este clar influentata de literatura si film. O viziune romantica ca in Satra lui Zaharia Stancu (unde tema exodului, a deportarii este clar trecuta in plan secundar) sau ca in filmul lui Emil Loteanu "O satra urca la cer"... cu muzica fantastica, cu imagini de la marginea raiului si-a iadului. Sau, o viziune grotesca, in filmele facute de Kusturica si Bregovic. Pe de-alta parte, in plan real de data asta, sunt mai degraba indiferenta daca ma gandesc la etnie in ansamblu. Q PS. Va rog sa dati dovada de toleranta, si sa nu transformam acest subiect intr-o polemica sterila. Intrebarile in fond sunt simple: Suntem sau nu toleranti? Avem sau nu prejudecati? Daca discutiile vor degenera, voi ruga Admin si moderatorii sa inchida subiectul. Va multumesc, Q
Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

frumos subiect, Q, iti urez sa aiba mai mult succes decat cel deschis de mine in urma cu vreo luna pe o tema asemanatoare: cum gandim/ne comportam fata de minoritatile si strainii din Ro? , la care nici macar eu nu am raspuns :) tu propui discutia asa de frumos ca nu ma pot abtine [flo] si iata ce cred eu despre asta: intoleranta fata de cei diferiti se bazeaza pe frica, partial frica de necunoscut, de "diferentele" care, aparent, ne separa in categorii distincte: albi, negri, galbeni/bastinasi, minoritati/ femei, barbati/ cu facultate si fara/ bogati, saraci/tu si eu in fond. frica asta se educa, cred cu tarie. e deja un loc comun indemnul de a cauta ce ne aseamana, nu ce ne separa. totusi, cati facem asta? in principiu sunt impotriva generalizarilor, dar la tema de fata cred ca ignoranta si frica sunt cauzele de baza ale intolerantei. judecata noastra despre o categorie sociala sau rasiala se formeaza nu neaparat din experiente directe, ci pe baza legendelor urbane mai mult. sa luam cazul rromilor din Romania, priviti mereu drept oaia neagra a poporului. tezaurul de legende negative este atat de bogat si convingator, ca nici o minte sanatoasa de roman nu sta sa mai judece cauzele situatiei asteia. se declanseaza automat un mecanism de aparare intern, cateodata cu supapa de defulare gen Hadareni, care traseaza o conduita si o judecata razboinica: tu esti dusmanul, tu esti hotul, borfasul, miliardarul de carton, cel care ma faci de rusine in strainatate, mafiotul si cersetorul, mancatorul de lebede violentul si puturosul etc etc. sunt lipsa de la apel doua intrebari fundamentale: 1. din ce cauza esti tu, rromule, asa? si 2. ce ma fac eu cu tine? intreaba un rasist moderat ce e de facut si vei avea surpriza sa constati ca raspunsul lui la problema este aproape identic unui rasist militant: sa ii bage intr-un tarc si sa traiasca acolo intre ei, sa ii urce pe toti in tren si sa-i trimita inapoi in India etc. rasistul asta n-ar sari insa niciodata in ajutor unei victime de rrom, in tramvai sau pe strada, in acelasi timp ar raspunde public foarte intelept si corect politic la intrebari despre toleranta (el se considera tolerant), dar daca s-ar gasi intr-un mediu care ii impartaseste frica, apai camera de gazare ar fi doar o usoara pedeapsa aplicata celuilalt pentru propria frica. acelasi rasist n-ar sari insa nici macar in ajutorul rromului=omul negru, dar crede ca are dreptul sa pedepseasca in virtutea faptului ca el a furat numai de la intreprindere, ca toata lumea, nu din buzunarele calatorilor cu ratb-ul. ca el n-a mancat lebede niciodata... m-as risca si cu un portret al ne-rasistului militant, al celui care, sub nume pompoase ca fundatie, minister, organizatie a drepturilor omului, purcede la re-educarea recalcitrantului. in principiu, cred ca atitudinea asta tot de pe pozitii de forta decise de frica se remarca. eu, educatorul, sunt atat de bun incat vreau sa te transform si pe tine intr-o copie fidela mie. am disponibilitate si putere sa te civilizez, eu cuceritorul pe tine salbaticul. nu conteaza ca tu esti un om liber, eu consider ca iti sta mai bine la costum si cravata si cu tacamurile folosite corect. cultura ta e diferita de a mea, deci trebuie inlocuita cu a mea, logic. in ambele portrete eu recunosc un leit motiv: sa se schimbe celalalt, sa devina el ca mine ca sa pot dormi linistit sau sa ma simt in siguranta pe strada. sunt admirate "exceptiile" din randul rromilor care au invatat carte, s-au civilizat, au devenit clonele majoritatii in obiceiuri si mentalitati. eu consider "admiratia" asta de-o ipocrizie fara margini si de-o cruzime infantila. este un imens handicap sa nu poti admira pe cineva complet diferit de tine, sa nu-l poti accepta asa cum este, sa nu-l poti iubi neconditionat. de ce dorim noi, albii, sa privim in jur ca intr-o oglinda, nu stiu? realitatea arata ca, si daca ne uitam in ochii unui alb, oglinda aia tot sperie de moarte, caci este alta mica diferenta la mijloc care ne darama linistea: e alb, dar e evreu. e alb, dar e din europa de est. e alb, dar e de la tara... Q, probabil ca si tu te-ai obisnuit deja cu discursurile despre (in)toleranta incepand in felul urmator: "am o gramada de prieteni unguri/tigani/romani/afro-americani/maori...si ne intelegem nemaipomenit, sunt oameni minunati...dar ce fac ungurii in Transilvania si lobby-ul lor anti-romanesc...cum ne fac tiganii de ras in tarile civilizate...cat de lenesi si violenti sunt afro-americanii...cat de tigani sunt maorii..."...[neand] in acelasi timp, cadem pe spate de indignare cand vine un avocat din Irlanda si ne face pe toti gunoaie, trimitandu-ne inapoi de unde am venit sa-i stricam lui echilibrul intre propria frica si fricile celorlalti, echilibru de om civilizat - se zice. [:D]
Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

si ca sa iti raspund direct la intrebarea despre rromi: ma fascineaza etnia lor, dar mi-e si frica de ei... frica inconstienta. si vreau sa iti spun ca nu mi-am luat niciodata masuri de precautie ostile cand am intrat in contact cu ei, mai mult profesional. am mers ca mielul la taiere si nu mi s-a intamplat mare lucru, ceva bani sterpeliti, o bataie, niste geamuri sparte cu scandal si cam atat. [^]
Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

Q, delicata intrebare ai pus...M-am autoanalizat si nu stiu ce sa zic....am crescut fara prejudecati sau conceptii rasiste (am avut vecini de scara tigani care, in afara de limbajul mai "colorat" cand se ciondaneau intre ei nu ne-au deranjat cu absolut nimic). Dupa care m-am mutat la Bucuresti, si am dobandit oarece prejudecati, si nu de bunavoie...de exemplu cand in tramvai, cu lama intre degete, se uita in ochii mei si imi taia geanta..si mi-a fost frica sa tip, ca sa nu-mi treaca lama pesta fatza...sau manelele date la maxim...si multe altele..m-au facut sa ma feresc, sa ocolesc, sa evit daca se poate...si daca nu se poate, sa strang din dinti, uneori cu frustrare, alteori cu scarba...repet, e ceea ce am simtit pe pielea mea, si sunt poate, subiectiva, dar am fost fortata sa devin asa....toti am vazut si revazut filmul "Satra", toti am cantat in tabere "Trec tiganii..." si poate nu toti, dar eu personal il plac foarte mult pe Voicu.Dar asta e o imagine idealizata, care nu intotdeauna se potriveste cu realitatea... Bun, ziceati: cum ii ajutam/integram? Eu e exemplu am lucrat cu ani in urma intr-un loc unde era nevoie de muncitori sezonieri pt. vara, se platea nu foarte bine, dar cat de cat....zilnic bateau la usa oameni, dar ...nu tigani, preferau sa cerseasca in fata portii...a, ba nu, a venit unul intr-o zi, in Mercedes cu sofer, sa cumpere ceva de acolo, si mi-a zis scuipand coaja de samantza:"Domnitza, io am bani sa te cumpar si pe matale..." Tot ce am vrut sa spun, fara sa arat cu degetul pe nimeni, e ca prejudecatile nu sunt ceva primit o data cu educatia, sunt cateodata si ceva dobandit in urma unor experientze neplacute.. Si inchei spunand ca am si prieteni tigani, si prieteni de culoare cu care ma inteleg foarte bine, si colegi de toate rasele, pe care ii apreciez si ii respect. V. veni, vidi, Victorie!
Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

Pai asta e, eu personal nu vreau sa schimb pe nimeni...nu am nimic cu muzica, cultura, religia si obiceiurile nimanui, dar am o problema cand acestea nu ma lasa pa mine sa traiesc decent...Nu vreau sa fie integrat si asimilat nimeni cu fortza, dar vreau sa stiu cum sa facem sa traim fara sa ne deranjam unii pe altii, sa traim fara sa ne facem necazuri unii altora... A, mi-am mai adus aminte de o experientza...cu vreo 2 ani in urma, in ziua cand m-am casatorit, in momentul in care am iesit de la Starea civila am fost inconjutata de o gloata care racnea din gura si acordeoane, si fuste multicolore care imi aruncau cu orez in ochi si tragea de mine pt. bani...am aruncat florile, am fugit la masina si am plecat singura...fericitul ginere m-a urmat si el dupa ce a scapat din "ambuscada"... si momentul asta e imortalizat pe caseta video de la nunta mea (inclusiv "muzica"), si care se presupune a fi cel mai fericit moment...acum reusesc sa rad cand ma vad acoperindu-mi capul cu mainile si fugind sa scap, dar atunci nu va spun ce am simtit.. V veni, vidi, Victorie!
Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

Cred ca "gradul de civilizatie" este determinat de educatia primita si de felul in care interpreteaza fiecare libertatea de a trai in societate, nu de ratiuni etnice sau rasiale pentru asa ceva. Insa mai este un aspect al discutiei: conteaza enorm lumina in care este prezentat de catre mass-media un cetatean apartinand minoritatii tiganesti. Este foarte usor sa transformi din vorbe parerea unei multimi despre ceva anume si, din pacate, exista inca o atitudine usor refractara (ca sa nu spun nefavorabila) a mass-media in legatura cu problemele tiganilor. Am un prieten foarte bun si apropiat care recunoaste ca este origine tiganeasca dar care nu poate fi deloc incadrat intr-un tipar al "tiganului", asa cum este perceput de cele mai multe ori in sens peiorativ. Bunul-simt de acasa si educatia din scolile facute au facut din el un om de toata increderea si sr trebui sa fii rasist de-a binelea ca sa ai ceva impotriva lui numai pentru ca apartine unei minoritati. Sunt convins ca mai sunt o multime de astfel de tigani "buni" si tind sa cred ca imaginea tiganilor in ochii nostri nu este data neaparat de faptele lor, ci si de faptele unor romani care imita anumite comportamente ale tiganilor. Ne obisnuim sa-i punem pe toti in aceeasi oala dar cei care pierd cel mai mult sunt tiganii "buni", si odata cu ei, noi toti. Si ar mai fi un lucru: tiganii nu sunt o masa omogena de oameni, ei au situatii si probleme diferite acasa (imi pare rau ca nu am la indemana un link cu o statistica in privinta asta). Nu putem sa-i tratam pe toti intr-un mod standard. Si nici nu putem face ceva pentru ei fara sa umblam, in timpul acesta, la propria noastra perceptie despre tigani. Putem oare sa acceptam ca suntem cu totii oameni, indiferent de culoarea pielii? Catalin ________________________ Think pink![flo]
Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

Stiu sigur ca vor sa fie numiti ROMI. Eu am impresia ca sunt cu un pas inaintea noastra la capitolul "DEMOCRATIE". Fara a recunoaste ii imitam la anumite "mode", fumatul la femei, vorbitul tare in locuri publice (chiar si pe strada) fara jena, mai in urma cu ceva timp ei au purtat primii pantofi de lac, mai nou... manelele,.....etc sunt multe. Sunt educati "in stil propriu" ...
Link to comment
Distribuie pe alte site-uri

Archived

This topic is now archived and is closed to further replies.


×
×
  • Adaugă...