Cand accepta o femeie o relatie extraconjugala?

[iuliana76]

Adela, poate am exagerat cand am spus femei cu principii, fiecare are principii in functie de educatia care o are. Vreau sa-ti spun ca prietena mea cea mai buna (de cand eram mai mica), a avut primul iubit la 14 ani. De atunci si pana la 20 cand nu am mai tinut legatura cu ea, din diverse motive, a avut multi parteneri, uneori si 2 in acelasi timp. Eu pot sa-ti spun ca m-am sarutat prima data la 18 ani (nu glumesc) si am avut primul iubit la 21 de ani care este acum sotul meu. Asa ca fiecare persoana actioneaza in functie de educatie, de constiinta ei. Desi prietena asta a mea a incercat de multe ori sa ma "atraga" pe drumul ei nu a reusit (si sunt mandra de lucrul asta). Eu totusi nu judec pe nimeni.Si din acest motiv am multe "prietene" care vin la mine doar ca sa vorbeasca. Daca am o prietena, in mod clar nu o sa o judec indiferent de actiunile ei. O ascult, o sfatuiesc. Daca isi inseala sotul asta e optiunea ei, nu o judec. Dar, recunosc, imi place sa le ascult motivele, explicatiile (desi nu le cer). Si stiu sa fiu discreta.

[mihaela_s]

Vad ca nu se incumeta nimeni...asa ca incep eu: Am avut o relatie extraconjugala care se va transforma peste exact o saptamana in cea de-a doua mea casnicie. Ce m-a determinat? Faptul ca nu-mi iubeam fostul sot, e principalul lucru. N-as vrea sa va plictisesc cu o poveste luuuuunga, asa ca voi scrie pe scurt. L-am cunoscut pe primul meu sot cand aveam 18 ani si a fost primul barbat din viata mea, din toate punctele de vedere (plimbari, sarut, dansuri, sex,etc.). Nu mi-a placut de la inceput de el, dar insistenta lui si felul in care ma facea sa ma simt dorita m-au cucerit, pot sa spun. Asta a fost la inceput si dupa 2 saptamani ma cerea in casatorie, eram femeia UNICA pentru el. Ne-am casatorit abia peste 4 ani, atunci cand eu nu mai eram convinsa ca ar trebui sa fac pasul asta, dar fiindca nimeni mai bun nu aparuse la "orizont" si imi era rusine ca fara nici un motiv sa-i intorc spatele, am acceptat. Existasera nenumarate certuri deja intre noi, imi dadeam seama ca nu suntem compatibili, prea multe idei se bateau cap in cap, dar am crezut ca vom trece peste toate, discutand si facand compromisuri. Anii au trecut, in total au fost aproape 8, a aparut si copilul, care am crezut eu ca va salva ceva, dar m-am inselat. Au inceput acum discutii si legate de educatia copilului, vedeam lucrurile cu totul diferit, iar diferentele de gandire in toate domeniile se adancisera foarte mult. Implinisem deja 30 de ani si am inceput sa ma gandesc ca voi ramane la un moment dat numai noi doi si va fi prea tarziu ca sa-l parasesc. Intamplarea a facut sa-l cunosc pe cel alaturi de care imi voi continua drumul, in timpul primei casnicii. Insurat si el, si aveam sa aflu mai tarziu, casatorit tot pentru ca nu gasise persoana pe care o dorea, dar ea era cel mai aproape de idealul feminin pe care-l dorise. Nu ne-am vazut decat la un an de cand ne cunosteam si tot ce facusem pana atunci era sa ne trimitem e-mailuri, sa povestim pe chat si sa vorbim la telefon. Nu discutam despre casniciile noastre, nu stiam decat ca "dupa 8 ani de casnicie e obisnuit cu sotia pe care o are", iar el despre mine ca am un copil si ca "asa e viata, cu bune, cu rele". Dar am dorit amandoi sa ne intalnim, sa ne vedem si atat. Doar ca nu s-a putut, am stiut amandoi dupa prima intalnire ca mai vrem sa ne vedem si pe urma ca vrem mai mult. Peste 2 saptamani de cand ne-am vazut prima oara si dupa 3 intalniri, plecam la mare cu familia mea ca sa salvam ceea ce nu se mai putea salva. La revenirea acasa, mi-am anuntat sotul ca voi divorta, stateam deja separati de o luna jumate, asa ca intalnirile mele se consumau in timp ce nu mai locuiam impreuna cu fostul meu sot. L-am inselat, dar el a fost cel care a plecat de acasa, nemaiputand sa ma suporte, cerandu-mi sa merg la el si sa nu mai imi vad parintii, el considerand ca acestia au fost cauza despartirii noastre. L-am inselat, dar l-am suportat ani de-a randul incercand sa faca din mine ceea ce dorea el, o femeie care sa-l serveasca toata viata, fara sa inteleaga ca nu doresc asa ceva. L-am inselat, dar casnicia noastra era pe duca deja de vreo 2 ani, incercam sa punem lucrurile la punct si de fiecare data facea promisiuni pe care nu le putea tine, iar eu ma simteam din ce in ce mai "goala", ca o marioneta pe care el o juca asa cum dorea. Sper ca am fost destul de concisa, daca nu, astept intrebari. Stiu ca unele dintre voi ma vor condamna, poate unele ma vor intelege, iar unele se vor regasi oarecum in ceea ce am trait. Va pup, numai bine! Mihaela, Diana si [copil] Silvia http://community.webshots.com/user/mihaela_s20 www.bebelusi.august.septembrie.2003.home.ro

[liris]

eu una nu te condamn...ci zic : ai avut bafta ! prin "inselare" ai iesit dintr-o situatie care nu ti se potrivea si ai intrat intr-una care ti se potrivea. acum esti fericita. in plus deja treaba e terminata , te vei casatori ... daca ar fi sa povesteasca o astfel de experienta cineva ca are o relatie extra, este inca casatorita , si vrea sa ramina asa....mai greu ...zic eu

[maggda]

Mihaela ca doresc casa de piatra si tot binele din lume![cheers] Eu zic ca orice om merita sa fie fericit pe lumea asta si nu merita sa te sacrifici mai ales cand sunt probleme tot mai multe si mai mari in casnicie.Bine ca ti-ai gasit perechea!Multa fericire va doresc! Magda si [zana]Bianca

[2mami]

Mihaela, este exact ce am spus si eu mai devreme in post-ul meu de pe acest subietc: ca o femeie isi inseala sotul atunci cand nu-l iubeste. Este estraordinar ca ai reusit sa treci peste situatia in care te aflai si sa-ti gasesti fericirea alaturi de altcineva, dar uite... de mult imi tot pun intrebarea "cum se incheaga relatiile astea virtuale?" ca n-am inteles niciodata, tot aflu de diverse persoane care si-au gasit perecehea pe net dar eu nu inteleg? cum se face? (a nu se intelege ca intentionez sa apelez la solutia asta, [;)]eram doar curioasa...)

[sperantza nu moare]

dupa o relatie de vreo 2 ani, am ajuns la concluzia ca nu avem prea multe in comun, ne-am despartit, dar dupa o mai mare dezamagire, m-am intors la el, mintindu-ma ca macar el ma respecta. cand m-a vazut la el dupa aproape 1 an s-a asezat in genunchi si m-a implorat sa ne impacam, nu vazusem pana atunci pe cineva mai fericitt. si eram iarasi indragostiti, dar timpul si-a spus cuvantul si am ajuns de unde plecasem - nu aveam mare lucru in comun, nu aveam ce sa ne spunem, fiecare era cu lumea lui, cu problemele lui, nu interferam deloc decat pentru descarcari... am avut o alta relatie in paralel. nu stiu de ce? mi-era frica de un inceput, sau de-un sfarsit. de ce n-am rupt relatia? eram mai tanara, mai imatura, nu stiam ce vreau si de fapt ce primeam nu era ceva profund. cel cu care il inselasem reusise sa ma faca sa cred ca sunt ceva minunat pentru el, sa ma faca sa ma simt admirata, femeie, in fine m-a cucerit, insa in scurt timp mi-am dat seama ca si unul si celalalt pretuiau in mine o bucata de carne. mi-am vazut de drum mai departe. acum sunt de parere ca daca ceva scartaie trebuie fie sa lupti fie sa pui punct, abia dupa aceea sa ai alt inceput. asta pentru constiinta ta, in plus pacatele se platesc pe acest pamant. nu prin simplul gand asupra unui actor se considera inselat, ci gandul asupra unui apropiat, coleg samd cu care se infiripeaza un flirt, dar cum spunea cineva aici e un rau necesar. uneori o alta relatie deschide o alta lume, o alta viata, dar alteori se scufunda lumea si moare o parte din noi. nu cred totusi ca tine de principii ca primul barbat din viata cuiva sa fie si sotul menit pentru toata viata - si asta nu ca sa ma scuz pe mine - asta tine si de noroc, soarta. si eu mi-am dorit ca cel dintai sa fie cel de pe urma, dar ... in plus, nu cred ca principiile noastre - sau mai bine zis prejudecatile societatii - trebuie lasate sa taie aripile spre un nou inceput atunci cand acesta este necesar. sunt femei care stau sa fie batute, jignite, ai caror barbati someri beau banii adusi de ele, dar nu divorteaza de frica "ce-o sa spuna lumea". sunt convinsa iarasi ca exista femei cu nevoie sexuale deosebite - poate si cazul celei care isi insela sotul cu stiinta lui - sau care nu prea pun pret pe altceva (se spunea undeva ca exista femei care au absolut totul acasa, dar isi inseala sotii - din punctul nostru de vedere totul, poate lor le lipsea ceva acea "sare si piper", sau poate te plictisesti si de perfectiune, nu stiu ca nu m-am intalnit cu ea). am un coleg la serviciu de 68 de ani si care isi inseala nevasta si la varsta asta??!! - asa zice el, care afirma sus si tare ca nu se poate manca aceeasi ciorba zi de zi timp de 30 de ani de casnicie, oare femeile nu gandesc si ele asa? trebuie sa recunoasteti si voi ca febra unui inceput da cele mai tari emotii si cele mai tari senzatii - si cred ca si asta sa fie o parte din motivatie. oricum din experienta cuiva guilty cred ca unele greseli te fac sa te trezesti la realitate, dar oricum tine de moralitatea asupra ta insati, nicidecum de moralitatea asupra celuilalt, a partenerului, "cand spuneti ce tie nu-ti place altuia nu-i face" ar trebui sa ganditi ca faceti ceva rau impotriva voastra intai de toate - nu prea stiu cum sa ma explic. ajungi sa te simti un nimic...cand constati ca ai facut ceva "murdar". uneori o alta relatie deschide o alta lume, o alta viata, dar alteori se scufunda lumea si moare o parte din noi. acum imi doresc ca relatia in care sunt de 3 ani sa ramana la fel de frumoasa sufleteste for ever si sa gasim taria sa trecem peste toate cate s-or intampla tot ce am scris mai sus se refera strict la persoana mea