Ritualuri religioase. De ce?

[AC]

Ritualurile nu au nimic de a face cu religia... au fost un mod de tine unita o comunitate religioasa oricare ar fi ea. Se mai schimba si ele cu vremurile, dar mai incet. Eu fara sa vreau le-am comparat... si nu cred ca a adus nimic bun. Dar haideti sa zic ce vad eu bun in ritualuri. De curand in State mi-a murit un prieten bun. A fost dezolant, as fi preferat tot carul de pomeni si rude... eram in prima zi patru romani dezorientati.. apoi zece... si o slujba de plecare intre actele pentru avion si telefoanele celor din tara. Uneori ritualul face lucrurile sa curga.. sa ia un sens firesc de despartire. Noi asteptam acte, iar mintea neocupata... chiar si cu prostii ... era innecata de tristete si atat. Ne uitam unul la altul si fatuca lui plangea tacuta fara incetare. Anne-Sarah [mamica]si mamica sa Andreea

[sigrid26]

Nu stiu cum sa incep, din pacate am avut si eu multe necazuri, mama moarta , sora moarta si acum de inviere a murit si nasa mea.Am ramas eu sa le pomenesc si am facut totul conform traditiei si cum spunea popa.Cand am facut pomana de un an mamei mele, in drum spre cimitir vb cu popa, adica de ce se fac pomeni , se tine doliu etc,,explicatia lui a fost atunci ca undeva se duce o lupta intre divinitate si rau cine sa ia mortul si ingerul vine si ii arata lui D-zeu toate pomenile, doliu si tot ce se face in urma mortului si daca acestea sunt facute inseamna ca familia tinea la el , era un om bun.Acum va spun si eu o explicatie care am primit-o, eu am facut tot ce se face pt ca daca este probabilitate de 1% ca acestea sa folosesca celor dragi acolo, eu le fac.Sunt si multe obiceiuri proaste duse din gura in gura, cred ca totusi coliva si o lumanare ii ajuta in drumul lor pe cei dragi dusi. Condoleante fetelor si multa tarie si pe mine soarta m a izbit atat de rau incat cateodata nu stiu daca sa mai cred in divinitate sau totul e o pura loterie.

[Donia]

Condoleante celor care au pierdut pe cineva drag. Am trecut si eu prin asta acum 10 ani cand a murit mama mea, durerea o puteti intelege, mai ales ca era inainte cu cateva zile de nunta mea. Mama mea era foarte atasata de traditii si ritualuri si la toate inmormanatarile din familie stia ce trebuie facut, in asa fel incat sa impace pe toata lumea, mai ales ca in familia noastra ne-am amestecat romani din toate zonele tarii. Eu, tanara si noncomformista, ma revoltam din cauza traditiilor care, mi se parea mie, nu reflectau deloc durerea din suflet. Dar cand a murit mama mea am simtit alinare tocmai respectand aceste ritualuri, important devenise sa o conducem pe mama noastra pe ultimul drum asa cum si-ar fi dorit ea. Cu ocazia asta am citit mult si am aflat ce inseamna priveghiul care pana atunci ma revoltase: de ce toata lumea bea si catre dimineata oamenii sunt veseli si uita de durere. Citind am aflat ca la priveghi se celebreaza viata celui mort, cu bune si rele, e ca un ultim chef la care mai poate participa si decedatul. Iar pomenile sunt iarasi momente in care comunitatea se intalneste spre a fi alaturi de cei ramasi cu suferinta, e ca un fel de psihoterapie, dar ai alaturi oameni dragi, rude si prieteni care i-au cunoscut pe cel mort, si nu un psiholog platit sa te ajute. Chiar si bocitoarele au un rol important, te fac sa plangi, sa iti exprimi si sa-ti traiesti durerea, pentru ca atunci e momentul sa faci asta. Pentru cei care am crescut la oras sunt stanjenitoare momentele astea, tocmai pentru ca nu suntem obisnuiti cu ele. Am lucrat in tara mult timp cu englezi care erau foarte uimiti de ritualurile noastre, povestind ca la ei nu este demn sa plangi, sa iti arati durerea in public. Si tocmai din cauza asta suferinta lor se prelungeste in timp si se complica, pentru ca nu este exprimata la momentul la care a fost produsa. Ritualurile cred ca sunt importante, trebuie sa marchezi cumva despartirea de cei dragi. In definitiv, cand se naste un copil ne face placere sa respectam ritualurile, cred ca trebuie sa facem ceva si la plecarea celor dragi din aceasta lume. In definitiv ei pleaca spre o lume mai buna, nu?

[Basilisk]

quote:

---

Originally posted by AC
Stii au evreii o traditie... cand moare cineva drag... la aniversari, indoliatul se ridica in mijlocul sinagogii si spune nu o rugaciune ci mai degraba un imn inchinat lui D-zeu... si nu ai voie sa-l spui singur trebuie sa raspunda cineva macar cu Amin la ce spune indoliatul.

---

Rugaciunea se chiamã "Kaddish" si trebuie spusa in fiecare zi timp de 11 luni. N-am gasit nici o versiune in limba Româna, dar aici este cea in Engleza: Glorified and sanctified be G-d's great name throughout the world which He has created according to His will. May He establish His kingdom in your lifetime and during your days, and within the life of the entire House of Israel, speedily and soon; and say, Amen. May His great name be blessed forever and to all eternity. Blessed and praised, glorified and exalted, extolled and honored, adored and lauded be the name of the Holy One, blessed be He, beyond all the blessings and hymns, praises and consolations that are ever spoken in the world; and say, Amen. May there be abundant peace from heaven, and life, for us and for all Israel; and say, Amen. He who creates peace in His celestial heights, may He create peace for us and for all Israel; and say, Amen.

[conchita]

nu ca ti-as tine cont, draga Basilik, dar ultimele tale trei mesaje pe DC au fost in limbi straine. exista un regulament care se aplica tuturor. tradu daca vrei sau nu mai posta in alta limba decat romana. este frustrant pur si simplu si nu e corect. poate ca sunt si altii carora le-ar veni de multe ori la indemana sa publice ceva direct in limba din tara adoptiva sau, ma rog, din original, dar nu se intampla, pentru ca restul lumii intelege sa respecte acel regulament. altfel, ma ofer si eu voluntar pe lista de exceptii. scuze pentru off topic.

[casandra]

Si mie mi se pareau ciudate ritualurile si mi se parea straniu credinta ca daca dai de pomana mananca mortul. Intotdeauna m-au stanjenit bocitoarele, mi se parea ca trivializeaza durerea. La moartea bunicii n-am putut sa plang din cauza bocitoarelor. De-acum, plansul mi se parea fals. De cand a murit tata, m-am impacat mai bine cu ritualurile. Nu cred ca la pomana mananca el, dar e ca si cum ar fi cu noi la masa.

[lu.more]

Va multumesc! Nu am deschis acest subiect cu speranta de a gasi raspunsul, fiindca, cum spunea cineva, acesta se afla doar in noi. Mai intai dau dreptate cui spunea mai devreme ca ritualurile si religia n-au de-a face impreuna, si-mi cer scuze pentru titlul subiectului, n-am gandit prea mult aseara cand l-am postat. Parerile sunt impartite si e normal sa fie asa. Pot sa mai vin cu alte intrebari? Vorbea cineva de plans si de bocitoarele care te ajuta sa te eliberezi, sa-ti dai drumul lacrimilor, sa te usurezi. Vreau sa va spun ca si la inmormantarea de aici au plans mult oamenii, fetele celei disparute, nepotii, stranepotii... M-a impresionat bietul ei frate, un batran de 95 de ani, ultimul ramas intre 11 copii cati au fost cu totii... se zguduia de plans! M-a impresionat stranepotul de 10 ani, care a venit sa ma stranga in brate, cu fata scaldata in larcimi! Cat despre mine, am varsat toate lacrimile pe care nu le varsasem langa sicriul mamei, si nimanui nu i s-a parut anormal sa ma vada plangand! Dar eu nu despre asta voiam sa vorbesc. Altcineva spunea ca tot ce facem dupa, pomenile care se tin, sunt pentru linistea noastra, a celor ce ramanem. Dar daca ne intreaba cineva de ce facem toate astea raspunsul, cel mai adesea, este: „asa e bine”. Bine pentru cine? Pentru cel plecat, pentru noi, cei ramasi? Si daca e pentru cei ramasi, e bine pentru noi in adancul inimii, sau pentru ca aratam celorlalti ca facem??? Cati dintre cei care cumpara masa, scaune si pat pentru a le da de pomana la 6 luni sau la un an cred intr-adevar ca sufletul raposatului va manca si se va odihni mai bine? Si cati o fac din obligatie, cati din teama de gura lumii? Altcineva spunea ca daca duci o floare la cimitir, daca aprinzi o lumanare in biserica, daca dai din ce-ti prisoseste unui amarat care n-are de niciunele, asta ar trebui sa ajunga. Dar cati ne rezumam la asta cu adevarat? Uf! Ma opresc aici... Mai vin... Va pup si va multumesc inca o data! Lulu « C’est une grande folie que de vouloir être sage tout seul. » La Rochefoucauld

[Adela99]

quote:

---

Originally posted by lu.more
Altcineva spunea ca daca duci o floare la cimitir, daca aprinzi o lumanare in biserica, daca dai din ce-ti prisoseste unui amarat care n-are de niciunele, asta ar trebui sa ajunga.

---

Subscriu la aceste ganduri. Si eu ca si multi altii am pierdut pe cineva drag (amandoi parintii), dar pentru mine ei sant intotdeauna alaturi de mine, chiar daca eu nu respect ritualurile, nu cred ca ei "platesc" pentru asta. Daca se plateste dupa moarte, atunci e pentru cum ti-ai trait viata. O alternativa ar fi ca fiecare sa se gandeasca si sa informeze familia, prieteni (verbal,scris,testament) cum vrea sa fie inmormantat (daca vrea sa fie inmormantat), ce fel de ritualuri sa se respecte, samd. Ar fi practic pentru cei care raman si nu numai, ar fi si impacati ca au facut ceea ce trebuia si e bine, dpdv al celui decedat. "Un om nehotarat ajunge la fiecare pas pe pragul unei alternative, adica in situatia de a vedea ca este intr-adevar o fiinta libera. Un om hotarat este lipsit de acest neajuns." Lucian Blaga

[Victoria]

Eu sunt ortodoxa, si pe langa obiceiurile ortodoxe, am incercat sa aflu cat mai multe si despre celelalte religii..."Istoria religiilor"a lui Eliade...acum citesc "Kaddish" scris de Leon Wieseltier, Cartea Tibetana a mortilor.... Din cate am inteles eu, in toate religiile moartea este privita ca o trecere..si fiecare cultura a creat niste obiceiuri menite sa ajute sufletul sa treaca prin etapele/vamile/cerurile inchipuite de fiecare... La moartea tatalui meu nu tin minte sa fi urmat cine stie ce ritualuri...un prieten i-a povestit pe scurt viata...iar pomenile am ales sa le fac, dar nu numai adunand rudele si cunoscutii la masa, ci dand saracilor haine si mancare...tin minte ca mama i-a oferit unui prieten al tatalui meu, pensionar, o haina de iarna, imblanita...omul fiind de alta religie, ea s-a temut ca el sa nu se simta jignit...dar el s-a bucurat f. mult..asa ca eu zic ca o fapta buna nu are eticheta unei anumite religii. daca ma gandesc bine, si mie cred ca mi-ar place ca, dupa ce ma duc, rudele si prietenii care vor, sa-si aduca aminte de mine... V veni, vidi, Victorie!

[smmiha]

Eu sunt impotriva pomenilor, cel putin in forma practicata pe la noi.Trebuie s-o ajut pe mama in fiecare an sa-i faca pomana bunicii si altor rude si chiar daca si ea isi da seama ca aceste pomeni sunt aberante, spune ca nu poate renunta la ele de gura lumii.Sunt de acord sa faci o masa dupa inmormantare unde lumea sa-si aminteasca si sa vorbeasca despre raposat, dar de aici si pana la pomenile facute din 6 in 6 luni timp de 7 ani si alte obiceiuri e cale lunga. Si a spus cineva ca aceste obiceiuri te ajuta sa treci mai usor peste suferinta, pe mine nu ma ajuta, ma irita. Aceste obiceiuri de la inmormantare te fac sa dai mai putina importanta persoanei decedate, tocmai in putinul timp cat o mai vezi, iti capteaza atentia. La inmormantarea bunicii, mama a stat mai mult la bucatarie sa pregateasca mancarea pentru pomana, in loc sa stea la capataiul bunicii. Mihaela