Ritualuri religioase. De ce?

[Miguelle]

Am aflat din cartile pe care le+am citit (ortodoxe) ca dupa ce moare sufletul trece prin vamile vazduhului, unde ingerii si diavolii isi disputa sufletul decedatului. Disputa se face evident pe baza faptelor din timpul vietii omului (ingerii insira faptele bune, iar diavolii - pacatele), foarte important fiind faptul ca omului i-a parut rau pt pacate si s-a spovedit cat traia, incercand sa repare greselile si sa nu le mai repete. Daca balanta nu e clar spre bine sau rau, ii ajuta mult mortului rugaciunile celor ramasi in viata. Pomenile se fac pt a ajuta sufletul mortului, nu pt linistea noastra.

[pisi-pis]

Condoleante fetelor care au pierdut pe cineva drag. Sunt momente grele, care lasa rani adinci. S-a scris deja mult la acest subiect. Draga Lulu, ai definit in mod succint intrebarea pe care mi-am pus-o si eu, intr-un mod aproape dureros, cind am asistat la prima inmormantare catolica a cuiva apropiat. Si daca nu ma pot abtine sa nu admir bogatia ritualurilor noastre, de la pomeni, bocitoare, colive, pina la podurile peste care trece mortul si cocosul/gaina care este trecut(a) peste groapa, continui sa cred ca de multe ori inmormantarile noastre tind sa fie momente de tortura pentru cei apropiati. Am fost poate uimita si um pic dezamagita cind nasul meu (catolic) nu a asistat la cimitir la coborarea in groapa a mamei lui, dar as fi preferat de mii de ori sa fi putut evita acest moment si suferinta din ochii mamei mele la inmormantarea bunicii. Si nu cred ca mama este singura persoana care a purtat dupa sine din pomana in pomana depresia provocata de pierderea bunicii. Asa cum spuneau fetele mai devreme traditiile de inmormantare sint parte integranta a unei comunitati. Dar cind solidaritatea comunitatilor se diluiaza ramane numai povara traditiilor, purtata dureros de catre oameni singuri si haituiti de "gura satului". [flo]

[pisi-pis]

Si daca reusesc sa vad totusi rostul si frumusetea traditiilor de la sat, nu pot sa nu ma cutremur in fata obiceiurilor mutate la oras: claxoanelor masinilor duminica de duminica, dinspre si spre bisericuta cartierelor suprapopulate, pinza neagra de drapel la scara blocului, mirosul de tamaie si lumanari de pe coridoare si lift, usa larg deschisa si indoliata, capacul sicriului, crucea si coroane, trei zile cu raposatul pe masa din sufragerie, voci, bocete, curiosi, persoane straine, vecini mai mult sau mai putin iubiti, pomeni repetate. Traditie? Mai curind violararea intimitatii si suferintei familiei indoliate. [flo]

[ralucah]

Eu m-am maritat anul trecut pe 14 iunie. Pe 12 iunie mi-a murit una dintre matusile cele mai dragi. Era bolnava de leucemie si se chinuia de foarte mult timp. Stiam ca este chestiune de zile si ore dar singurul lucru pe care si-l mai dorea era sa vina la biserica si ma vada mireasa. Varul meu, care imi este ca un frate ii promitea in fiecare zi, ca o aduce la cununie. A murit joi la pranz. Cand m-au sunat am ramas impietrita. Nu era drept. Cand mi-am anuntat familia ca ma duc seara la priveghi mi-au sarit toate babele din neam in cap: ca sunt nebuna, ca aduce ghinion, ca o sa ma despart de el si toate grozaviile pamantului. Cand am ajuns acolo aveam sufletul greu si impietrit. Mi-am luat ramas bun de la ea in felul meu, i-am promis ca o sa am grija de varul si unchiul meu si cand am plecat de acolo am plecat cu un sentiment de liniste si pace in suflet. Stiu sigur ca de undeva de sus, ea a fost langa mine.

[lu.more]

quote:

---

Originally posted by Adela99 O alternativa ar fi ca fiecare sa se gandeasca si sa informeze familia, prieteni (verbal,scris,testament) cum vrea sa fie inmormantat (daca vrea sa fie inmormantat), ce fel de ritualuri sa se respecte, samd. Ar fi practic pentru cei care raman si nu numai, ar fi si impacati ca au facut ceea ce trebuia si e bine, dpdv al celui decedat.

---

E primul gand cu care m-am trezit a doua zi dupa inmormantarea de saptamana trecuta, si dupa o noapte pe jumatate nedormita: Cred ca ultima mea dorinta, inainte sa parasesc aceasta lume, va fi ca fata mea sa nu faca nimic din toate astea. In nici un caz cum se face acum in Romania. Sau poate pana atunci vremurile se vor schimba... « C’est une grande folie que de vouloir être sage tout seul. » La Rochefoucauld

[petra]

quote:

---

Originally posted by lu.more
.....Cati dintre cei care cumpara masa, scaune si pat pentru a le da de pomana la 6 luni sau la un an cred intr-adevar ca sufletul raposatului va manca si se va odihni mai bine? Si cati o fac din obligatie, cati din teama de gura lumii? Lulu « C’est une grande folie que de vouloir être sage tout seul. » La Rochefoucauld

---

Oh Doamne, in ce zona a tarii se practica astfel de obiceiuri? Asta chiar m-i se pare foarte mult! La toti numai bine!

[lu.more]

Eu sunt din Arges, Petra, si am auzit ca in alte parti e si mai si!!! « C’est une grande folie que de vouloir être sage tout seul. » La Rochefoucauld

[SMART]

Buna lulu, imi pare rau ca treci prin toate astea. Trecem toti de fiecare data cind ne moare cineva. Eu cred ca traditiile in Romania sunt exagerate in special in unele zone fiindca sunt un amestec de traditie crestina si pagana, pe deasupra si o demonstratie sociala... cit de instarit este omul, cita pomana se da, cite prosoape, cite batiste etc. De ani de zile o vedem pe bunica care si-a construit un intreg depozit de "pomene" pe care trebuie sa le dam nu stiu cui cind are sa moara ea. pina si mama face la fel, are 100 de prosoape strinse. Toate astea tin de traditii care nu au nimic de-a face cu religia, ci mai mult, nepotrivite credintei crestine, ca si cum ai putea imbuna pe Dumnezeu cu ceea ce dai de pomana ca sa aiba grija de cel ce a murit. Un fel de "mita". Este o traditie pentru cei vii in orice caz, o modalitate de a depasi momentul... si de a depasi momentele care vor veni. Cind plingem la o inmormintare nu ii plingem neaparat pe cei plecati, ci pe noi, cei care am ramas, suntem mai singuri si suntem infricosati de acest eveniment care cu siguranta, mai devreme sau mai tirziu, are sa ne aiba pe noi ca personaj principal. Ne plingem propria noastra moarte. Ne plingem neputinta. Si dam de pomana pentru memoria celor disparuti fiindca extrapolam cu disparitia noastra si frica de a fi uitati la rindul nostru. Cred ca, cu cit ritualul este mai pompos, cu atit mai mult ne marturisim frica. Oricum eu am observat ca deja generatia parintilor nostri a redus acest ritual poate din cauza lipsurilor, poate fiindca deja nu mai cred in el, si cred ca este si un factor de "moda". traditiile se schimba o data cu mentalitatea. Inca ceva. Socrul meu a murit acum 5 ani si traditia in anglia este cumplita, nu mai vezi corpul dupa ce l-au dus la spital, tot ce se mai intimpla este o slujba cu un sicriu inchis si gata! In cuptor! Cind am vazut asa ceva am crezut ca am sa mor si eu acolo! Pot sa-ti spun ca l-am vista 2 ani dupa ce a murit aproape saptaminal, fiindca nu trecusem prin aceste traditii romanesti cu care eram obisnuita, si nu imi luasem la revedere. ultima oara l-am visat pe o autostrada, era la iesire unde trebuiea sa platesc si mi-a dat o batista. M-am linistit numai dupa ce am dat de pomana, ceva care in mod normal nu as fi crezut niciodata ca am sa fac tocmai fiindca nu cred in lucruri de astea. Asa ca pina la urma cred ca lucrurile nu trebuie impuse , fiecare trebuie sa faca dupa cum ii spune inima, sunt lucruri mai puternice decit faptul de crede sau nu in mod constient in aceste ritualuri. te-am pupat si curaj, FELICIA

[lu.more]

quote:

---

Originally posted by SMART Asa ca pina la urma cred ca lucrurile nu trebuie impuse , fiecare trebuie sa faca dupa cum ii spune inima

---

Bineinteles... bine ar fi... Dar cati o facem? Sa va povestesc ceva. La moartea mamei, fretele meu ramas in Romania s-a ocupat de tot. El si cumnata mea. Mama a fost o persoana foarte autoritara, care ne-a pus la curent cu ani in urma de ce si cum VREA ea sa se petreaca inmormantarea ei. A fost o femeie care s-a privat de multe toata viata. O inmormantare "imparateasca" ar fi ajutat-o sa... recupereze intr-un fel?!? Fratele meu i-a implinit aceasta dorinta. Dupa care... El nu e deloc credincios, nici pe departe, si mi-a spus sincer ca tot ce-a facut a fost din respect pentru mama. Cumnata mea, in schimb, si-a propus sa faca "tot ce trebuie" si de aici incolo. Au trecut 3 saptamani, 6 saptamani 3 luni... stiti si voi... Iar ea nu vrea sa lase sa treaca aniversarea evenimentului fara sa o marcheze cum vrea ea. De ce credeti? nu pentru mama, pentru ca ele doua nu prea s-au inteles niciodata... Din doua motive: in primul rand ca daca ea nu face nimic vor veni matusile sa faca in locul ei! In al doilea rand se teme! Mi-a spus cu mana pe inima ca ei ii e frica, nu stie de cine sau de ce, dar ii e teama ca daca nu face toate astea cine stie ce o sa i se intample!!! Ori eu aici nu sunt de acord! faci ceva fiindca iti face placere, iti face bine, dar nu din teama! iar fratele meu care - repet - e ateu convins o ajuta la sarmale si la coliva, fiindca nu vrea s-o mai supere si el! Ma opresc. Revin. Multumesc, si daca aveti lucruri de adaugat, nu ezitati! M-ati ajutat mult, nici nu va imaginati cat! Cu bine. « C’est une grande folie que de vouloir être sage tout seul. » La Rochefoucauld

[anda141]

Fetele, hai sa fim seriosi, cum sa manance mortul??!!! Suntem in sec. XXI nu pot sa inteleg cum mai credem in superstitiile astea. Si cu atatea pomeni si ritualuri de te doare capul, eu cred ca nu au nici un rost! Nu credeti? Doar cheltuim bani si timp si energie degeaba, cu parere de rau, dar ei nu mai stiu nimic!! Chiar in biblie scrie ca "cei morti nu stiu nimic" , atunci , la ce -ar folosi toate astea? Monica si bebe Albert ( 19.ian.2004) http://community.webshots.com/user/monica1816