Ritualuri religioase. De ce?

[sigrid26]

Anda 141 dupa cele spuse de tine incep sa ma intreb daca chiar exista viata dupa moarte.

[pisi-pis]

Anda, vezi tu, cind ne moare cineva drag, prea putin mai conteaza ce credem noi. Tot ceea ce facem, o facem in memoria celui iubit, si nu cred ca ne poate lasa sufletul sa ignoram dorintelei mamei de pe patul de moarte, indiferent care ne sunt crezurile stiintifice. Eu il admir pe fratele tau, Lulu, pentru ca a purtat pe umeri o asemenea povara materiala si morala, cu atat mai mult cu cat nu este credincios. Cat despre planurile de viitor si testamente care sa evite consumul nervos si material, nu stiu, poate ca e o idee buna. Totusi, cu trecerea anilor oamenii se schimba, cine stie cum vom imbatrani si noi? Mama nu era nici pe departe o persoana bisericoasa, dar acum dupa moartea bunicii (mama ei) care a marcat-o, ne bate deja la cap sa ne casatorim si la biserica, iar principalul motiv e ca daca moare nu-i pot da de pomana, pt ca nu e primit !?!? [flo]

[mimitete]

quote:

---

Originally posted by conchita
nu ca ti-as tine cont, draga Basilik, dar ultimele tale trei mesaje pe DC au fost in limbi straine. exista un regulament care se aplica tuturor. tradu daca vrei sau nu mai posta in alta limba decat romana. este frustrant pur si simplu si nu e corect. poate ca sunt si altii carora le-ar veni de multe ori la indemana sa publice ceva direct in limba din tara adoptiva sau, ma rog, din original, dar nu se intampla, pentru ca restul lumii intelege sa respecte acel regulament. altfel, ma ofer si eu voluntar pe lista de exceptii. scuze pentru off topic.

---

De ce nu te faci moderator daca tot numeri mesajele in limbi straine ? Nu mi-ar fi trecut niciodata prin cap si nici nu as fi avut timp sa ma duc sa numar cite mesaje si ce fel de mesaje a scris cineva. Cit despre faptul ca a incalcat regulamentul, daca este asa de grav moderatorii ar trebui sa se sesizeze dar postarea citatelor in limbi straine este asa de curenta ... si in general isi pierde din valoare cind este tradus mai ales ca nu sintem traducatori de meserie. Cit despre frustare... curios ca e frustrant pt tine care vorbesti lb engleza si nu pt altii care poate nu o vorbesc si sar pur si simplu peste mesaj. De curiozitate, te frustreaza si motto-urile multora dintre utilizatori care si ele in cea mai mare parte nu sint in limba romana ? O zi buna si cu mai putine frustrari, Mihaela

[casandra]

Bunicul meu a cerut explicit sa nu il ingropam, sa il ducem la crematoriu, iar in timpul incinerarii, sa rasune "Sonata Lunii", iar cenusa lui s-o imprastiem in valurile marii, sa nu il plangem si sa nu ii facem pomeni. La moartea lui, am facut asa cum ne-a zis, mai putin cenusa pe care nu n-am putut s-o imprastiem. Eu una n-am putut privi nici macar vasul in care este depusa. Nu pot. Dar, pentru ca nu l-am ingropat si nu am respectat ritualurile ne-am pus toate rudele in cap.

[EdeL]

Buna, Sunt multe obiceiuri cu privire la ritualul ingroparii unui om. si multe superstiti.... Insa eu stiu ca pomana unui om este ceea ce el/ea a dat cu mana lui in timpul vietii, iar pomenile pana la 7 ani facute unui mort vor fi pentru cel care le face mortului..... Acum stau si ma intreb de ce pana la 7 ani si nu pana la 5 sau 9 ani sau mai stiu eu ce cifra..... Elena

[EdeL]

quote:

---

Originally posted by mimitete

quote:

---

Originally posted by conchita
nu ca ti-as tine cont, draga Basilik, dar ultimele tale trei mesaje pe DC au fost in limbi straine. exista un regulament care se aplica tuturor. tradu daca vrei sau nu mai posta in alta limba decat romana. este frustrant pur si simplu si nu e corect. poate ca sunt si altii carora le-ar veni de multe ori la indemana sa publice ceva direct in limba din tara adoptiva sau, ma rog, din original, dar nu se intampla, pentru ca restul lumii intelege sa respecte acel regulament. altfel, ma ofer si eu voluntar pe lista de exceptii. scuze pentru off topic.

---

De ce nu te faci moderator daca tot numeri mesajele in limbi straine ? Nu mi-ar fi trecut niciodata prin cap si nici nu as fi avut timp sa ma duc sa numar cite mesaje si ce fel de mesaje a scris cineva. Cit despre faptul ca a incalcat regulamentul, daca este asa de grav moderatorii ar trebui sa se sesizeze dar postarea citatelor in limbi straine este asa de curenta ... si in general isi pierde din valoare cind este tradus mai ales ca nu sintem traducatori de meserie. Cit despre frustare... curios ca e frustrant pt tine care vorbesti lb engleza si nu pt altii care poate nu o vorbesc si sar pur si simplu peste mesaj. De curiozitate, te frustreaza si motto-urile multora dintre utilizatori care si ele in cea mai mare parte nu sint in limba romana ? O zi buna si cu mai putine frustrari, Mihaela

---

Poate chiar nu a tinut cont si s-a nimerit pe la subiectele pe unde a postat in engleza.... Elena

[piskot]

quote:

---

Originally posted by EdeL
Buna, Sunt multe obiceiuri cu privire la ritualul ingroparii unui om. si multe superstiti.... Insa eu stiu ca pomana unui om este ceea ce el/ea a dat cu mana lui in timpul vietii, iar pomenile pana la 7 ani facute unui mort vor fi pentru cel care le face mortului..... Acum stau si ma intreb de ce pana la 7 ani si nu pana la 5 sau 9 ani sau mai stiu eu ce cifra..... Elena

---

Se spune ca abia dupa 7 ani sufletul s-a desprins definitiv de partea maeriala a trupului adica, mai pe romaneste, se poate spune ca procesul de putrezire s-a incheiat, pamantul a absorbit ce era de absorbit...brrrr, sufletul s-a inaltat in sfere mai inalte trecand prin toate vamile, pe care le-a platit cu banii pusi pe pieptul mortului si si-a gasit linistea (sau nu !!!!). Cine a astabilit cifra asta nu stiu exact dar cred ca s-a dovedit stiintific ca dupa 7 ani un corp ingropat este putrezit integral si poate fi dezgropat fara pericolul de a se raspandi vreo boala. Ceea ce se si face de cei care mai respecta ritualul respectiv. Piskotel si Ruxybel

[piskot]

Multi oameni nu recunosc ca sunt supertitiosi, ca tin la traditii, si totusi, atunci cand vine momentul si viata te pune intr-o situatie critica, apelem cu incredere la ele. Daca nu ai pe cine sa intrebi, cu cine sa te sfatuiesti in situatii de criza sigur trebuie sa-ti aduci aminte de vreun obicei vazut sau auzit in alta parte, si atunci parca stii incotro s-o apuci. Si eu mi-am pierdut mama in 1989. Stia ca mai devreme sau mai tarziu va muri si incerca sa ma puna in tema cu ce aveam de facut. Evitam pe cat puteam subiectul asigurand-o ca voi face tot ce va fi posibil si toata lume va fi multumita inclusiv ea daca va putea vedea de acolo de sus(faceam glume morbide pe seama asta ca sa destind momentul !!!)Ii ere teama ca nu voi stii ce sa fac si incercam sa-i alung teama spunandu-i ca Dumnezeu ma va indruma si-mi va arata ce este de facut.In dimineata zilei in care s-a DUS eu am plecat la servici lasind-o in viata dar primul lucru care l-am facut a fost sa dau niste telefoane pentru a comanda cele de trebuinta pentru un astfel de eveniment (sicriu, cruce). Am facut asta atunci si nu mai inainte desi deznodamantul era acelas, boala de care a suferit a iertat prea putina lume. Cineva parca imi spunea ca nu mai e timp de pierdut si ca ar trebui sa ma ocup de problema foarte serios. Probabil si ei ia spus cineva ca totul va fi bine si a murit cu sufletul impacat ca eu stiu ce am de facut si ca ma voi descurca. Am facut totul de parca as fi organizat vreo 10 inmormantari pana atunci, iar la masa de pomenire, ultima din cele trei pe care le-am pus, ne adunasem vecinele si prietenele cele mai apropiate cu care mama impartise si bune si rele, si una dintre ele, mai sugubeata, laudand organizarea a zis "Nuca,(asa era dezmierdata mama) daca esti pe aici si ne vezi da un semn!". Bineinteles ca am zimbit toti si ne-am vazut mai departe de discutii, dar, nu stiu cum, fara sa vreau am facut o miscare necontrolata si am varsat un pahar cu vin...atunci vecina cu pricina a zis "Asta-i semnul ca Nuca e inca pe aici si ne vede !" Atunci am inteles ca i-a placut tot ce am fact si ca pomana e primita. Nu stiu nici acum daca a fost un semn sau nu, dar stiu ca din acel moment m-am linistit sufleteste stiind ca am facut totul pe placul ei. Sper ca nu v-am plictisit cu mesajul meu cam lung. Condoleante pentru cele care au pierdut recent pe cineva drag. Piskotel si Ruxybel

[puffy]

buna dimineatza, si multumesc tuturor ptr gandurile bune.se spune ca e cel mai bine sa mori in ziua de paste.asa a murit tatal meu.s-a nascut de sf constantin si elena si a murit in ziua de paste.am intrebat preotul dak este adevarat ca in ziua de pasti imparatia cerurilor e deschisa.se pare ca asa este.as vrea sa va spun ca tatal meu in 95 a facut diabet pe sistem nervos.apoi in 2000 a facut cangrena si i sa amputat piciorul.apoi in 2002 a facut si un accident vascular cerebral si a paralizat pe o parte.poate dzeu a considerat ca chinul lui pe lumea asta a fost suficient.a murit acum o sapt la 48 de ani.f tanar.un tata perfect.un om deosebit.dar...imi reprosez faptul ca nu am fost langa el.alesese si eu si sora mea cea mare sa petrecem pastele la munte.si eram in poiana brasov.a sunat sor-mea cea mare sa vada ce face si in timp ce vb cu ea la telefon a inceput sa isi traga sufletul.am stiut ca se intampla si am pornit urland spre bucuresti.cand am ajuns acasa l-am gasit in costiug.era deja stagul la poarta.e ceva ce nu poate fi descris in cuvinte.ce voiam sa va povestesc este altceva.cu o seara inainte, mama pregatea mancarea de paste si el i-a zis"lasa-ma sa gust din toate cate putin ca tot ce gatesti o sa mancati maine la priveghi".nimeni nu l-a luat in seama.si mai imi amintesc cuvintele lui"dati-mi acum sa mananc, degeaba imi dati cand oi fi mort de pomana,dati-mi acum cat traiesc.(din cauza diabetului trebuia sa tina un regim f strict si nu putea).au fost la inmormantare 150 de persoane.mai mult decat la o nunta.e adevarat ca nu cunosc pe nimeni care sa nu il fi iubit.si mi-a mai zis dupa ce am nascut ca daca se intampla ceva cu alexandra el vrea sa moara odata cu ea.a fost la o luna.sper ca acolo tatal meu sa aibe grija de ea si sa o creasca cum ne-a crescut si pe noi cele trei fete ale lui care il iubim si care ii simtim lipsa enorm.Dumnezeu sa-l ierte. puffy

[FrunzaVerde23]

Draga Lu, more In primul rind condoleante ! Mesajul tau imi aminteste propriile experiente si de aceea iti scriu. Mama mea a murit aproape subit, cind aveam 17 ani. Am simtit (sau « gindit ») in acea clipa ca NU EXISTA DUMNEZEU ! Am fost incapabila sa ma concentrez spre altceva decit amintirea ei, plingeam in continuu…Dar nu m-am ocupat de nimic (ceilalti membri ai familiei au organizat inmormintare, parastas, pomeni…). Am avut dreptul la atitudinea « binevoitoare » a « gurii lumii » si totusi am continuat sa ma ghidez dupa ceea ce simteam. Am purtat doliu 40 de zile (pentru ca asa mi-a venit mie), si in aceasta perioada am visat-o inspaimintator in fiecare noapte, ca si cum voia sa ma ia cu ea. Patruzeci de nopti de cosmar (despre care nu am vorbit nimanui ! altfel poate imi spunea cineva sa dau de pomana pentru ea si m-as fi linistit !)) dupa care, in ultima noapte, am simtit ca si cum ma prindea de miini sa ma traga inspre ea. M-am opus si - parca cu suparare - ea s-a retras din camera mea ca o forma aurie, un contur de pulbere care s-a risipit ca un virtej. (abia citiva ani mai tiziu aveam sa il vad pe Michael Jackson facind acest efect pe scena !). Nu suportam nici sa vorbesc despre ea nici sa aud vorbind despre ea, pentru ca izbucneam in plins ! Subiectul era aproape tabu in casa (eu il faceam astfel !) – mai am doi frati, care aveau pe atunci 18 si 20 de ani + tatal meu. Am inchis in mine o depresie timp de cinci ani si prima data cind am reusit sa vorbesc despre mama a fost in momentul in care mi-am cunoscut sotul. Chiar daca si atunci am facut-o plingind. In acest timp am fost doar o data la cimitir, pentru ca nu ma simteam in stare sa o fac. Fratii mei si matusile au facut toate pomenile. La implinirea a sapte ani eram in Ro dar am evitat sa se faca pomenirea pe durata sejurului meu, pentru ca nu ma simteam in stare sa particip. Numai ca atunci l-am botezat pe baiatul fratelui meu, ocazie cu care am intrat in biserica (ortodoxa). Si m-am simtit enorm de bine. Dar lucrurile s-au oprit aici. Cind s-au implinit 12 ani am avut o experienta ciudata care a sfirsit foarte rau. Dar in momentul in care mi-am retrait viata in sens invers si am ajuns in punctul in care ma nasteam, in care ea ma nastea, am inceput instantaneu , involuntar, sa spun Tatal nostru (nu il mai spusesem din copilarie). L-am repetat inconstient, ca un robot de citeva ori pina cind am simtit ca incet incet ma calmam si reveneam la suprafata ! Cred si acum ca am fost la un pas de moarte. Sase luni mai tirziu am fost in Ro. Am fost la cimitir pentru ca simteam ca asta imi doream, am fost pe la biserici si am aprins lumanari (asa simteam eu sa fac). Finul meu care imi e si nepot avea deja 6 ani si pentru prima am putut sa vorbesc deschis despre ea, pe care puteam in sfirsit sa o numesc, pentru ca nu mai aveam vocea sugrumata la ideea de a pronunta cuvintul « mama ». Devenise « bunica de la cimitir », in acest fel nepotul meu o diferentia de bunica cealalta pe care o are inca in viata. A fost foarte fericit sa vina cu mine sa aprindem lumanari la mormint. Am vrut sa fac o coliva si faptul ca era o zi la intimplare a stirnit doar « gura lumii », dar eu simteam din nou ca asta imi doream sa fac. Am ajuns tirziu la biserica. Nici macar nu am prins slujba ca sa fie sfintita coliva. Facusem doua, una pentru cimitir una pentru acasa. Cea de la cimitir nici nu a ajuns la toti la citi am fi vrut sa o impartim. Cu putin timp inainte dusesem un cozonac sa il impart in cimitir : cind am dat o felie unei batrine, m-a intrebat timid daca nu pot sa ii mai dau pentru ca sint multi acasa. I-am dat din toata inima tot cozonacul, nu-i venea sa creada ! Si daca as fi stiut la 17 ani cit de putin imi trebuia ca sa ma simt linistita, in pace cu mine insami, ce bine mi-ar fi prins ! Iar in ultima vreme (inaintea revenirii in Ro), mi s-a intimplat chiar de multe ori sa caut pe cineva sa dau de pomana, si nu stiam unde, nici cui (eram printre francezi !). Mi s-a intimplat chiar sa merg intr-un loc unde in fiecare zi era un cersetor, convinsa ca macar asa am pe cineva sigur sa ii dau pomana. In acea zi nu era nimeni ! Alta data am vazut pe un cersetor la intrarea in supermarket ! Am cumparat ceva de mincare sa ii dau, cind am revenit plecase ! Si « tinjeam » dupa Ro unde la orice usa de biserica as fi putut da ceva de pomana, in orice cimitir as fi putut sa o fac sau aproape la orice colt de strada (fara ca aceasta sa para anormal). Anul trecut cind ar fi implinit 60 de ani am facut in casa o « coliva » dar de orez (inca nu descoperisem griul Ebly). Am aprins o luminare si am « dat-o de pomana » sotului meu ! Si cred ca atunci e prima data cind m-am simtit cu adevarat inseninata, la 15 ani de la moartea ei. Dar mi-am dat seama ca in toti acesti ani mi se oferisera atitea oportunitati pe care nu am stiut sa le inteleg ! « Semne » evidente pe care nu le vedeam ! Mi-am distrus psihicul in depresiuni nervoase (si asta face parte din integrarea in Franta !), ma plimbam prin Paris numai ca sa obosesc fizic si sa « uit », in timp ce biserca ortodoxa romana era la un pas de locurile pe unde treceam in fiecare wkd , parca ma astepta si eu nici nu ma gindeam la ea ! Si in plus ma mai si laudam la francezi cu aceasta biserica, le dadeam adresa la toti care ma intrebau dar nici nu-mi trecea prin gind sa fac un drum pina acolo ! Cind am venit In Franta (la cinci ani de la decesul mamei mele) primul loc in care m-am simtit bine a fost biserica, tocmai pentru ca era catolica (deci nu imi amintea de ce lasasem in Ro), intram in ea ca intr-un muzeu, nu ca intr-un loc de cult. Si nu « m-a dus mintea » mai departe, sa inteleg ca poate in NECREDINTA mea greseam. Mi se intimpla acum sa dau « de pomana », sint atitia cersetori in Paris ! dar numai gindul meu stie pentru ce sau cine dau ! Nu dau la toti , dau cind simt eu ca m-as simti impacata dupa ce am dat. Si astazi pot spune (indiferent de parerea « gurii lumii ») ca sint convinsa ca Dumnezeu exista ! ******************************** Cumnata ta simte ca « ii e frica » daca nu face pomenile !! Stie ea de ce o face ! Sint lucruri pe care nu le putem exprima, altele pe care simtim ca nu avem dreptul sa le spunem. Dar daca pomenile ii dau o anumita liniste sufleteasca, poate ca intr-un fel se simte mai apropiata spiritual de mama ta, tocmai pentru ca nu aveau inainte niste relatii foarte bune (sau foarte apropiate). Teama de care vorbeste ea nu are nimic de a face cu frica de autoritate (nu imi place sa spal vasele dar imi e teama de parinti si atunci le spal). Teama de Dumnezeu (cind nu devine psihoza !) e altceva ! Si asa cum aprinderea unei luminari in biserica te poate calma din cind in cind, sau spunerea unei rugaciuni, asa si pomenile sint ca o implinire spirituala (dar nu sa le faci pentru ca asa spun babele din sat). Restul depinde de nivelul de credinta al fiecaruia (fac ca asa e bine, fac pentru ca asta si-a dorit, fac pentru ca asa simt eu ca trebuie facut in fata lui Dunmnezeu etc etc) si in ceea ce crede fiecare (unii cred in viata vesnica altii in reincarnare). Nu stiu daca ai remarcat intr-unul din mesaje : tatal cuiva a cerut sa guste din tot ce se pregatea pentru Pasti, spunindu-le celorlalti ca ei le vor minca la priveghi ! Si rezultatul e ca pe de o parte, el a murit (poate ca o stia ! poate ca i se « spusese » ca va muri – a si spus-o altora dar nu a fost luat in seama ) iar pe de alta parte, era in post, si totusi a preferat sa manince (stia ca nu va mai apuca Pastele dar poate ca stia si ca i se va ierta « infruptarea »). Nu sint genul « bisericoasa », nu cunosc prea bine traditiile, dar singurul lucru important dupa parerea mea (de azi) e sa crezi in Dumnezeu si restul vine de la sine. Nu stiu daca acest mesaj e un raspuns la ceea ce vrei sa afli. E insa o experienta, printre altele. If you want to win you have to learn to be a master of the game.