De la 0 (zero) in alta tara: curaj, lasitate..?

[marianad]

Buna ziua la toata lumea! Ca si alti conationali ai mei, colegi de generatie sau nu, ma bate si pe mine gandul plecatului in alte tari... in cautarea acelui #733;ceva#733; care se pare ca nu pot gasi aici sau nu am cautat prea bine. Hotararea mea este luata deja, dar as vrea sa aud si parerile voastre despre acest subiect: sunteti pro sau contra? de ce? Riscuri si greutati sunt si aici si acolo...atunci? Marea dragoste si marile realizari implica un mare risc.

[Caroline]

Eu cand am plecat am zis ca este mare curaj sa ramai si ii admir pe cei ce au avut curajul sa o faca (sa se sacrifice). Am ajuns aici si in primul an am crezut ca am ajuns in iad. A fost mult mai greu decat imi imaginam eu inainte de plecare. Esti singur (cu familia ta) intr-o lume straina, ostila, o limba straina, care chiar daca o sti nu-ti poate exprima asa cu trebuie gandurile si sensurile pe care ai vrea sa le comunici. Acum am inteles de ce cei plecati spuneau ca le-ar fi imposibil sa mai emigreze odata. Cu timpul te obisnuiesti, asta devine tara ta, casa ta, prietenii tai, colegii tai. Chiar si locul tau de munca il indragesti. Chiar si limba, pe masura ce o descoperi mai mult incepe sa-ti placa. Totul. Chiar si clima. Pot sa va spun ca in 3 ani am ajuns sa ma indragostesc de Canada. Nu inteleg insa sensul intrebarii tale. Suntem pro sau contra ce? Cine vrea sa plece din tara o va face oricum, alfel se va simti neimplinit, frustrat, obsedat de ideea ca ar fi putut face ceva cu viata lui, ceva ce nu a incercat din diverse motive. Cel care nu este dornic de o noua experienta, de o incercare atat de hazardata ca emigrarea nu o va face niciodata. Seamana cumva cu plecatul fiilor din satul lor natal, unii o fac, se duc la oras pentru o viata mai buna, altii raman in satul lor si traiesc in stil traditional. Si unii si altii pot fi fericiti. O zi insorita, Caroline

[Ira]

Mie imi este foarte frica sa plec, dar imi este cu mult mai frica sa raman[il].

[aida_o]

totul e sa nu pleci cu o imagine idilica; sa stii ca nu vei vedea ciini cu covrigi in coada, si ca va trebui sa muncesti mult (dar vei si avea ce culege, apoi). sa ai puterea si dorinta de a te integra in cu totul alt sistem, de a-l intelege. aici trebuie sa inveti sa fii tolerant. vei intilni oameni din multe culturi, care iti vor placea, sau nu. si, cel mai important lucru, aici vecinul "n-are capra" [:D] si nici tu. cel putin aici, in Sud, nu am vazut [:o)] ____________________________________________ oriunde ati fi, fiti uniti, dragi romani... http://community.webshots.com/user/atomskin-date

[Donia]

Caroline si Ira, subscriu parerilor voastre. Tin minte ca inainte de plecare multi imi spuneau ca am curaj ca plec, eu le raspundeam ca ei sunt cei care au curaj, pentru ca raman. Totusi, pe masura ce se apropia momentul plecarii, eram tot mai putin entuziasmata, pentru ca realizam ca viata mea, asa cum o stiam, se va schimba radical. Nu mai stiu cine a spus-o, dar cand castigi ceva, mai si pierzi. Eu acum sunt de 5 luni in Canada, imi place aici, incep sa ma adaptez sistemului si stiu ca de acum inainte va fi si mai bine. Este drept ca am luat-o de la capat, am ajuns aici cu toata viata noastra impachetata in 6 valize, dar in Romania simteam ca o luam de la capat in fiecare zi, fara prea mari sperante pentru viitor. Si mai cred ca vremurile in care traim ar trebui sa ne invete sa fim mai deschisi, mai flexibili, mai mobili. Vad aici pe Forum ca sunt oameni care traiesc in Thailanda, Costa Rica, Liban, nici nu stiam ca unii romani au ales sa traiasca acolo. Asta imi arata ca suntem fiinte care ne putem adapta, iar adaptabilitatea este o cerinta a supravietuirii. Ii felicit in continuare pe cei care s-au adaptat vietii in Romania, dar ii admir si pe cei care au avut curajul sa plece. De fapt, cred ca emigrarea este un test dur de autocunoastere. Iti testeaza cumva limitele, determinarea, anduranta... Te invata cate ceva despre tine insuti/insati, dar te si ajuta sa cresti ca persoana (daca depasesti socul initial).

[Idora]

Daca tot te bate gandul plecarii,pleaca, dar sa stii ca nu e usor deloc, mai ales daca emigrezi.Cand mergi doar in vizita e alta poveste, e o vacanta in care vezi doar lucrurile frumoase. Depinde si de capacitatea ta de adaptare, de viata pe care o ai in Romania,de relatiile tale cu parintii, etc.,de locul ales unde vei emigra (se poate intampla sa nu ti se potriveasca). Da, riscuri si greutati sunt si in Romania dar si in noua tara mai ales daca o iei de la zero iar aici in plus apare dorul de tara si de oamenii dragi pe care i-ai lasat in tara, care e sfasietor pentru majoritatea, sentimentul ca nu-ti gasesti locul, ca nu te poti integra in noua viata dar daca esti hotarata si crezi ca nu ai prea multe de pierdut, o sa te obisnuiesti cu timpul si o sa incerci sa te integrezi. Unii reusesc sa se adapteze, altii nu, e ca o loterie.Unii raman, altii se intorc inapoi in tara dar macar stiu ca au incercat!!

[ariadna]

Asa este, ca emigrant esti cineva daca reusesti sa depasesti socul initial. Pe urma, oameni sunt peste tot si este uimitor sa constati cat de mult se asemana oamenii de rand intre ei, indiferent de rasa, religie sau mai stiu eu ce alte considerente. Toti vor sa-si vada copiii mari, la casele lor, sa lase ceva in urma copiilor, sa traiasca fara stres, sa aiba masa masa, casa casa..... Politicienii, insa, sunt o categorie aparte de oameni, care din pacate difera de la tara la tara.... De unde si nevoia de emigrare[bang][bang] ariadna

[timea]

Eu cred ca-ti trebuie curaj, hotarare si dorinta de a schimba ceva in viata ta. Eu m-am plimbat mult si prin Romania: Iasi , Cluj, Bistrita, Tulcea si vreua sa zic ca fiecare schimbare a fost diferita si sentimentele mele de fiecare data altele. Diferenta intre pelegrinarile mele prin Romania si emigrare a fost ca aici, in Canada, de cum am pus piciorul am avut sentimentul ca am ajuns, ca aici o sa fie intradevar locul de unde n-am sa mai vreau sa plec....Mi-am dat seaman ca trebuie sa iau lucrurile incet, sa ma acomodez cu ce-i in jurul meu, sa cunosc...Nu am ajuns inca sa am tot ce mi-am dorit dar sunt convinsa ca o sa se intample. Imi place aici pentru ca sunt optimista, vad ca lucrurile merg incet , incet spre bine, in Romania aveam sentimentul ca bat pasul pe loc. Stiu multi Romani care sunt nefericiti aici, carora nu le place si imi pare foarte rau pentru ei. Eu, daca as fi in locul lor nu m-as uita o secunda in urma si m-as porni iarasi la drum, mi-as cauta iarasi locul. Asa de scurta-i viata asta incat nu merita ti-o pierzi fiind nefericit. Asa de mult sta in noi puterea de a ne face bine noua insine. Taica-meu are o vorba care mie mi s-a confirmat de nenumarate ori" Cum iti asterni asa dormi".

[marianad]

Buna, fetelor! Asa cum am crezut, pot sa ma bazez pe voi! Gandul plecarii imi este prezent in creierasul blondut de 2ani de zile. Doresc, incerc, sa plec la munca in afara.Dar nu in Italia sau Spania, nici pe blat, ci cu acte in regula.Acesta este primul pas pe care vreau sa il fac.Am o oferta, se pare serioasa, pentru Emirate. Ma gandesc in fiecare zi la ceea ce ati spus si voi: las in urma 27 de ani de viata romaneasca, familia (doar parinti si rude...fara remorcuta).Daca v-as spune care este serviciul meu si cam ce venituri am, ati spune ca sunt nebunica, dar...eu nu ma simt implinita cu ceea ce fac aici. Nu este o munca grea, chiar lejera, programul este destul de elegant (de la 7:00 pana seara, uneori chiar si ora 23:00), nu ma plang de asa ceva.Am invatat multe de cand sunt aici...dar parca lipseste ceva.Nu neaparat aventura, ci acel ceva care sa te faca sa te simti implinit, multumit...intelegeti ce vreau sa spun? La fel de bine am si oameni in jurul meu (NU PARINTII MEI) care ma condamna ca vreau sa plec, care imi spun ca nu am minte si ca nu umbla cainii cu covrigi in coada. Stiti la ce ma gandesc eu? De fiecare data cand am ales un nou serviciu s-au gasit binevoitori care sa imi spuna ca sunt nebuna sa plec de la ceva si sa o iau de la 0 (ZERO), poate undeva sperau sa dau gres.Faptul ca de fiecare data am reusit, printre oameni straini (chiar daca vorbeau limba mea), care pe parcurs s-au dovedit a fi unii de treaba, altii lepre, mi-a dat putere sa ,erg mai departe. Acelasi gand, acela ca voi fi in stare sa ma descurc, ma determina acum sa merg mai departe, sa reusesc.Cred ca voi fi si de aceasta data in randul invingatorilor.Chiar si numai perfectionarea limbii engleze, cunoasterea unei noi culturi si tot inseamna un mare castig. Eu asa cred, voi ce parere aveti? Este clar ca decizia mea este luata, dar discutia am propus-o pentru a vedea daca si altiigandesc ca mine, daca este totusi ceva normal...si pentru a imi face prieteni virtuali, pe care sa ii am aproape cand voi fi acolo.Sunteti de acord? Marea dragoste si marile realizari implica un mare risc.

[tinatache]

nu stiu daca te ajuta cu ceva dar iti spun ca mai sunt si altii care nu de foame au plecat din tara , ci pt acel "ceva" . Si nu le pare rau. Mult succes! Cristina