Albumul mamelor si tatilor singuri

[lorelei_19]

Dragi mamici si tatici singuri, va urez din toata inima voua si celor dragi voua un an nou fericit plin de impliniri, sanatate, noroc si succes in tot ceea ce faceti. La multi ani [cheers]

[Rufus]

Celor (temporar) mai putin norocosi dintre noi, le urez ca acest Revelion sa fie ultimul departe de jumatatea care, pe undeva, le da tarcoale. Iar peste un an, veniti cu bilantul. O sa vedeti, va fi pozitiv. La multi ani, special pentru voi! [url="http://community.webshots.com/user/tora97"]poze multe cu noi[/url][foto] [url="http://good-times.webshots.com/album/551940014PFgtLL"]Ana a implinit un an[/url][foto] [url="http://good-times.webshots.com/album/554582211ZUiOLU"]Vara lui 2006[/url][foto] "EXPERIENTA este numele pe care-l dam greselilor noastre" Oscar Wilde

[miria_cristina]

Ce frumos ai scris Rufus![flo] Cristina si D[bibe]amiana (5 nov 2004) http://photos.yahoo.com/miria_cristina "Treci din lumina in umbra pentru a face loc altora."

[capricoarna]

[hopsieu] Buna, adica hop si eu. Sunt foarte noua pe aici, dar cred ca o sa-mi placa. Sunt singura de vreo 7 ani in lupta de a-l creste pe baietelul meu. Pustiul, zis si Batman, zis si Superman, are acum 10 ani. Au fost ani plini de provocari, dar cel putin voi avea ce povesti nepotilor! Tot respectul taticilor singuri. (In masura in care tatic singur nu inseamna ca-ti vezi copilul in week-end, fara suparare!). [hia]

[ciubaka]

Musai sa ma inscriu si eu, desi de felul meu sunt o fidela cititoare a acestui site, si mai putin "scriitoare". Dar imi sunteti tare dragi, asa ca am zis ca e timpul sa iesim din umbra. Eu sunt Miruna, am 31 de ani, iar el, puiutul nazdravan de langa mine, e Luca si are 2 ani si 4 luni. Am fost singuri inca de la inceput. Nu arunc cu rosii in tatic, pentru ca, fiecare in felul nostru, amandoi suntem vinovati pentru situatia in care am ajuns (mi-a trebuit ceva timp ca sa accept asta). El ne ajuta financiar, dar nu si sufleteste (il iubeste cred pe Luca, il vede cam de trei ori pe saptamana, dar nu prea isi manifesta afectiunea, nu prea se joaca cu el, nu ies afara impreuna). Eu am avut de luptat cu o depresie crancena. Nu ma asteptam sa fiu parasita atat de brutal, nu ma asteptam sa fiu mama singura, ma simteam tradata, sufeream pentru ca-l pierdusem pe barbatul iubit, ca ma inselasem asupra lui, ma teroriza gandul ca intr-o zi copilul va intreba de ce tatal lui nu sta cu el, sarcina a avut risc de malformatii, dupa nastere si pana in prezent Luca a avut niste probleme de sanatate minore, dar care s-au soldat cu enorm de multe nopti nedormite pentru mine, nu am parte din sprijinul parintilor mei (toata viata ne-au criticat, ne-au dat de inteles ca nu suntem in stare de nimic bun si continua sa o faca si acum), cu foarte putin timp inainte sa raman insarcinata descoperisem ca asa-zisii mei prieteni (unicii prieteni), numai prieteni nu-mi erau (mare drama si dezamagire la vremea aceea), societatea se uita stramb ca am facut un copil necasatorita. Asa ca a trebuit sa strang din dinti si sa lupt singura, sa invat sa-mi iubesc copilul, sa invat sa-l cresc, sa invat sa ma joc cu el, (tare greu e cand, la randul tau, n-ai avut parinti afectuosi si implicati), sa-mi accept situatia, sa tin capul sus si sa vad jumatatea plina a paharului. Chiar daca amandorura ne lipseste foarte tare caldura unui camin adevarat, dragostea unui tatic, chiar daca eu sunt uneori atat de obosita incat simt ca ma preling pe podea, chiar daca nu avem prieteni care sa ne deschida usa si bunici afectuosi... cu toate acestea, avem puterea sa radem, sa ne zambim, sa ne privim complice, si sa ne iubim din tot sufletul nostru. Poate veti fi voi prietenii nostri! Promitem sa revenim cu poze. Pana acum nu avem nici una in care sa apara si mami, ea e mereu in spatele aparatului de fotografiat.

[Gabi_K]

quote:

---

Originally posted by ciubaka
Musai sa ma inscriu si eu, desi de felul meu sunt o fidela cititoare a acestui site, si mai putin "scriitoare". Dar imi sunteti tare dragi, asa ca am zis ca e timpul sa iesim din umbra. Eu sunt Miruna, am 31 de ani, iar el, puiutul nazdravan de langa mine, e Luca si are 2 ani si 4 luni. Am fost singuri inca de la inceput. Nu arunc cu rosii in tatic, pentru ca, fiecare in felul nostru, amandoi suntem vinovati pentru situatia in care am ajuns (mi-a trebuit ceva timp ca sa accept asta). El ne ajuta financiar, dar nu si sufleteste (il iubeste cred pe Luca, il vede cam de trei ori pe saptamana, dar nu prea isi manifesta afectiunea, nu prea se joaca cu el, nu ies afara impreuna). Eu am avut de luptat cu o depresie crancena. Nu ma asteptam sa fiu parasita atat de brutal, nu ma asteptam sa fiu mama singura, ma simteam tradata, sufeream pentru ca-l pierdusem pe barbatul iubit, ca ma inselasem asupra lui, ma teroriza gandul ca intr-o zi copilul va intreba de ce tatal lui nu sta cu el, sarcina a avut risc de malformatii, dupa nastere si pana in prezent Luca a avut niste probleme de sanatate minore, dar care s-au soldat cu enorm de multe nopti nedormite pentru mine, nu am parte din sprijinul parintilor mei (toata viata ne-au criticat, ne-au dat de inteles ca nu suntem in stare de nimic bun si continua sa o faca si acum), cu foarte putin timp inainte sa raman insarcinata descoperisem ca asa-zisii mei prieteni (unicii prieteni), numai prieteni nu-mi erau (mare drama si dezamagire la vremea aceea), societatea se uita stramb ca am facut un copil necasatorita. Asa ca a trebuit sa strang din dinti si sa lupt singura, sa invat sa-mi iubesc copilul, sa invat sa-l cresc, sa invat sa ma joc cu el, (tare greu e cand, la randul tau, n-ai avut parinti afectuosi si implicati), sa-mi accept situatia, sa tin capul sus si sa vad jumatatea plina a paharului. Chiar daca amandorura ne lipseste foarte tare caldura unui camin adevarat, dragostea unui tatic, chiar daca eu sunt uneori atat de obosita incat simt ca ma preling pe podea, chiar daca nu avem prieteni care sa ne deschida usa si bunici afectuosi... cu toate acestea, avem puterea sa radem, sa ne zambim, sa ne privim complice, si sa ne iubim din tot sufletul nostru. Poate veti fi voi prietenii nostri! Promitem sa revenim cu poze. Pana acum nu avem nici una in care sa apara si mami, ea e mereu in spatele aparatului de fotografiat.

---

Ciubaca si Capricoarna, va asteptam cu drag la povesti la Clipe din trairile sufletelor noastre...! Gabi(ex- gabibarta)+Robert(20.05.1997)+Lili(17.05.2002)

[rilbuc1]

Vorbeste cu un avocat, trebuie sa existe o solutie sa iesi din situatia asta. La urma urmei, te-a inselat (material vorbind).

[octav645]

Bebemerisor Am citit povestea ta.Pare ca ai luat o dubla teapa:material+sentimental.Ceva e ciudat.De regula barbatii "sponsorizeaza" iubita ,nu invers.Da,cred ca rilbuk are dreptate.Sunt unii barbati care schimba lunar femeile,iar tu credeai ca e iubirea vietii tale. Pune anunt cu poza la http://www.okay.ro/ si o sa te caute vreo 2-3 amatori /zi . Pa !

[Alex2]

11 ani x 7 mil x 12 luni = mai putin decat ti-ar cere un recuperator. Alexandru ______________________ Am risipit timpul sau timpul m-a risipit pe mine?Daca am ochii deschisi de ce pasesc in intuneric?M-am contopit cu el si m-am pierdut in abisul gandurilor infinite.Stiu ca nu stiu nimic si nici macar asta nu stiu.Cand voi inceta sa exist am o armata de ingeri in suflet si una de demoni in sange.Si totusi,sunt doar o fiinta asteptand...

[rilbuc1]

quote:

---

Originally posted by Alex2
11 ani x 7 mil x 12 luni = mai putin decat ti-ar cere un recuperator.

---

sau ... mai stiu pe cineva care spunea ca se rezolva cu 20.000 roni :))

---

"Exista femei carora nu le place sa faca sa sufere mai multi barbati in acelasi timp, asa ca prefera sa se dedice unuia singur : acestea sunt femeile fidele." Alfred Capus http://community.webshots.com/user/rilbuc