Inca o sansa? sansa cui?

[A_Iulia]

Tocmai este pe forum un astfel de subiect, infofun, nu mi se pare ca acea persoana a luptat pentru relationarea corecta...mai bine zis nu a facut nimic inca...Imi pare rau ca nu am gasit alte subiecte similare (la care probabil s-a referit Andrada), de probabil aveti dreptate... Nu sunt o fanatica sa resping ideea divortului, dar nici chiar asa... Adina+ bebe Olivia Karla 04.03.2004

[infofun]

Adina Iulia acum stiu la ce subiect de referi si ai dreptate, insa in acel caz autoarea subiectului nu a descris decat partile lui rele(fiind poate mai nervoasa si suparata in acel moment), si bineinteles a primit sfaturi pe masura postarilor. Acum ca a lamurit un picut mai mult situatia, eu personal mi-am schimbat sfatul si imi pare rau ca nu a scris de la inceput tot! Sigur primea altfel de sfaturi. [flo] Cel mai mare pacat este acela de a nu zambi, macar odata, in fiecare zi de viata! http://community.webshots.com/user/GabrielaHope

[geut]

Ce bine-ar fi ca totul sa fie ori alb, ori negru! Dar nu este niciodata asa. Spuneti despre faptul ca atunci cand dispare comunicarea nu mai exista legaturi intre parteneri. Vreau sa va spun ca nu cunosc decat doua cupluri care, dupa 30 de ani de casnicie, mai au ce discuta. Asta inseamna ca toti ceilalti trebuie sa divorteze? In viata intervin multe, nu numai aparitia copiilor, imbatranim, ne ramolim, chiar daca nu recunoastem, ne plictisim si asta ne face mai putin comunicativi. Cati dintre parintii vostri mai comunica asa ca in tinerete? Putini. Eu cred ca o relatie e foarte greu de mentinut si ca orice gest conteaza, o vorba buna, o mangaiere, o tinuta sexi. Sunt luni, poate ani in care crezi ca nu mai ai nimic in comun cu cel de langa tine, pentru ca apoi sa descoperi ca ti-e drag. Poate sunt putin confuza (mi-e somn), dar cred ca dati prea repede verdicte.

[casandra]

Cred ca depinde foarte mult de cei implicati. Daca pentru ea, familia si statutul social sunt mai importante decat orice altceva, un divort ar insemna dezastru. Daca binele personal este cel mai important, mentinerea unei casatorii nesatisfacatoare inseamna dezastru. Depinde de valorile fiecareia, nu cred ca exista solutie general valabila. Stiu un cuplu in care se pare ca efortul de o viata, in ciuda tuturor suferintelor acumulate, a meritat sa fie facut. S-au casatorit cand ea avea 18 ani, el 23, nu a fost dragoste mare, ea s-a maritat mai mult ca sa fie la casa ei, sa aiba familia ei, el pentru ca ea era frumusica si buna gospodina. Aproape imediat dupa casatorie au inceput problemele, el bea, o batea, umbla dupa femei, ea n-a vrut sa fie de rasul lumii, si a ramas alaturi de el. La scurt timp a aparut copilul. Ea ar fi vrut sa divorteze, dar ii era teama ca cel mic o va judeca, nu va intelege cauzele divortului, si a zis sa mai astepte sa vada si copilul ce fel de om este taica-su, asa ca au ramas impreuna. Cel mic s-a atasat foarte mult de amandoi, in ciuda scandalurilor dintre ei. Cand ea a intentat divort, copilul avea 16 ani, si, desi stia ce viata a avut mama lui, a inceput sa se roage de ea sa il ierte pe taica-su, ca e tata, ce o sa faca singur... Asa ca ea a renuntat la divort, el nu s-a schimabat prea mult dupa aceea. Acum au 30 de ani de casnicie si pot spune ca isi poarta de grija unul altuia, desi intre ei exista inca probleme, nimeni si nimic nu i-ar putea desparti, copilul lor ii iubeste si respecta pe amandoi. In cazul de fata, femeia a obtinut ceea ce si-a dorit cel mai mult, familie unita, dragostea si recunostinta copilului si, spre sfarsitul vietii, ce-i drept, aprecierea sotului.

[marcellinna]

Fetelor,nu stiu cum sunt altii/altele dar eu cred ca de fapt pt stramarea majoritate a celor ce decid sa se desparta,decizia apare cand nu mai e nimic de facut. Nu e usor sa iei o astfel de decizie. E cumplit de greu sa sti ca traiesti cu cineva care isi bate joc de tine,ca nu are nici macar respectul ce ti-l datoreaza ca urmare a faptului ca esti celalalt parinte al copilului(indiferent ca e vorba de un barbat sau de o femeie),ca nu mai ai nimic de facut ca sa repari ceva,ca ai facut tot ce-ti sta in putinta ca sa eviti ruptura,ca oricat de diplomat ai fi, nimic n-o sa schimbe lucrurile. Sunt unele situatii in care sotul/sotia nu manifesta niciun "simptom" anormal,cupluri in care indiferenta,egoismul,nesiguranta in sentimente,lipsa dragostei chiar, sunt atat de acute incat fac viata partenerului un calvar. Suntem deacord toti ca viata de cuplu implica suisuri si coborasuri si ca nu trebuie sa cedam in fata coborasurilor,dar de aici si pana la a te transforma intr-un "diplomat" vesnic in actiune,gata sa tot manipulezi situatiile pt a schimba mersul lucrurilor nu este decat un pas. Toate femeile vor sa se faca frumoase,chiar si in bucatarie sau in timp ce spala podele. Toate femeile ce au copiii si vor sa-si salveze casnicia au incercat macar odata sa atraga atentia cu un desuu sau ceva deosebit,multe din ele s-au apucat sa tina posturi,rugaciuni si au facut tot soiuri de lucruri ca sa-si salveze casnicia.Dar nu se poate de fiecare data. Cand dragostea nu mai e acolo...poti sa te dai si peste cap si sa dansezi "dansul ploii" ca nimic nu mai e de facut. Sa zicem macar bine-merci ca in Romania legea permite divortul in conditii de durata rationale,ca exista alte tari in care poti sa fi curat ca lumina soarelui ca inainte de 6-8 ani de procese nu scapi. Ia inchipuiti-va voi cat ar suferi copiii romani in cazul asta,ca se stie ca la noi in caz de violente in familie poti sa crapi in unele cazuri,nimeni nu se baga. Eu nu zic sa nu se gandeasca bine fiecare dar nici sa te-apuci sa te transformi in cine stie ce jongler doar pt ca sa o lungesti asa la nesfarsit,in umilinte,lipsa de respect si indiferenta.

[mamica dulce]

andrada,,m.am gandit si eu de multe ori la aspectul acesta..la felul cum ai pus tu problema,sunt de mult timp pe forum,si chiar daca nu raspund la multe din subiectele care ma "ating",le citesc,incerc sa inteleg ce e in sufletul persoanei care isi varsa necazul aici,in comunitatea noastra.Am facut-.o si eu,si cred ca o sa o mai fac pentru ca ,sincer,nu am pe nimeni altcineva si aici am gasit numai prietenie. ..referitor la rochite sexoase,cine deosebite si alte siretlicuri..aceste sfaturi universal valabile la care te.ai referit...efectiv nu merge intotdeauna...cred ca o femeie care e atat de suparata si dezamagita pe de o parte le.a incercat sau ,pe de alta,mai trista,nu mai are nici o ..cum sa.i zic..tragere de inima sa mai faca asa gesturi frumoase,poate o lehamite pur si simplu,o durere atat de adanca in suflet incat ar fi chiar hilar sa mai incerci asa ceva,mai ales atunci cand ai sentimentul ca tu tot faci..si numai tu,sau mai rau ca el nu apreciaza sau in cel mai bun caz "enjoy the moment" si apoi se duce clipa ca si cum n.ar fi fost. acum nu ma refer la nici un caz de pe forum,ci la sufletul meu,poate nu mi.am ales cele mai potrivite cuvinte,sa ma fac pe deplin inteleasa,dar am vorbit din suflet. anca http://www.desprecopii.com/chatnew/Desprecopiichat/PaginapersonalaView.asp?nickname=mamica%20dulce

[marcellinna]

Pe buna dreptate ti-ai pus Andrada intrebarea asta si ma bucur ca ti-ai pus-o. Stiu ca mai sunt multi care se intreaba ca si tine,din fericire. Zic din fericire...si o zic pt ca nu odata am auzit fraze de genul"femeia trebuie sa fie in stare sa-si tina barbatul langa ea" sau "n-ai fost in stare sa fii mai diplomata" sau MAI RAU "si altii/altele au suferit mai mult",sau "de ce tu nu vrei sa-ti porti crucea" sau altele. Treaba devine si mai dureroasa in momentul in care in unele cazuri,aceste remarci vin tocmai de la parintii sau rudele apropiate ale femeii/barbatului decis sa divorteze pt fapte grave ale partenerului/ei. Am auzit si vazut adevarate tragedii nascute din taraganarea unor casnicii ce numai casnicii nu se puteau numi:femei ce au pierdut orice farama a stimei propriei persoane,copii marcati pe toata viata de consecintele mariajului fortat al parintilor si chiar barbati distrusi. Doamne fereste n-as vrea sa ma luati in suturi daca va spun acuma ceva. Am vazut pe-aici ca deseori se face apel la rugaciuni . Sunt foarte deacord ca rugaciunile ,posturile, mersul la biserica sunt lucruri care ajuta omul in general.Am facut-o si eu si mi-am gasit deseori raspunsuri la dilemele mele si pacea sufleteasca in biserica si-n rugaciuni si am sa o mai fac,caci cred si mult m-au ajutat intotdeauna aceste lucruri. Dar nu poti sa-i ceri unei femei/barbat/copil traumatizat pana-n maduva oaselor si sufletului sa creada ca cel ce-i face viata un chin se va schimba atat de radical incat totul sa revina la normal. Apoi sunt sigura ca stiti si voi ca unele femei,in dorinta de a continua casniciile cu orice pret,indemnate fiind chiar de mamele sau soacrele lor ,s-au apucat sa mearga pe la tot soiul de descantatori si vraci si nici nu stiu cum sa-i numesc si s-au transformat in niste umbre. Pai chiar asa fetelor sa se impinga lucrurile eu una n-as accepta niciodata.Zica-mi cine ce-o vrea dar pana acolo eu una nu as ajunge nici in ruptul capului.Daca ar fi sa astepte dupa mine priceputele astea ar putea sa moara toate de foame. Stim cu totii ca in general se intampla sa nu se iasa dintr-o casnicie fara a purta apoi traume.Mai sunt si cazuri in care parintii sunt suficient de abili,inteligenti si reusesc sa-i faca pe copii sa depaseasca momentul divortului dar astea sunt cazuri destul de rare. Nu sunt adepta divorturilor chiar daca am divortat odata. Am divortat pt ca eu cred cu tarie in casnicie,cred ca pot sa am una adevarata iar ceea ce a devenit la un moment dat casatoria mea cu fostul sot, numai casnicie nu se mai putea numi. Exista tari(ex Italia) in care tocmai din cauza unor persoane fals moraliste divortul este legiferat in asa fel incat se taraganeaza pana-n panzele albe. Mi-e peste puterile mele sa-nteleg cum de oamenii astia concep divortul numai dupa o perioada de separare a partilor de cel putin 3 ani. Apoi urmeaza procesele care in anumite cazuri mai dureaza alti 3-5 ani,cu toata suita de mizerii ce le atrag dupa sine. Dar asta ar fi tema de alt subiect de discutie ,sa vedem cum sunt divorturile in lume. Am sa inchei aici fetelor. Va doresc tuturor o viata cat mai placuta si fericita in familiile voastre alturi de cei dragi si nu uitati: si patrunjelul poate fi afrodisiac daca sti cum sa-l pui la sutien si cine-l vede apreciaza gestul. Dar daca e unul ce nu te observa nici turnata-n aur sarutandu-i urmele pasilor...'geaba.

[Julie]

quote:

---

Originally posted by marcellinna si patrunjelul poate fi afrodisiac daca stii cum sa-l pui la sutien si cine-l vede apreciaza gestul. Dar daca e unul ce nu te observa nici turnata-n aur sarutandu-i urmele pasilor...'geaba.

---

[pup] ai spus exact ceea ce gandesc si eu. J.

[Candy]

Aveti mare dreptate toate. Pe mine ma deranjeaza insa altceva, si anume prejudecata ca femeia este cea care trebuie sa-si salveze casnicia cu orice pret. Nu pot fi de acord cu asa ceva. Pentru o casnicie e nevoie de DOI, asa ca si pentru salvarea ei tot de doi e nevoie. Nu vad de ce femeia ar trebui sa se dea peste cap sa readuca mariajul pe linia de plutire, in timp ce barbatul poate sa-si vada bine mersi de ale lui, fara a incerca macar sa se schimbe.

[joe]

Dincolo de sansele nenumarate pe care sunt indemnate femeile sa le tooot dea - eu nu inteleg nicicum faza asta cu "luptatul prin toate mijloacele"![alcool] NU mi se pare deloc fair modul asta de a privi lucrurile - ea se simte neglijata, exista probleme de comunicare, in mod sigur fiecare ar avea ceva de spus - dar se asteapta de al femeie sa reapare toate cele. Dar de ce nu ar face si ei ceva? Ati vazut/auzit vreodata ca barbatii sa-si dea sfaturi - mey, mai du-i un buchet de flori, mai scoate-o in oras, cumpara-i un parfum, o bijuterie ceva?[alcool] Plus ca iar toate astea - in aceeasi masura ca si desuu-rile sexi, cinele la lumanare si restul tacamului mi se par "carpeli"! Daca ceva in relatie nu merge - nu in dormitor trebuie rezolvat - nu in primul rand, in orice caz! Ce naiba se intampla cu comunicarea - cu discutatul ca intre oameni responsabili, care sunt de ceva vreme impreuna, care au poate si un copil - 2, care si-au facut o data planuri si si-au jurat sa se iubeasca si sa se sustina!?! Viata ne schimba - o cina romantica urmata de sex pana dimineata nu rezolva nimic - o discutie serioasa insa poate fi edificatoare. Poate pur si simplu nu mai exista scanteia de la inceput, fara sa fi intervenit nimeni intre timp (sau nu inca) - ce-i asa mare nenorocirea?! Iar faza cu "nu divortam din cauza copilului" e imbatatre cu apa rece, pentru ca se transmite mesajul gresit. Mai degraba va privi circumspect casnicia si va fi traumatizat un copil crescut de un cuplu in care nu mai merge mai nimic, decat unul de parinti divortati, care stiu sa nu implice nicium copilul in neintelegerile lor, care de dragul copilului si a ceea ce au impartit o data stiu sa ramana prieteni. Boala lunga - moarte sigura!