Drept la replica!

[lorelei_19]

Inceteaza sa mai joci rolul victimei! Fii barbat, asuma-ti responsabilitatea pentru faptele tale si mergi inainte. Decat sa te intorci iar-si iar in trecut, mai bine ai privi in viitor. Stii cum se spune: viitorul e o pagina alba care trebuie scrisa incepand de acum. Tu in loc sa scrii ceva, te chinui sa intelegi trecutul. Fa asta peste vreo 10 ani si vei vedea altfel. Nu stiu cine esti, nu te cunosc nici pe tine nici pe sotzia ta, dar nu-mi place cum vorbesti despre ea. Mama copiilor tai nu merita o asemenea atitudine din partea ta, chiar dac-a facut si ea greseli. Sunt de acord ca toti facem greseli, dar oare nu trebuie sa mai si uitam "greshitzilor nostri"? De dragul fetelor, lasa-le in pace, daca poti, ajuta-le, dar nu le murdari cu atatea vorbe, nu merita. Si nimeni nu te stimeaza mai mult dupa vorbele tale, sa stii. Invata sa fii drept, cinstit si iti vei gasi pacea sufleteasca. Multa sanatate. Lorelei Salvati un inger: www.casa-romanilor.ch/teodora.htm

[desprecopii]

Alin, bine ai venit pe acest forum. Aici ai gasit o mare familie. Alyssa este una dintre dragile fete ale acestui forum si o iubim cu totii. Ne este greu sa fim pusi in situatia de a o judeca si a intra in viata ei privata. Cred ca raspunsul la toate intrebarile tale se afla la tine. Daca tu ai vrut o judecata 'populara' ma tem ca nimeni dintre noi nu se poate erija in judecator. Insa de aici, de pe acest forum - daca ai rabdare si intelepciune - poti invata ca nimic nu e mai scump in viata decit fericirea copiilor tai. [dc]

---

Desprecopii.com - Asa se naste o mare iubire.

[bebitzu]

Buna, am citit cu stupoare toate raspunsurile de pana acum si nu stiu ce sa mai cred.Sunt de putin timp membru al acestui forum si am incercat sa ma `implic` si eu adesea la subiectele postate si asta voi incerca sa fac si acum.Sunt convinsa ca ceea ce voi spune acum poate nu corespunde cu parerea multor membri ai forumului, dar asa cum bine stim fiecare are dreptul la o parere personala fara a-i da nimeni in cap sau a-i combate parerea.Suntem oameni maturi si de aceea ni se permite sa gandim, suntem diferiti de aceea intotdeauna este normal sa mai exista si pareri diferite. Am citit si eu pe forum ceea ce Alice ne impartasea, despre problema ei in casnicie si despre problemele din ultima vreme ale sotului.Asa cum ma asteptam si cum era normal, fetele au incercat sa o sustina mai mult sau mai putin cu pareri, sfaturi si incurajari. Ceea ce ma socheaza acum este ca nimeni pana acum nu a facut decat sa sara la gatul omului si sa-i i-a apararea sotiei.Parerea mea este ca nicioadata nu poti sti exact ce se intampla in casa omului, in viata lui, cu atat mai mult cu cat se produce o astfel de ruptura.Cred ca in astfel de situatii fiecare isi spune povestea din punctul lui de vedere, si eu inteleg prin asta ca trebuie ascultate ambele parti fara a lua partea cuiva, cu atat mai mult cu cat nu cunoastem `chiar toate adevaratele motive` ale rupturii.Nu incerc acum sa i-au partea sotului, nu vreau sa o acuz pe Alice, dar mi se pare nedrept sa acuzati numai partea masculina de problemele existente. Eu inteleg ca saracul om incearca sa vada daca mai poate face ceva pentru a mentine aceasta casnicie, cerandu-ne parerea ca femei. Pe forum exista si un subiect legat de infidelitatea barbatilor - tot acolo am vazut ca parerile sunt impartite, ca si femeile pot fi infidele, si de ce sa nu recunoastem, se poate intampla oricui, mai putin cred, conteaza pana la urma motivul.Era cineva pe forum care stia ca este inselata insa seara de seara isi astepta sotul acasa cu masa pusa si camasile calcate.Cine este dispus sa ierte, o poate face. Czia a ceea ce am vrut de fapt eu sa spun este : eu il admir foarte tare in primul rand ca a reusit sa se debaraseze de relatiile care l-au facut sa-si piarda familia, il admir ca dupa atatea probleme cu sotia inca mai doreste sa salveze casnicia (probabil si de dragul copiilor), il admir ca a reusit sa o i-a de la capat - scoala, job si multe altele.Este oare corect sa aruncam cu pietre intr-un astfel de om?Toti suntem oameni si toti putem gresi la un moment dat, important este sa invatam cum putem ierta, daca vrem. Nicoleta si [copil]Mihnea

[vikinga]

quote:

---

Originally posted by bebitzu
Buna, Este oare corect sa aruncam cu pietre intr-un astfel de om? Nicoleta si [copil]Mihnea

---

Bebitzule draga da' cine arunca cu pietre in el? Cred mai degraba ca fetele au incercat sa temepereze un pic avalansa de pietre indreptate de el Alyssei. Consideri ca asa ar trebui sa fie atitudinea unui om iertator si onorabil? Alin poate tu nu stii, dar a mai fost un subiect ceva mai vechi, cind Alyssa la culmea disperarii ne intreba care sunt sansele ca un copil sa se nasca normal in cazul cind tatal e consumator de droguri. Cam toate fetele au sfatuit-o sa consulte dr, riscurile fiind extrem de enorme, cam toate stiau cit de grava e situatia. Ultimul ei mesaj la acel subiect a fost ca isi doreste sa tina sarcina chiar daca statisticile sunt negative. Doar dr a convins-o in final. Tu stii ca erai consumator, noi stim cit de speriata era Alyssa de avort, stim cit de mult respingea ideea. De ce acum ca un fost adict nu-ti recunosti vina....? Pacat ca tot in spatele ei pui o asemenea vina..... Ce sa mai zic...? Mai bine ma retrag dintr-o astfel de discutie acuzatore pornita de tine, chiar daca scrisa cu "mestesug", inca odata, rufele murdare se spala in famile. Pacat de o famile frumoasa distrusa... Cum bine a spus desprecopii: "Insa de aici, de pe acest forum - daca ai rabdare si intelepciune - poti invata ca nimic nu e mai scump in viata decit fericirea copiilor tai." Vikinga& bb Aldo http://community.webshots.com/user/vikinga109

[ancuta06]

Nicoleta, eu iti inteleg mesajul. Dar, te rog, nu mai generaliza. Eu, personal, nu am aruncat cu pietre. Ii sustin pe amandoi si le doresc sa-si depaseasca momentele astea. Totusi, el nu a fost foarte clar, cel putin pentru mine. Din postarea lui nu am inteles sirul intamplarilor, cronologic vorbind. Iar din ceea ce a spus sotia lui, ea nu a dat detalii referitoare la inceputul problemelor, ci doar a cerut sfaturi in legatura cu cea mai recenta dintre probleme. Asa ca nu se pune problema, din partea mea, sa arunc cu pietre, mai ales cand situatia imi este neclara. Ce pot spune, insa, este ca problemele apar de cele mai multe ori din lipsa de comunicare dintre parteneri. Intotdeauna, cel putin unul dintre ei tine in el nemultumirile si frustrarile, probabil pornind de la faptul ca i se pare inutil sa mai discute despre ele, avand impresia ca partenerul nu-l intelege. Cred ca asta s-a intamplat si in cazul lor. Mai ales ca, din cate am reusit sa inteleg, primul conflict intre ei a fost legat de infidelitatea lui. Infidelitate care a aparut din lipsa de comunicare. Ea nu i-a inteles lui nevoile, el nu a inteles-o pe ea, nici unul nu s-a deranjat prea mult sa il faca pe celalalt sa inteleaga. El o acuza pe ea pentru infidelitatea lui, pentru ca ea nu l-a inteles. Dar, oare, cat de bine a incercat el sa se faca inteles? Si cat a ascultat, din argumentarile sotiei, si asa mai departe...... Problema fiecaruia dintre noi este cea mai importanta, trairile "mele" sunt cele mai puternice, suferintele "mele" sunt cele mai dureroase. Sunt sigura ca fiecare dintre noi simte asa, si fiecare dintre noi are dreptate. Dar intr-o casnicie trebuie sa existe un "noi", nu "eu" si "tu". Fiecare dintre parteneri trebuie sa faca un efort sa se puna in locul celuilalt, sa incerce sa inteleaga ce simte. Oricum, intentia mea nu a fost sa acuz pe nici unul dintre ei, ci mi-am exprimat parerile de rau fata de ceea ce a ajuns relatia lor. Sunt totusi 10 ani, si chiar daca nu-i cunosc, sunt sigura ca povestea lor a inceput dintr-o mare dragoste, sunt sigura ca au visat si au sperat impreuna, ca au muncit impreuna. Dar undeva, la un moment dat, au uitat sa aiba grija de nevoile celuilalt. Au uitat ce i-a unit si ce-i tine impreuna. Noi suntem abia la inceput, implinim un an de casnicie in august, si, sincera sa fiu, sper ca peste 10 ani vom fi tot impreuna si ne vom iubi la fel de mult. Dar daca ei au ajuns aici, nu cred ca este doar vina unuia dintre ei, ci a amandurora. Si tot ce pot face este sa-si aminteasca inceputurile, momentele frumoase, visele......si apoi sa incerce, detasat, sa vada unde a gresit fiecare. Sa comunice deschis si sa incerce, macar acum, sa se asculte unul pe celalalt. Sa nu uite ca depinde numai de ei ce se va intampla mai departe. E pacat, mai ales daca inca se iubesc, e pacat ca s-a ajuns aici. Eu va doresc tuturor mult succes. Ancuta & [copil] Martijn, (24.10.2003) http://community.webshots.com/user/Busch_family

[bebitzu]

Vikinga scumpa mea, eu nu spun sa-l iertam pe Alin, nu spun ca trebuie sa credem tot ce spune el.Eu inteleg din mesajul lui ca ne cere o parere, cam ce si cum ar trebui sa procedeze mai departe in a-si recapata poate familia, poate nu chiar cum a fost la inceput, dar macar in conditii omenesti (am inteles ca nu-si poate vizita copiii).Asa cum spunea si Ancuta, au fost totusi 10 ani de casnicie, nu cred ca cineva ar putea lasa in urma asa usor o familie mai ales ca la inceput totul a fost foarte frumos. In plus, omul a avut curajul sa-si spuna povestea in felul lui pe un forum unde si sotia este membru si cu siguranta stia (asa cum a si zis de altfel)ca noi toate cunoastem problema pe care ei o au acum. Nicoleta si [copil]Mihnea

[Alyssa]

Acesta este subiectul postat de mine in privinta problemei care mi-a naruit familia: "Am nevoie de ajutor si sfaturi din partea unor persoane care au trecut prin asta sau care stiu pe cineva care a trecut prin asta. Problema este adictie la Amphetamine sau la Methamphetamine si este problema sotului. Sintem casatoriti de 10 ani, avem doua fetite minunate din toate punctele de vedere. Acum un an te-ai fi uitat la noi si ai fi crezut ca sintem imaginea unei familii perfecte! Sinem amindoi din Romania, am crescut in acelasi oras micut, in aceeasi clasa. Nu am fost prieteni in scoala el avea prietena lui, eu prietenul meu, deci nu a fost ceva romantic din copilarie... Dupa ce am terminat liceul am plecat in Canada. Dupa patru ani in care am muncit pe brinci aici si in care m-am suportat singura la facultate, m-am decis sa ma duc in Romania in vacanta. M-am intors in oraselul mic si l-am vazut. A fost dragoste la prima vedere! Ne-am intilnit o data sa povestim despre liceu, despre colegi, la o cafea... Atunci mi-a propus sa ne casatorim si intr-o saptamina eram casatoriti! Am stat impreuna toata vara, a fost cea mai fericita perioada din viata mea... M-am intors in Canada singura, i-am depus actele si in sase luni a fost aici. Am luat-o amindoi de la zero cum s-ar spune. Am muncit amindoi mult ca sa ne punem pe picioare. Am avut prima fetita, ne-am luat casa afara din Toronto. Trei dormitoare cu trei bai, curte mare, zona linistita. Eram multumiti de ce am facut. Apoi a venit a doua fetita. Toate ne mergeau ca pe roate! El avea compania lui de constructii, facea bani frumosi. Muncea mult si el, avea si citiva baieti ca muncitori, totul se parea ca este ok! Eram asa de mindra!... Aveam tot ce imi doream. Fetele erau sanatoase, frumoase foc si destepte, casa era aproape platita, aveam o munca buna, sotul avea compania lui si facea bani frumosi, era un om muncitor si blind, nu bea si nu fuma, era un tata si un sot bun... Vorbesc la trecut pentru ca toate s-au schimbat! A inceput de cind s-a imprietenit cu o gasca de "lume interlopa" , romani pe care i-a cunoscut prin alti "prieteni"... A inceput sa se schimbe incet-incet... Si nu intelegeam de ce! A inceput sa se poarte urit cu mine, ma acuza de cele mai mizerabile lucruri. Ma acuza in special ca il insel. La inceput am crezut ca e o gluma! Dar nu era! A inceput sa ma suspecteze, sa ma verifice, apoi a inceput sa ma jigneasca cu insulte... Nu era vorba de invinuiri de genul " Cred ca ai pe cineva..." ci "Aha!!! Acum imi dau eu seama... Cu ...cutare... te culci, nu-i asa? Te intilnesti cu el la munca, la lunch si mergi cu masina si o faceti in parcare..." Spun asta nu ca sa ma pling, ci ca sa vedeti de gravitatea acuzarilor... A inceput sa spuna ca are video cu mine cum o faceam cu altii, are poze, ca a pus detectivi care vor sa vina la judecata de divort sa depuna marturie ca sint adultera... Apoi se punea in genunchi si ma ruga sa nu il las, apoi ma intreba de ce am ales sa il insel, sa il distrug... Imi spunea sa ma destanui si ca ma va ierta ca ma iubeste... Ma uitam la el si nu imi venea sa cred! La inceput am crezut ca pot sa ii arat ca nu e adevarat, ca ma pot comporta mai bine cu el si ca va intelege! Am avut intotdeauna gura un pic cam mare ca dealtfel multe femei, asa ca am incercat sa ma schimb. Am devenit mai tacuta, am incercat sa ii fac pe plac...Dar orice incercam nu era indeajuns! Telefoane peste telefoane sa ma urmareasca unde sint mereu, ce fac... Imi spunea la celular ca inca este la munca, apoi in doua minute intra in casa si se uita peste tot, sa vada unde este amantul... Am pus capat acestei nebunii in iulie 2003 cind mi-a spus ca ma omoara... M-am gindit la mine si la fetite si am sunat la politie! L-au luat si i-au dat restrictie prin lege sa nu se apriope de noi. Pe la mijlocul lui septembrie ne-am impacat dupa ce familia lui si familia mea au spus ca trebuie sa facem cumva sa ne intelegem, ca nu e bine ce facem, blah blah, blah... El si-a cerut iertare, a zis ca a gresit, ca a fost un moment de ratacire si ca nu se va mai intimpla, ca si-a dat seama ca era sa-si piarda familia.... O periada a fost ok, apoi iar a inceput cu acuzarile, ba i se parea ca cineva il tot urmareste... Am pierdut tot. Am vindut casa si m-am mutat cu fetele la chirie din nou, am zis ca trebuie sa imi refac viata cumva si sa fiu tare pentru fete! A urmat o periada de Yoyo intre "e vina mea, imi pare rau" si "cu cine ma inseli?"... M-a acuzat cu toata lumea, cu barbati care nici prin gind nu mi-ar fi trecut... Apoi i-am spus categoric sa ma lase in pace, ca nu mai pot si ca ma lasa nervii si sa stea departe de noi ca de nu voi recurge la toate mijloacele sa il tin departe si asta va insemna si legea daca va fi nevoie... A plecat.... Simbata trecuta dimineata a venit la usa intr-un hal cum nu l-am mai vazut niciodata!... M-am speriat, am crezut ca moare. Am inceput sa ii vorbesc, sa ii spun ca stiu ca ia droguri si ca nu il pot ajuta decit daca el recunoaste si cere ajutor... I-am spus ca nu va trai indeajuns de mult sa isi vada fetele mari, sa le vada la liceu, sa fie la nunta lor, sa isi tina nepotii in brate... I-am spus ca el nu este sotul meu, ca nu este barbatul pe care l-am cunoscut si ca mi-e dor de omul de care m-am indragostit si cu care m-am maritat si ca il vreau inapoi pe cel de atunci nu pe el... A inceput sa plinga, si plingind i-a curs din nas un lichid maroniu, ca un espresso tare la consistenta si culoare. Am inlemnit, mi s-a sculat parul in cap maciuca de frica... L-am luat de mina si l-am dus la baie. L-am pus cu fata in oglinda si i-am spus sa se priveasca. A incercat sa isi ascunda privirea, sa plece... L-am tinut cu forta in fata oglinzii si -am spus sa se uite la el, sa vada realitatea! I-am spus ca mai bine il vad mort si atunci il inmormintez, pling ii fac pomeni si gata, il stiu ok, si ca nu sufera decit sa il vad in halul asta...Atunci mi-a spus ca are nevoie de ajutor si ca vrea sa tremine cu adictia. Am mers pe canapea si iar -ma luat la intrebari. De cind? Din Octombrie 2002. Cit? Well, nu mult, mai mult de fun" Sa-i spu lui mutu! Si totusi stiu ca in cazuri de adictie isi subestimeaza gravitatea adictiei... Dupa cum a descris substanta cred mai degraba ca e Methamphetamine pentru ca mi-a spus ca o ia sub forma de piatra alba, cu sclipici prin ea. O piseaza fin si apoi o trage pe nas... L-am dus la urgenta, i s-a dat un numar de telefon de la un grup de ajutor pentru adictie, l-am dus la doctorul de familie care i-a spus ca va trebui sa urmeze un program de dezintoxicare si in acelasi timp si un program la psihiatru si ca va trebui sa merg si eu sa il ajut, sa ma ajut si eu si sa vedem ce se poate face... Deci asta e situatia de acum, vreau sfaturi, incurajari... Vreau sa stiu ca nu sint singura." "Despre mine este vorba. Nu am vrut sa postez eu povestea pentru ca imi stie nickul, pentru ca am computer acasa si pentru ca s-ar uita poate de curiozitate sa vasa despre ce e vorba daca ar vedea un subiect deschis de mine. Am vrut chiar sa o postez sub alt nume, dar nu am vrut ca povestea sa fie luata drept SF, si in primul rind m-am gindit ca nu e onest fata de ceilalti membri si nu am vrut sa imi pierd credibilitatea in viitor. I-am cerut ajutor lui Papadie si ea l-a postat sub numele ei, ca venind de la o prietena si pentru asta ii multumesc. Am vrut sa am pareri, sprijin, vreau sa am suportul moral al prietenilor mei virtuali. A fost greu pina a recunoscut, pina a cerut ajutor si imi dau seama ca va fi greu si de acum incolo. Am fost la medic, ne-am inscris la cursuri terapeutice, doctoral vrea sa vada nivelul de toxicitate ca sa stie situatia de fata si cu ce avem de luptat. Partea buna este ca nu mai are de-a face cu “prietenii” lui. Nu se mai intilneste cu ei, nu mai are nici o legatura. Am urmat firul logic al actiunilor lorsi mi-am dat seama ca nu mai au nevoie de el. Au vrut sa il foloseasca pentru ca el are compania lui, credite bune, nepatate. Au vrut sa spele banii lor cistigati pe cai dubioase in compania lui ca sa-I poata scoate curati… Mi s-a sugerat sa plecam , sa ne mutam in alt oras. M-am gindit si la asta de multe ori, ba in disperarea mea m-am gindit sa fug din tara eu si fetele. Sa iau ce bani mai am si sa ma intorc intr-un orasel mic din Romania (nu in orasul natal, ca m-ar fi gasit) si sa imi refac viata… Dar am luptat prea mult pentu viata mea de aici! Sa ne mutam cu totii intr-un alt oras nu are sens! De ce? Pentru ca schimbarea trebuie sa vina dinauntrul lui, nu din afara! Schimbarea adevarata si trainica trebuie sa vina de la el, din simburele lui, din esenta lui de om, daca nu, nu va rezista! Si eu va trebui sa ma schimb, si eu va trebui sa lupt sa ma vindec de ranile ce le-am acumulat in periada asta! Imi dau seama perfect de situatia in care sint, lucrurile au inceput sa devina clare de cind a admis, au inceput sa se contureze! In primul rind mi-am dat seama ca EU NU SINT DE VINA! Si realizarea asta a facut sa se mi se ia o greutate imensa de pe suflet! I-am spus-o si lui. Eu nu sint de vina cu nimic. Eu ca persoana nu il pot face ( cu nici o actiune a mea, cu nici o vorba sau altceva) pe el ca persoana matura sa decida ca ii trebuie drogul, sa se duca sa il cumpere, sa il piseze si sa il traga pe nas!!! I-am spus clar ca nici o persoana nu poate face alta persoana sa faca ceva fara voia lui. Si daca el alege sa se drogheze nu este din cauza mea! Incerc sa gindesc logic si e greu, credeti-ma! Este ca si cum ai incerca sa faci un puzzle dar privind in oglinda pentru ca este vorba de altcineva, de adictia altcuiva si nu a ta… Ieri a venit de la munca si era oboist, era trist din calea afara… Avea privirea trista, obosita, cearcane… L-am luat in brate, I-am pus capul pe umar si am ineput sa vorbim… I-am explicat ca e o stare prin care trebuie sa treaca, I-am spus ca este felul organismului de a cere toxina cu care a fost invatat de atita timp. I-am spus ca va trece, am incercat sa vorbim de altceva, a mincat iar apoi am imbracat fetele si am mers in parc, la aer, sa isi ia mintea de la tristete si oboseala. Azi vad ca e mai bine. Inca un lucru ce l-am facut a fost sa il pun sa il ia pe tatal lui la munca cu el. Asta inseamna ca se trezeste de dimineata, merge sa il ia pe taica-su de acasa si merg la munca amindoi. Apoi il duce inapoi si vine si el acasa. In felul asta este in permanenta cu cineva. I-am cerut access la conturile lui de business ca sa vad ce bani face si unde se duc. De asemenea I-am cerut passwordul la cellular ca sa vad cu cine are de-a face. I-am explicat ca nu fac asta ca sa imi satisfac cine stie ce curiozitate ci pur si simplu pentru a-l ajuta. A fost de accord. Un lucru pe care l-am facut pentru mine: am inceput sa maninc cum trebuie, m-am inscris la Weight Watchers. Intr-o saptamina am dat jos 3.8 lbs adica 1.73 kg. Este un program supravegheat. Am reluat obiceiul de a bea cel putin 8 pahare de apa pe zi si de am merge pe jos in fiecare zi. Tot stresul asta ma facea sa maninc chiar si cind nu eram flaminda pentru ca pur si simplu imi cautam refugiu in mincare. Inainte de a avea grija de altii trebuie sa am grija de mine. Si trebuie sa creez un mediu fara stress pentru mine, pentru fete si pentru el. El fiind in stare depresiva sint sigura ca va abuza de mincare si el. Ciocolata, dulciuri, mincare grasa, cantitate mare. Si asta va duce mai mult la depresie. Asa ca am golit tot ce e tentant in casa, am luat multe vegetale si fructe multe, gatesc cu atentie pentru ca si asta va avea un effect nefavorabil daca nu e tinut in control. Pentru ca fetele au prin casa dulciuri, le-am pus int-o cutie si le-am dus jos, in camara din basement, in cutie. Week-endul asta nu il las sa se duca la munca. Am sa incerc sa creez un program in asa fel in care sa ne faca sa vorbim, dar in ambiantii placute si stress-free… M-am gindit la mai multe variante. Mergem cu fetele la bazin. In parcul de copii. Ma gindeam chiar sa mergem sa alegem vopsea de zugravit sugrageria si sa ne apucam de asta. Peretii sint crem, asi adauga un pic de culoare si asta ar schimba un pic in casa. Si fetele scriu cu creioanele pe perete iar cind ne-am mutat aici au folosit vopsea ieftina, care nu se sterge frumos… Am face ceva care ne-ar da satisfactie, ne-ar tine departe de discutii in care foarte usor am ajunge la reprosuri si negativitate… Cam asta este strategia mea la lupta care a inceput. Daca aveti idei si sfaturi va ascult cu atentie. Multumesc pentru tot."

[Alyssa]

"Simbata a fost o saptamina de cind ne-am hotarit sa luptam impotriva adictiei... merge bine. Weekend-ul a fost frumos. Am fost in parc, pe la bazin nu am ajuns pentru ca fetele sint cam racite, am facut curat in casa impreuna ca in zilele bune, am gatit impreuna, ne-am jucat cu fetele. El este ok deocamdata. Vineri m-am speriat pentru ca dupa tristetea lui, a venit acasa rizind, cu un buchet de lalele pitice roze si pentru fete doua "cup cakes" in forma de clovni. M-am uitat la el suspicioasa, cu inima cit un purice... Nu era sub influenta, era numai fericit ca e vineri si ca totul e ok cu noi... Imi folosesc fiecare instinct, fiecare fibra a mea ca sa detectez daca ceva nu e in regula cu el... Nu il pot intreba mereu suspicioasa; "ai luat?" "n-ai luat?"... Ca si cum ai intreba un fumator care incearca sa se lase de fumat: "ai fumat vreo tigare?"... Offf, comlicata treaba!... Si trebuie sa nu ii reprosez ce s-a intimplat, cel putin nu acum... Si citeodata numai asta vreau sa fac, ca mi-e ciuda, mor de ciuda pe ce s-a intimplat, pe cit am pierdut, prin cite am trecut... Am inceput sa ma documentez in privinta adictiei, ca si cum m-asi duce la examen. Mi-e teama, dar trebuie sa am incredere si trebuie sa recunosc fiecare victorie mica si aceasta este una dintre ele: O saptamina fara substanta, o saptamina cistigata!"

[Alyssa]

"Inca o saptamina care a fost ok! Inca o saptamina fara droguri. Duminica insa mi-am descarcat nervii printr-o cearta care nu isi avea rostul, ma doare sufletul, sint obosita... Asi vrea sa fiu mai intelegatoare, asi vrea sa fiu mai tare si mai feminina in acelasi timp, asi vrea sa nu am atitea pe umeri, asi vrea sa ma trezesc acum doi ani cind totul era normal, sa ma trezesc odata din cosmarul asta!"

[Alyssa]

"Am pus capat la nebunia asta. Nu poti ajuta un om care nu se vrea ajutat... Nu mai pot indura degradarea morala, nu mai pot indura viata fara speranta de bine, nu mai pot indura nimic... Vreau liniste, vreau sa se termine odata!!! Vreau sa imi recistig increderea in mine, increderea in Dumnezeu, vreau o viata mai buna!!! Este peste putintele mele sa fac ceva, simt ca ma afund tot mai mult in intuneric!!! Mi-e teama de viitor singura cu doi copii dar stiu ca sint capabila sa le intretin singura, am o munca buna, sint cit de cit ok..."