Romania - plai de dor si ... jele !

[tata lu Toma]

Toma da, dis-de-dimineata, desteptarea pentru toata lumea din casa asa ca iesim in curte unde gazda ne-a pregatit un mic dejun mai mult decat copios. Pe masa, troneaza un platou imens cu gogosi parfumate, aburinde, pudrate generos cu zahar in care ne repezim imediat ignorind pentru moment slaninuta, branzica, sunca si multe alte bunatati cu care ne vom delecta mai apoi. Se pare ca rugamintile noastre de aseara au functionat. Pe cer sunt cativa norisori dar ploaia nu pare o amenintare asa ca astazi vom duce la bun sfarsit, speram, incercarea noastra de a vedea, cu catel, cu purcel (a se citi Toma) Cetatile Ponorului. Ne suim in masini si pornim spre Pietroasa de unde, aflasem inainte de plecarea din Bucuresti, se pare, ca porneste cea mai buna cale de acces auto spre platoul Padis. Din nou Raluca este nevoita sa faca transmisiune in direct despre privelistea minunata din jur pentru ca eu sunt cu ochii in gropile din sosea. Reusesc sa vad, cu coada ochiului, partia de schi de la Vartop de unde incepem sa coboram spre ceea ce pe vremuri se numea Orasul Dr.Petru Groza iar acum rebotezat Stei. De aici drumul trece prin celebrul Rieni – patria palincii de Bihor, made by European Drinks –ul fratilor Micula. Cotim spre Pietroasa si cu parere de rau, pentru ca timpul nu ne permite renuntam la vizitarea Pesterii Ursilor promitindu-ne sa revenim cu prima ocazie. In centrul Pietroasei, unde asfaltul se termina, facem o escala pentru mici cumparaturi si pentru a ne interesa despre starea drumului. Vanzatoarea admite ca se poate urca pana la Padis – incet si cu mare atentie la gropi asa ca incepem ascensiunea. Soseaua pare sa fi fost asfaltata in Cretacic iar de atunci nu s-a mai ocupat nimeni de ea asa ca acum este ceea ce mai tarziu aveam sa aflam ca se numeste “semiasfalt”. Hmm! Primii kilometrii sunt aproximativ OK dar dupa ce trecem de catunul Boga incepe o Aventura cu A mare. Drumul incepe sa urce in serpentine din ce in ce mai stranse si se ingusteaza puternic lasind loc de trecere doar pentru o masina. Gropile nu sunt foarte adanci dar pietrele sunt din ce in ce mai mari si mai ascutite. Singurul care mai este atras de peisajul superb este Toma; eu si Raluca suntem cu ochii la drum si ne rugam sa nu apara vreo masina din sens invers. Din fericire suntem, se pare, singurii nebuni care s-au aventurat pe aici. Dupa aproape 2 (doua) ore de off road adventure ajungem in Poiana Padis unde ne oprim sa ne tragem sufletul. Ma simt atat de obosit de parca mi-am carat masina in spate pana aici. E aproape ora pranzului asa ca trebuie sa mancam ceva inainte de a da cu nasul de Cetatile Ponorului. Cea mai potrivita alegere pare sa fie lasarea masinilor in zona “La Grajduri” si apoi o plimbare de circa jumatate de ora pana la Cabana Cetatile Ponorului. Zis si facut. Parcam langa cateva corturi aflate in zona si pornim spre cabana urmind indicatoarele care ne imbie cu mancare, bautura, punct de informare turistica. Toma este foarte viteaz si parcurge fara probleme drumul pana la cabana care este …in renovare !!! Oare este chiar atat de greu sa anunti la timpul si la locul potrivit faptul ca temporar drumul asta duce catre NIMIC ?! Dupa injuraturile de rigoare, nervi, descumpanire, etc, urmeaza totusi hotararea de a amana masa pana dupa amusinarea Cetatilor. Avem apa si ceva dulciuri iar Toma este vesel si nu pare sa-l deranjeze faptul ca la ora asta ar fi trebuit sa manance si sa doarma asa ca intram rapid pe ceea ce se cheama Circuitul Cetatilor Ponorului pentru a strabate o portiune relativ usoara a acestuia, portiune ce ne va conduce la "balcoanele" ce se deschid deasupra haului. La un moment dat il iau pe Toma in carca pentru ca desi e vesel si multumit, incepe sa o cam lalaie uitind-se dupa cai verzi pe pereti si nu prea e timp pentru asta. Odata ajuns in carca mea isi da seama ca e infometat asa ca parul meu se umple de napolitane, ciocolata, poleiala etc. Marcajul lasa un pic de dorit dar reusim sa gasim intrarea spre primul “balcon” si dupa cateva minute ajungem in fata acestuia. Urcam cateva trepte putrezite si fragmentate iar in fata noastra se deschide o incredibila prapastie in mijlocul padurii. Pereti drepti din stanca inchid un put in fundul caruia se aude tumultul unui suvoi de apa. Ne mutam si pe o alta latura a “putului”, mai tragem niste poze si cu regretul ca nu am putut decat sa dam putin cu nasul de aceasta minunata creatie a naturii incepem drumul de intaorecere. Din nou promisiune de a reveni. Recuperam masinile si ne grabim spre Cabana Padis pentru a ne potoli foamea. Aici peisajul este dezolant, cabana arata jalnic, casutele si mai rau, cativa turisti rataciti bantuie prin zona.. Intram in cabana unde suntem intampinati de un cabanier acru, parca deranjat de sosirea noastra. Reusim sa-l convingem sa dea mai incet manelele care urla in sala de mese si la intrebarea noastra despre mancare primim raspunsul : pulpe de pui ! Mancam un fel de pulpe de pui cu un fel de cartofi prajiti dar obtinem informatia ca drumul pe care am venit e cel mai prost si ca ar fi mai bine sa coboram spre Huedin. Dupa o indelunga dezbatere hotaram sa alegem aceasta varianta cu toate ca destinatia noastra este tot Albacul care este exact pe partea cealalta a muntelui fata de Huedin. Intr-adevar, drumul e ceva mai neted iar Toma doarme linstit asa ca ajungem cu bine intai pe deja cunoscutul “semiasfalt”, apoi pe asfalt. Constat ca una din loviturile primite de scutul motorului a facut ca acesta sa se “lipeasca” de toba asa ca daca trec de 100km/h masina pare sa decoleze…Asta e ! Trecem in fuga prin Huedin, Cluj, Turda, Campeni si pe la ora 10 (dupa cca.12 ore de excursie) intram in curtea casei in Albac unde suntem intampinati cu bucurie de gazdele noastre. Sa vina tuica ca nu mai pot ! Noroc si Slava Domnului ca s-a terminat cu bine !

[ana-oana]

tata lu Toma, poate pui si niste poze in album sa avem filmu complet! Oana si Ana (25 oct. 2002) [flo]

[valentinag]

Foarte frumos!Poate pui si niste poze,te rog! Valentina

[cl]

quote:

---

Originally posted by ana-oana
tata lu Toma, poate pui si niste poze in album sa avem filmu complet! Oana si Ana (25 oct. 2002) [flo]

---

Daaaaaaaaaaa! Vrem poze! Claudia

[diana904]

Foarte frumos povestesti, ne-am intors si noi saptamina trecuta din excursia pe care am facut-o tot prin acelasi locuri ca si voi. Noi am apucat sa vedem pestera Ursilor, e impresionant copiii au fost f atenti la explicatii, le-am placut mult. Ne-am dus initial direct la Oradea, am stat vreo 2 zile acolo(vizitat orasul, baile etc) aventura, cu majuscule ar trebui scrisa a fost la intoarcere. Veneam de la Oradea si trebuia sa ajungem intr-un sat linga Caransebes. Sotul imi spune sa aleg varianta cu drumuri rosii (acum stiti cu totii de ce!![bang]), desteapta de mine aleg varianta Deva-Lugoj-Caransebes, fara sa ma uit atent pe harta ca sa-mi dau seama ca satul in care trebuie sa ajungem e intre Otelul Rosu si Hateg deci trebuia aleasa varianta Deva-Hateg-Otelu'. Imi dau seama ca am ales gresit drumul cind mai aveam vreo 40 km pina la Lugoj, dar uitindu-ma pe harta vad drum marcat cu alb care porneste din satul in care tocmai ne gaseam si taie muntii ajungind exact in satul unde ne asteptau prietenii. Ma uit pe harta la semnificatii vad drum alb= drum secundar, hotarim ca merge...Harta era Shell, ma incred in ea, proasta socoteala. Drumul incepe prin a fi asfaltat, noi bucurosi de descoperire, incet-incet asfatul ramine in urma, noi continuam pe drum pietruit..dehh bun si ala. Intrebam in sat o babutza daca drumul ajunge la Ruschita, mamaia zice ca da, da' nu treceti cu masina asta. Hmm deja nu-mi suna bine. Mai vine un satean zice ca trecem, mai intrebam citiva soferi care transportau lemne, verdictul incert unii ca trecem altii ca nu...noi, cu harta Shell in fatza. las' dom'ne ca astia au trecut drum inseamna ca e drum!! Ii dam inainte, pe drumul care devenise forestier de-acum, deja nu mai intilneam nici camioanele de lemne, marcaje ioc, ora 8 seara, 2 copii in masina, in creierul muntilor Poiana Rusca, antena la telefon ioc. Peisajul divin, muntii superbi, mai trecea cite o acvila (sau ce Dzeu o fi fost pasaroiul ala mare si gras!). Drumul se facuse poteca, masiv intr-o parte, prapastie in alta..din cind in cind cite un pirias rupsese drumeagul. La un moment dat o bifurcatie, noi o apucam dupa ureche pe unde credem de cuviinta, trecem creasta pe ceea ce a fost odata drum acum era albia unui piriu. Mie deja imi era frica, recunosc cinstit. Dupa creasta urmeaza o portiune cam de 2 km de drum latit, super, probabil urma sa fie asfaltat, ne bucuram oarecum desi de la bifurcatia buclucasa nu stiam daca iesim unde trebuie dar deja nu mai conta, asezare omeneasca sa fie! Elanul ni se taie brusc cind gasim drumul blocat de un maldar de pamint si pietris. Era deja vreo 8 jumate, nu imi mai era frica eram de-a dreptul ingrozita, hotarim sa ne intoarcem.. pe creasta, acolo unde nu mai era drum masina ramine cu burta pe bolovani, nu stiu cum am iesit de-acolo, eu doar ma rugam la Dzeu sa ne scoata la lumina. In fine, iesim din munti, ajungem cu bine, dar cu mare intirziere la prietenii din sat care ne-au spus ca acela blocat era drumul, in 10-15 min am fi fost la Ruschita, si ca ceea ce e trecut pe harta ca drum secundar e un drum facut pe vremea Mariei-Tereza si lasat asa de atunci. Daca stie cineva vreun mail al celor de la hartile Shell, le-as trimite niste poze de pe acest "drum secundar"!! Tata lu Toma, scuze ca am intrat peste subectul tau, v-am povestit partea de "jele" din vacanta noastra!! asteptam continuarea ta cu nerabdare!

[Nora]

Tata lu Toma, [bis][bis][bis]! Mi-a placut faza cu "isi da seama ca e infometat asa ca parul meu se umple de napolitane, ciocolata, poleiala etc.", Asa e si tati al nostru[:-)))], sa vezi cum e parul lui daca il apuca pe Victor ca vrea inghetata(la cornet, de capsuni neaparat) tocmai cand e cocotat la tati-n spinare!!! Diana, pasajul de jos, brrr...Citind, m-am si vazut in locul tau, cu piticii mei in masina!!!

quote:

---

Originally posted by diana904
Ii dam inainte, pe drumul care devenise forestier de-acum, deja nu mai intilneam nici camioanele de lemne, marcaje ioc, ora 8 seara, 2 copii in masina, in creierul muntilor Poiana Rusca, antena la telefon ioc. Peisajul divin, muntii superbi, mai trecea cite o acvila (sau ce Dzeu o fi fost pasaroiul ala mare si gras!).

---

Tata lu Toma, inutil de spus ca te urmaresc cu nerabdare, nu? Nora, mamica lui Andrei-Mihai(20aprilie 1999) si a lui Victor-Alexandru(12 iulie 2001) http://community.webshots.com/user/NoraCosmin

[gandacelu]

foooooooooooarte frumos![il] atatea povesti savuroase, de-mi faceti pofta[gravi] bre de-o excursie prin hartoape, bune rele ale noastre sunt[hippi] [berica] io, ioachim (dpn 29 nov 04) & ileana (4 iulie 02) http://f2.pg.photos.yahoo.com/ph/a_lustanciu/album?.dir=/7ffc&.src=ph

[Arhistefy]

Imi place mult!!![bis][bis][bis] De-abia astept sa citesc mai departe... ________________________________________________ Nu te teme de ziua de maine, Dumnezeu este deja acolo. Cu drag, Mihaela

[ana-oana]

tata lu Toma, nu poti sa povestesti mai devreme azi??? ca s-ar putea sa am o sedinta pe la 2 si ratez momentu' ! Ajteptam continuarea !!!! Oana

[tata lu Toma]

Aoleu mama! Azi n-avem gogosi la micul dejun, avem … tarte cu fragute. Nu vreau sa va spun nici cum arata, nici ce gust au. Lasati-va imaginatia sa lucreze … Vremea tine, in continuare cu noi asa ca pornim spre ghetarul Scarisoara. De data asta, avem informatii proaspete si sigure despre starea drumului. Pornim deci ascensiunea din Garda de Sus si parcurgem cativa kilometri cu masina pe un drum cu “semiasfalt” din acelasi Cretacic pe care il cunoastem, deja, atat de bine. Strabatem niste chei inguste, ignoram la un moment dat Pestera lui Ionele, aflata undeva in stnga drumului, si ajungem destul de repede la locul in care trebuie sa lasam masinile pentru ca drumul e din ce in mai accidentat - La Moara. Aici parcarea este “cu plata” (!?). In aceeasi bani, “casiera” ne ofera si bete pentru usurarea ascensiunii care va dura dupa unii o ora, dupa altii o ora si jumatate. Incepem sa urcam pieptis, prin padure, care cu rucsaci, care cu Toma in carca. Dupa vreo jumatate de ora poteca iese intr-o poiana imensa unde din loc in loc se zaresc cateva gospodarii ce par parasite. Reusesc sa-l conving pe musiu’ Toma sa coboare din spinarea mea dar trebuie sa-i traforez si lui un baston pentru ca evident constata dintr-o data : - Tatiiiiiii, toata lumea are baston ! Eu de ce n-am ? - Ia tata ! - Tatiiiiii, cum se tine ? - Asa ! - Asa ? - Nu, asa ! In sfarsit, descifram “taina” manevrarii bastonului si reusim sa savuram plimbarea printre flori de camp, garduri darapanate, suri parasite, urmind cu grija marcajul. La un moment dat drumul ne poarta, incredibil, prin curtea unei case mai rasarite, curte in care trebaluiesc doua batrane simpatice. Cand ne zaresc, incep sa ne imbie cu de-ale gurii. Ba, chiar in mijlocul curtii troneaza o masa aranjata frumos in asteptarea unor musafiri ipotetici. Refuzam politicos si ne vedem in continuare de drum care intre timp s-a latit si s-a transformat intr-o veritabila ulita printr-un sat fantomatic pe ale carui case e scris de mult cu o vopsea stearsa - de vanzare … Facem o scurta escala la un mic muzeu de arta populara dotat cu chiosc cu bere rece si ciocolata cu rom si unde in scurt timp ajunge si o Dacie care plecase odata cu noi de la moara. Bine ca am venit pe jos ! Dam asaltul final si in cateva minute ne gasim la poarta pesterii. In pestera vor fi zero grade asa ca, in ciuda protestelor lui Toma, ne punem pe noi puloverele, canadienele, sosetele, caciulile, platim si intram. In spatele portii incepe o coborare vertiginoasa pe niste scari metalice abrupte si inguste, lipite de peretele de stanca. La un moment dat Inaltimea Noastra (Tatal si Fiul) este prea mare asa ca sunt nevoit sa-l iau pe Toma in brate pentru a putea continua. El e foarte fericit si incepe sa ma piseze la cap ca i-ar trebui o lopata sau ceva de scurmat in stratutul gros de zapada pe care, tocmai, l-a zarit la intrarea in pestera. Scarile se termina si pasim cativa metri prin zapada noroita in care, evident, Toma este “nevoit” sa-si bage mainile. N-ar fi stricat niste manusi ! Ghidul ne povesteste despre imensul bloc de gheata, gros de aproape 30 de metri deasupra caruia pasim pe o pasarela alunecoasa, din lemn, de pe care admiram imprejurul nostru stalactite, stalagmite, coloane si alte impresionante formatiuni din gheata. Din pacate partea accesibila turistului obisnuit este mica. Pentru o vizita integrala e nevoie de autorizatii speciale si echipament de alpinism. Chiar si asa, insa, excursia a meritat din plin ! Ma gandeam ca la coborare o sa-mi fie mai usor ca la venire dar vorba ceea : sa nu zici hop pana n-ai sarit. Dupa circa jumatate de ora Toma adoarme la mine in carca si sunt nevoit sa cobor, abruptul din padure, cu el pravalit in intregime pe capul si umarul meu stang. Nu am alta solutie decat sa grabesc pasul pentru a scurta durata “supliciului”.Ajungem la masina primii : el odihnit si vesel iar eu asudat ca un cal de povara, cu gatul stramb si picioarele tremurind, intr-o mana cu sapca mea, in cealalta cu a lui … Nu-i asa ca e minunat sa fii parinte ?! Coboram in Garda si pentru ca ne e foame suntem indrumati spre pensiunea “Mama Uta” unde intr-adevar avem parte de un pranz delicios. Ba mai mult decat atat, in timp ce mancam un nene saritor imi indreapta, scutul indoit ieri , asa ca reusesc sa scap de vibratiile minunate de care aveam parte in ultimul timp. Cu burtile pline hotaram sa ne aruncam pana in comuna Avram Iancu pentru a vedea casa memoriala a acestuia precum si Dealul cu melci. Pentru a va descrie Dealul cu melci am doua variante din care va las pe voi sa o alegeti pe cea convenabila : 1.Doua pietre(aflate pe margine soselei, la poalele dealului) care pastreaza in ele sute sau poate mii de melci fosilizati dintr-o specie care a trait acum milioane de ani pe fundul marii din zona. sau 2.Un deal plin cu … fragi din care ne-am infruptat pe indelete astfel incat atunci cand am ajuns la casa Craisorului muntilor era cam inchis. Asta e. Revenim ! Tineti minte cand va spuneam ca la Albac am inchiriat toata casa. Ei bine constatam, cu stupoare, ca ne-am inselat ! Odata ajunsi “acasa”, descoperim un cuplu care ocupa camera gazdelor si foloseste aceeasi baie cu noi… Noroc ca balmosul e fierbinte si tuica tare si rece si ca oricum maine plecam ! Oare de ce trebuie sa dea romanu’ mereu cu mucii in fasole ?!