Romania - plai de dor si ... jele !

[tata lu Toma]

Pentru ca, nu-i asa, calatorului ii sade bine cu drumul, parasim dis- de- dimineata Sighisoara indreptandu-ne spre alte frumuseti ale patriei. Reusim cu chiu cu vai, desi avem o harta destul de bunicica, sa ne descurcam in jurul Brasovului si sa gasim drumul catre Intorsura Buzaului. Soseaua este atat de buna incat reusesc sa fiu prins de radar. Ce mai, in domeniul asta ne-am aliniat : camera video, film, dovezi incontestabile. Desi aveam peste 80, in localitate, scap cu “doar” 300 de mii, cu conditia sa-i achit in 48 de ore la orice primarie care-mi iese in cale. Iau procesu’ verbal si actele si ma sui in masina unde ma ia Toma in primire : - Ti-a dat actele ? - Da ! - Da, de ce ai condus cu viteza ? - Am gresit, n-am fost atent. - Sa nu mai conduci decat cu viteza legala, bine ?! - Bine, tati … Drumul e in continuare OK, asa ca pot sa savurez peisajul superb, barajul, lacul de acumulare de la Siriu, Nehoiu. Cred ca Muntii Buzaului ar merita o dezvoltare turistica pe masura potentialului lor. Cine stie, poate, vreodata… Satul Colti l-am descoperit, cu totul intamplator, in cautarile mele pe internet. De ce merita vizitat ? Pentru chihlimbar ! Da, chihlimbar. Bineinteles ca in soseaua nationala nu gasesti nici un indiciu despre chestia asta. Exista doar un amarat de indicator rutier pe care il urmam si parcurgem cativa kilometri de drum, evident, Jalnic. Din cand, in cand, in rapele de pe marginea drumului se pot vedea “depozitele” de chilimbar. Dupa ploi abundente care spala malurile, locuitorii zonei cauta prin noroaie pietrele de chilimbar. Zacamantul este sarac si nu mai poate fi exploatat industrial, dupa ce, prin anii ’20, de aici se extrageau cantitati destul de mari de chihlimbar. Ajungem in Colti si oprim in fata Primariei pentru a intreba despre Muzeul Chilimbarului amenajat de catre sateni. Primesc indrumarile si reusesc sa-mi platesc si amenda dupa ce insusi primarul, care intai ma priveste siderat, cand ii spun despre ce e vorba, imi face rost de ceea ce, aveam sa aflu, se numeste Agentul Fiscal. In fapt , e vorba de o domnisoara care-si face aparitia cu un “diplomat” in care se afla “Impozitele si taxele locale” adica chitantier, stampila, casa de bani, etc. Scena este usor suprarealista dar sunt bucuros ca am impuscat doi iepuri dintr-o lovitura pentru ca tot domnisoara “fiscala” ne spune ca putem merge la Muzeu pentru ca muzeografa tocmai a plecat intr-acolo. Muzeul e de fapt la doi pasi, intr-o frumoasa si mare casa din lemn, construita special pentru a adaposti colectia, si este incredibil de bine amenajat si garnisit cu tot soiul de minerale, documente vechi despre exploatarea miniera, fotografii de epoca, magazin de suveniruri, etc. Din pacate, Toma nu e deloc impresionat de bogatiile patriei si protesteaza vehement la incercarile noastre de a mai zabovi nitel, asa ca eu ratez finalul vizitei si plec cu el ca sa ne jucam cu excavatorul. Din cauza drumului prost si a pranzului care se apropie renuntam sa mergem si la asezarile rupestre aflate la doar cativa kilometri de sat, asezari ale caror poze le vazusem in Muzeu si care promiteau a fi interesante. Lasam deci loc pentru o vizita ulterioara si intrebam, timizi, la Magazinul Mixt unde am putea sa ne potolim foamea. Aflam locatia si o pornim neincrezatori in indicatiile laudative ale vanzatorului. Revenim in soseaua nationala si ne abatem vreo doi kilometri pe un alt drum laturalnic catre pensiunea cu pricina. Intram pe o poarta imensa si in fata ni se deschide imaginea incredibila a unui stabiliment impozant cu marmura, termopane, balustri, arteziene, lei, terasa pustie. Coboram incetisor, sperind ca nu deranjam pe nimeni dar suntem imediat poftiti la masa unde avem parte de o masa copioasa. Inauntru decoratiunile scumpe dar de de acelasi gust superindoielnic sunt si mai multe si mai roz, asa ca la plecare nu contenim sa ne intrebam cine si pentru ce a ctitorit aici, in pustie. Am eu o varianta da’ nu vreau sa ma lansez in teorii asa ca spunem Sarut Mana pentru masa si ne vedem de drum. Soseaua pe care v-am tot laudat-o pana acum devine brusc proasta si treptat din ce in ce mai proasta si aglomerata, asa ca ne hurducaim din ce in ce mai puternic incercind sa nu ratam intrarea spre Vulcanii Noroiosi, urmatoarea noastra escala. Urmam indicatoarele catre Paclele Mari si dupa cativa kilometri “semiasfaltul” se termina si ajungem pe un drum cu pietris proaspat nivelat. Peisajul este ireal, uscaciunea din jur fiind strabatuta de albia secata a unui rau pe fundul careia se pot vadea darele albe ale unei sari. Surpriza cea mare vine atunci cand ajungem intr-o organizare de santier unde suntem priviti ca niste extraterestri si unde constatam ca drumul cu pricina se ASFALTEAZA. Ultima bucata este proaspat asfaltata si ne asigura intrarea triumfala in Paclele Mari. Parcam masinile langa un fel de popas turistic unde doua momai joaca table in acordurile asurzitoare ale unor manele clasice. Bineinteles ca locul nu e semnalizat in nici-un fel, asa ca poate fi usor ratat. Cel mai fericit este Toma care intra cu frenezie in noroaiele cele mai proaspete, astfel incat in scurt timp incaltarile si hainele lui capata aceeasi culoare gri ca si peisajul. Reusim destul de greu sa-l stapanim in incercarile lui de a intra in chiar craterele de unde curge noroiul. In jurul nostru “fierb” ochiuri mai mari sau mai mici, iar bulele formate de unele dintre ele se ridica cateva zeci de centimetri deasupra solului revarsind apoi rauri de noroi pe pantele din jur. De ce n-om fi, nene, in stare sa exploatam deloc ce ne-a oferit natura ? … Surprinzator, la Sarata Monteoru, gasim exact camerele pe care le-am rezervat, niste gazde primitoare si o carciuma bine aprovizionata asa ca incingem imediat o cina pe cinste cu carnati de Plescoi, fripturi felurite, carafe cu vin rece de Pietroasele si clatite delicioase. Cred ca o sa mai facem un week-end pe aici, ca tare-i bine !

[Arhistefy]

Am citit pe nerasuflate... Multumesc mult de tot[bis] Este o adevarata incantare sa citesc[cool][cool][cool] ________________________________________________ Nu te teme de ziua de maine, Dumnezeu este deja acolo. Cu drag, Mihaela

[tata lu Toma]

Cam asta a fost, dragii mei, periplul nostru mioritic. De la Sarata Monteoru am plecat la 2 Mai unde am stat o saptamana si ne-am tras sufletul dupa aventura pe care v-am povestit-o. Probabil ca litoralul il cunoasteti bine cu totii, asa incat, nu insist si va urez, tuturor, vacanta placuta ! vlad ps. 2 Mai-ul nu mai e ce a fost ! pps. Nici noi ...

[diana904]

Da, Vlad, in mod sigur nici noi!! Cind eram studenta stateam cite 3 sapt-o luna cu cortul in 2 mai, acum cred ca n-as mai rezista nici 2 zile..dehh tineretze, tineretze!!:((

[Rodica]

Multumim Tata lu Toma ![sofer]

[carmen77]

Captivanta povestirea, minunata tara .... de abia astept sa mergem si noi in drumetii (poate chiar pe traseul pe care l-ati facut voi ...). http://community.webshots.com/user/carmen77102 http://community.webshots.com/user/carmen77104 Carmen si [copil] Matei Gabriel - 27.10.2003

[Anina_n]

Foarte frumos, tata lu Toma ! [asia] Esti un povestitor de nota 10+ ! [flo] Nina, mami de [copil] Nina-Cristina (10.01.2002) [url="http://www.babiesonline.com/babies/n/ninacristina"] web[/url] Paul are nevoie de noi: http://www.ana-design.ch/paul/paul.htm