despre pui adoptat

[Daria]

Si eu sunt o mamica care intra in categoria celor care doresc sa spuna copiilor adevarul. Nu vreau si nici n-as putea sa traiesc in minciuna. Eu consider ca orice minciuna iese la suprafata la un moment dat si cred ca nu este usor pentru nimeni sa afle acest adevar de la altcineva, este de datoria noastra sa fim sinceri si va fi mult mai bine si pentru noi. Consider ca nu exista o varsta anume pentru aflarea adevarului. Am invatat de la specialisti ca acest lucru trebuie aflat de la o varsta cat mai mica, ca fiecare varsta va veni cu intrebarile ei si adevarul este inteles pe parcurs. Mi s-a parut cea mai buna metoda aceasta iar noi am inceput deja sa vorbim cu Maria. Ne-am confruntat si noi cu destui oameni reticenti oameni care nu-si vor schimba niciodata mentalitatea, dar... am mers mai departe. Sa va bucurati de bebeii vostri. Noua Maria ne-a schimbat viata. Daria & Maria (3 ani) www.ldd.home.ro/MARIA.HTM

[meme]

In ciuda intregii birocratii si a atator reticiente care domnesc in sufletele celor din jur,pentru noi,parintii adoptivi ,actul adoptiei devine ceva nespus de firesc si pesemne ca dorinta enorma de a avea un bebe ne da puterea de a trece peste toate obstacolele.Dar la urma urmei si in timpul sarcinii te confrunti cu tot felul de probleme si de temeri care se sting odata cu bucuria de a-ti strange in brate copilul mult dorit.Nu suntem cu nimic mai altfel decat voi,poate ca doar am gustat mai mult din deznadejdea si din disperarea ca cel mic se incapataneaza sa vina pe lume.La fel si ei,copiii nostri,gigasi si nevinovati ,convinsi ca noi suntem adevaratii lor parinti deoarece am fost primii care i-am strans cu dragoste la piept,nu difera cu nimic de bebelusii care nu se deslipesc de parintii naturali.Este o normalitate,este cursul firesc al vietii si asa cum voi le veti spune la un moment dat ca nu exista barza aducatoare de bebei asa si noi va trebui sa le spunem adevarul despre venirea lor pe lume.Si sper din tot sufletul ca nimic sa nu se schimbe in relatia dintre noi. http://community.webshots.com/user/danancamm

[ciuf]

Citat din cartea lui Dolto În primul rînd: la ce vîrstã sã i se spunã unui copil cã a fost adoptat? Nu cred cã este o întrebare bunã, în sensul cã nu trebuie sã i se ascundã niciodatã acest lucru. Cînd mama stã de vorbã cu prietenii ei, acestia stiu cã fetita este adoptatã, iar tatãl ei stie si el, bineînteles – pentru cã existã, cred, în acest caz, si un tatã adoptiv. Consider cã este important ca mama sã spunã uneori tare, ca si cum ar vorbi singurã sau în discutiile cu prietenii ei: „Ce fericire pentru noi sã avem aceastã fetitã, noi care nu puteam sã avem copii“, sau „eu, care nu puteam sã duc o sarcinã“. Asa se spune, nu-i asa, „sã duci o sarcinã“? Fetita va auzi cu sigurantã. Si cînd va spune, ca orice copil: „Unde eram eu, înainte de a mã naste?“ – întrebare pe care o pun toti copiii pe la trei ani —, în acel moment, va fi foarte simplu sã i se spunã: „Dar stii foarte bine. Ti-am spus întotdeauna cã tu nu ai stat în burtica mea. Ai avut o mamã care te-a conceput cu un domn pe care îl iubea, apoi ai crescut în burta ei si ea te-a adus pe lume. Este mama ta adevãratã. Te-a fãcut frumoasã, dar nu a putut sã te creascã. Si de aceea a cãutat un tãtic si o mãmicã, si ne-a ales pe noi“ sau: „Noi cãutam un copilas pe care nu-l puteau creste tatãl si mama lui cei adevãrati.“ Aceste cuvinte trebuie întotdeauna spuse: „Tatãl si mama adevãrati...“ „Voiam sã adoptãm o fetitã, ni s-a spus cã erai fãrã pãrinti si asa am mers sã te luãm.“ Va întreba: „Dar, unde?“ Si atunci i se va spune în cutare loc, în cutare oras. Va pune aceastã întrebare de mai multe ori în viata ei. Si de fiecare datã acest adevãr va fi spus, în mod progresiv, folosind cuvinte care devin din ce în ce mai clare pentru copil; i se va spune însã întotdeauna cã „mama ei adevãratã“ a iubit-o mult. Întotdeauna trebuie spus acest lucru unui copil, si mai ales unei fete, deoarece consecintele pot fi destul de grave dacã fata creste cu o mamã pe care o presimte sau o stie sterilã. Aceste fete se dezvoltã cu un viitor (inconstient) de sterilitate. Deci, rãspunsul e simplu: niciodatã nu trebuie ascuns adevãrul. „Si atunci, eu nu sînt ca ceilalti?“ va întreba probabil copilul. „Esti ca si noi. Noi sîntem pãrintii tãi adoptivi, iar tu esti copilul nostru adoptiv. Asta înseamnã cã te-am ales.“ Grija acestei mame este cã, „atunci cînd fetita a fost adusã din provincia germanã unde s-a nãscut, toti vecinii erau la curent. Copiii lor se vor juca în curînd împreunã...“ Toatã lumea stie. Toatã lumea stie, iar ea vrea sã fie prima care îi va spune adevãrul. Deci, dupã pãrerea dumneavoastrã, i se poate spune foarte devreme. Foarte devreme. Va auzi de multe ori spunîndu-se „adoptat“ sau „adoptiv“. Adoptiv? Adoptat? Va întreba ce înseamnã acest cuvînt, dar pãrintii pot preveni aceastã „revelatie“, spunîndu-i despre ce e vorba cînd o femeie dintre cunostintele lor este însãrcinatã sau cînd se naste un copil. I se va explica. Un alt mod de a-l face pe copil sã înteleagã în ce constã adoptarea este povestea cu pãsãrelele: oul si gãina. O gãinã face niste ouã care sînt clocite de o altã gãinã. Care este adevãrata mamã? Sînt mai multe mame adevãrate. Existã o mamã care l-a nãscut si o mamã care l-a crescut. Numai bine Ciuf si Luca http://community.webshots.com/user/ciufa

[aissa]

Ciuf am citit ce ai scris si pot sa spun ca exact asa am in minte si eu scenariul dupa care imi voi informa bb-ul despre originile sale. Ca si Claudia, ma pregatesc sa iau un bb acasa, nu pot spune ca saptamana viitoare, ca ea, ca eu abea am saptamana viitoare comisia, dar pana la sfarsitul anului voi reusi. Asa cum am mai zis la inceputul temei acesteia, e greu de crezut ca, in conditiile in care o multime de lume stie ce ai facut sa nu vorbeasca despre asta si inevitabil copilul va afla mult mai repede de 14-15 ani. Oamenii vorbesc intre ei, copii lor aud si stiti cum sunt copii: spun tot fara sa se gandeasca la consecinte. Imi inchipui deja cum va fi: toti vecinii, cunoscutii vor spune: ai avut curaj, ce stii despre parinti,.... diverse. Copilul intelege multe si mai repede decat credem noi. Asa voi face si eu, sunt sigura. Nu voi spune niciodata ca a fost la mine in burta. Ii voi spune de la inceput, si chiar inainte de a ma intreba voi vorbi deschis, de fata cu el/ea despre adoptie. cred ca sinceritatea e cea mai normala pozitie pe care o poti avea in aceasta problema. Si am si exemple: Sotul meu a fost lasat de maica-sa naturala doar cu tatal lui la 3 luni. Nu vrea sa o cunoasca si o iubeste pe mama care l-a crescut. Mama mea la fel, a fost adoptata de mica, in interiorul familiei de catre un unchi al ei. La fel, a stiut dintotdeauna si pe aia nu vrea sa ii vada. Si-a iubit parintii care au crescut-o. Daca oferim copiilor dragoste ei tot cu dragoste se vor intoarce spre noi. Nu vor gandi ca le suntem straini. http://community.webshots.com/user/aissa1973 Aspiranta la statutul de mamica! [mamica]

[NicoletaF]

Buna fetelor, Felicitari pentru adoptie [flo][flo][flo] Nu am avut timpul necesar sa va citesc cu atentie, dar m-am regasit in acest subiect. Am mai scris la un subiect de adoptie. Va scriu din perspectiva unui copil adoptat de la varsta de 4 ani. Am stiut din prima clipa ca parintii adoptati nu sunt cei naturali. Nu pot explica acest lucru. Pana la 4 ani am crescut cu multe bunici, matusi, in familie erau mai putini barbati. Pana intr-o zi cand a aparut tatal meu adoptiv, venea cu bomboane si in bratele lui am simtit dragostea care mi-a lipsit 4 ani. Nu era tatal adevarat, dar era acel tata care ma iubea. Acum imi povesteste ce fericit era cand i-am spus tata - din prima clipa in care l-am vazut. Pe tatal natural nu-l cunosc, nu imi amintesc de el, nu a vrut sa ma vada, nu m-a tinut in brate o clipa. S-a despartit de mama naturala cand eu eram in burtica. Pe mama naturala am cunoscut-o in 2002. A mai venit pe la noi cand eu aveam 5 ani. Intotdeauna a fost retrasa, nu m-a tinut in brate, abia daca mi-a zambit. Nici in amintirile de pana la 4 ani nu stiu daca ea m-a tinut in brate, daca mi-a vorbit, daca mi-a cantat, nu-mi pot aminti caldura mamei, desi imi doresc. Acum am 31 de ani si imi pun multe intrebari, as vrea sa ma stranga macar o clipa in brate sa stiu cum e langa mama care m-a nascut, sa-mi spuna ce simte, sa-mi spuna de ce?. , sa-i spun ce simt. A venit in vara pe la mine, sa-l vada pe fiul meu, avea lacrimi in ochi. Eu nu cred ca nu m-a iubit, dar asa a fost sa fie. Cand a hotarat sa ma dea spre adoptie nu avea o conditie materiala buna si nici actualul sot nu o accepta cu mine. Cu ea inca nu am avut ocazia sa dicutam ce s-a intamplat. Parintii adoptivi mi-au oferit suport afectiv, incredere, etc Mi-au spus la varsta de 11 ani, desi stiam din frageda copilarie. Mi-a fost mai greu sa fac fata celorlalti copii care imi spuneau mai in gluma mai in serios ca eu sunt adoptata, ma priveau ca pe un copil strain, al nimanui, parca nu vroiau sa ma accepte in cercul lor, eram altfel. Nu -i judec pe ei , nici pe parintii lor ca nu au putut intelege. eu de fiecare data(pentru a trece mai usor peste moment) imi spuneam ca sunt nascuta dintr-o dragoste mare si asta e important. Cred ca cel mai greu pentru copii adoptati este sa-i invatati sa fie puternici si sa poata trecec mai usor peste ce spun ceilalti despre ei si despre familiile lor. De cand am devenit mama , am inteles mult mai bine anumite lucruri, e clar ca nu pot fi o mama perfecta, dar incerc s-i ofer puiului meu toata dragostea de care are nevoie, sa-l fac sa aiba incredere in el. Uneori poate sunt mai stangace cu el, dar ii scriu in jurnal si sper sa ma inteleaga. Parintii mei adoptivi au fost un exemplu pentru mine, ii felicit ca au avut curajul sa adopte un copil, atunci cand rudele, vecinii, prietenii le radeau in nas ca nu pot avea propriul copil si ca nu e tocmai bine sa cresti copilul altora. Acum nu regreta nici o clipa ce au facut, ma iubesc. Si eu ii iubesc si sunt fericita ca au crezut in mine.[flo][flo][flo] Nu va mai plictisesc, asa as scrie mult si bine Cu drag Nicoleta si bb Andrei Catalin

[claudia_a]

Nicoleta, te felicit pentru modul cum gandesti, pentru faptul ca ai stiut si stii sa apreciezi dragostea pe care ti-au oferit-o parintii tai!! Din pacate noua (ma refer la mine si sotul meu), cei care vom adopta in curand un bebe, ne va trebui timp sa ne obisnuim cu gandul ca puiul nostru va dori la un moment dat sa-si imbratiseje mama naturala si sa-i ceara explicatii de ce a facut gestul de a-l abandona... constiinta imi zice ca asa este corect, ca trebuie sa se intample asa, ca si mama naturala are dreptul sa intre in viata copilului pe care l-a abandonat... dar inima ma doare sincer la gandul ca va veni acest moment!!! Eu acum, in acest moment, nu gasesc nici o scuza pentru abandon... poate e crud ceea ce zic...poate ca sunt egoista si condamn pe nedrept...fiecare greseste, imi veti spune....dar credeti-ma ca eu acum nu pot intelege sub nici o forma!!! Nu vreau sa zic mai multe...desi imi vin multe in minte...nu vreau sa fac sa sufere pe nimeni...dar vreau sa zic ca in mometul in care puiul meu va dori sa cunoasca alta mama, daca eu nu ma voi pregati din timp pentru momentul acela, va fi cumplit pentru mine!!! Nu vreau sa ma gandesc cu frica, vreau sa ma las in voia sortii si a iubirii pe care o am de daruit... dar modul in care suntem creati, ma face sa ma gandesc la momentul acela!!![bang] Acum ceea ce stiu clar este ca am sa daruiesc multe si speram ca vom face tot ceea ce se poate ca puiul nostru sa fie fericit! II vom spune adevarul si restul cade in mana lui Dumnezeu care va sti daca meritam sa fim iubiti la randul nostru sau respinsi de copilul nostru!!! Claudia in curand mamica, nerabdatoare![:D]

[Mih]

Va admir fetelor pentru ca ati avut puterea de a adopta un copil! Felicitari! Eu consider ca nici un parinte care adopta un copil nu are de ce sa se simta mai prejos decat ceilalti care au copii lor biologici. Din contra! Jos palaria! Dati dovada de un suflet mare si de o mare dragoste pentru copii! Nu este parinte cel care face copilul si apoi il abandoneaza ci cel care-l creste, cel care sufera alaturi de copil cand acesta este bolnav, cel care-l ajuta sa faca primii pasi! Acesta este parinte! Si da, cred ca e bine sa spui copilului adevarul! Este bine sa nu i se ascunda acest fapt ca este un copil adoptat. Asta e parerea mea! Va admir! [flo][flo][flo] Mih si bb Matei http://community.webshots.com/user/bogux1973b http://community.webshots.com/user/mateiutz

[NicoletaF]

claudia_a Iti inteleg temerile. Si eu as gandi la fel daca as fi in situatia de a adopta un copil. Dar ai sa vezi ca va intelege si nu iti va intoarce spatele, din contra te va iubi poate mai mult decat pe mama naturala. Nu stiu de unde vin aceste llucruri, pur si simplu natura le pune intr-o ordine fireasca. Acum iti e greu, nu este asta o prioritate, dar cu timpul ai sa vezi ca vei gandi altfel. Si parintii mei adoptivi aveau o oarecare temere in legatura cu intalnirea mea cu mama naturala, dar au trecut peste toate, acum ma intreaba daca am mai vorbit cu ea, daca ne-a mai sunat, ce mai face. Lucrurile sunt OK. Eu zic asa> Cei care adopta un copil au sigur un loc in RAI." felicitari.[flo][flo][flo] Nicoleta si bb Andrei Catalin

[sinzi_ana]

Nicoleta ai povestit in mare parte viata unei prietene de familie pe care o stiu dintotdeuna. Parintii ei profesori, au mai avut un copil cu deficiente mintale care nu a trait mult si nu au mai putut face copii. Intamplarea le-a adus in cale o eleva de liceu care a ramas insarcinata, alungata de parintii ei. Au ingrijit-o pana a nascut, au luat copilul si l-au iubit cum putini oameni pot iubi! Nu i=au spus nimic, au negat ca ar fi infiata cand a aflat de la copiii vecinilor. Dupa majorat s-au decis sa ii spuna si ea le-a marturisit ca stia, gasise niste documente, dar nu simte nevoia sa isi cunoasca mama naturala, pentru ea mama ei este doar cea care a crescut-o si a iubit-o in toti anii astia. Nici cand i-au spus ca are o sora nu a vrut sa auda, a spus ca subiectul asta e incheiat pentru ea! Ce nu stie ea (eu stiu de la bunica care e buna prietena cu mama ei) este ca mama naturala a plans mult dupa ea, ce te astepti de la o copila de 16 ani? A cautat-o mult timp si a urmarit-o cativa ani, pana cand s-a ingrosat gluma si parintii adoptivi i-au gasit un serviciu avatajos in alt oras, departe si i-au spus foarte clar ca fetita nu mai e a ei sa nu o mai caute! Intrebarea este cine a gresit pana la urma? Sinzi [avion]si David[marinar] [URL="http://community.webshots.com/user/sinzi_ana"]Poze cu David la 19luni[/URL]

[Sabina]

Draga Sanziana, eu cred ca au gresit parintii ca au alungat mama naturala.Au facut-o din teama si egoism, desi ei stiu ca fata ii iubeste pe ei.N-ar fi trebuit sa se simta atat de nesiguri. Sabina & Sofia Galagia