Am adus pe lume o minune!

[mariana tache]

Mã uit la minunea noastrã si nu pot sã nu visez la momentele în care va face primii pasi, va trage prima busiturã, va merge la grãdinitã, la scoalã etc. Toate aceste momente îmi dau fiori si le astept cu nerãbdare. Dar nu! Sã nu vinã repede ! Asta înseamanã cã nu-mi mai vãd puiul în ipostaza în care e acum si mai încolo voi regreta cã nu am trãit momentul acesta la maximã intensitate. Si ce dacã acum este greu ?! Lasã sã fie! E frumos si frumosul acesta nu vreau sã mi-l ia nimeni si nimic, nici mãcar bucuria evenimentelor urmãtoare. Toate la vremea lor…Acum, minunea asta mica depinde de mine în totalitate. Dependenta lui îmi dã o satisfactie cum nu am avut niciodatã pânã acum. Trebuie sã fiu cea mai grijulie si mai iubitoare mãmicã din lume. Puiul meu meritã toatã atentia mea! Mã uit la minunea noastrã si îmi vine sã plâng. Plâng de bucurie cã a ales sã vinã în viata noastrã, dar plâng si de tristete; regret zilele care au trecut; regret cã nu mai am burticã, cã nu mai simt miscãrile lui, plâng dupã alintãrile sotului si discutiile lui cu puiul din burticã, dupã întâlnirile noastre lunare de la ecograf, plâng dupã ziua în care l-am adus pe lume, dupã zilele petrecute în maternitate, plâng dupã luna în care am fost numiti nou-nãscuti, dupã primul zâmbet al minunii, dupã primul “înga”,dupa ziua în care am descoperit primul dintisor. Trece timpul mult prea repede. Fiecare zi trecutã e o durere, fiecare zi noua e o imensã bucurie. Ce poate fi mai minunat pe lumea asta decat sã ai un copil?! Este minunat sã fi mama!!! Este darul divin suprem pentru orice femeie. Doamne! Nu am crezut vreodatã cã poate sã existe atâta iubire! Multumesc Lui Dumnezeu pentru familia minunatã pe care mi-a dat-o. Stiti, mã doare pieptul, mã apasã, nu pot sã respir de dragul familiei mele, de iubirea pe care o simt pentru ei. Este împlinirea pe care o doresc oricui. În aceastã zi, când puiutul nostru face 6 luni, mii de amintiri si de planuri pentru viitor îmi nãvãlesc în minte. Este normal, nu? Viitorul pare sã fie unul luminat, dar prin prisma lui nu poti sã îl povestesti; în schimb poti sã povestesti amintirile. Mi-e tare drag de ele, asa cã am ales sã le împãrtãsesc si cu voi, în speranta cã am sã pot sã vã transmit un stop de luminã din sufletul meu. În primul rând, gândul îmi fuge spre o zi de duminicã, 3.08.2003, o zi minunatã în care, printr-o minune Dumnezeiascã, ca rod al dragoste noastre, Stefan – Adrian, puiutul nostru, a fost conceput. De aici a început cea mai frumoasã perioadã din viata mea. Cele nouã luni de sarcinã au fost de vis. Nu am avut nici o durere, nu am avut greturi. Tot timpul aveam o energie debordantã. Lumea vroia sã mã protejeze, dar eu le replicam:” sunt însãrcinatã nu bolnavã”. Sotul era un scump. Ne alinta tot timpul. Deja ne simteam ca o familie adevãratã. În momentul în care i-am simtit pentru prima datã miscarile lui Stefan, am trãit cea mai purã senzatie de fericire, iar când micutul nostru si-a fãcut simtitã prezenta si pentru tãticul lui, lacrimile de bucurie ne-au umplut ochii. Primul ecogarf ( la 8 sãptãmâni) ne-a coplesit. Ceea ce creasem din iubirea noastrã era acolo, o mogâldeatã, cu mugurasi la brate, cu o inimutã care bãtea de douã ori mai repede decât a noastrã, dar care bãtea cu blãndete. Momentul preferat din zi era când mã asezam la calculator. Atunci erau minutele de maximã activitate ale lui Stefan. Aveam impresia cã îmi pleacã burta la plimbare. Iar seara, când ne culcam, tãticul îsi lua portia de pumni si picioruse în spate. Asa adormeam searã de searã: eu si cu Stefan îl luam pe tati în brate. Zilele treceau una dupã alta, mult prea repede, iar burtica mea se transforma în burtoi. Dar ce mândrã mai eram de ea! Pe lângã mersul de rãtuscã, pe care l-am adoptat fãrã sã vreau, îmi mai fluturam si burta în asa fel, ca nu cumva sã treacã cineva pe lângã mine si sã nu observe cã sunt însãrcinatã. Fiecare vizitã la dl. dr. pentru ecograf era o sãrbãtoare. Am fi stat numai la gine. Dacã ar fi fost dupã noi, ne duceam în fiecare sãptãmânã, dar dr., un medic de milioane, ne-a tãiat elanul: “o datã pe lunã”. Oooooo... Si tot asa, dintr-un ecograf într-altul, am ajuns în luna a 9-a. Desi sarcina era înaintatã, eu tot alergam de colo-colo. Am fost la servici pânã în ultima zi; luni am fost la muncã, iar marti de dimineatã m-am dus la spital. Da. Marele eveniment s-a întâmplat marti, pe 20.04.04, la ora 18.20. Adevãrul este cã eu nu mersesem la spital pentru a naste; eu am mers la control. Dar medicul zice: “col plat; facem o clismã”. Când am auzit am început sã plâng: “stiti, dl. dr. eu nu am venit sã nasc, eu am venit doar la control; eu nu am bagajul fãcut; stiti, nu sunt pregãtitã”. Dar degeaba. Am fãcut clisma si dr. mi-a rupt membranele. Iar scumpul meu sot a trebui sã facã singur bagajele. Noroc cu revista Mami. Primisem un nr. al revistei în care era trecut ce trebuie sã iei cu tine în spital. Chiar ne-a fost de mare folos revista (sã trãiascã), cãci fãrã ea nu cred cã sotul ar fi reusit sã încropeascã ceva bagaj. Sunt convinsã cã era coplesit de evenimente. Dupã ce s-au rupt membranele, au venit hop-top si durerile. M-am chinuit eu cam 4 ore, dar tot degeaba. Medicul si-a dat seama cã puiutul nostru nu vrea sã vinã, nu vrea sã se despartã de cãsuta lui. Asa cã a intervenit cezariana de urgentã. Din fericire, anestezia s-a fãcut prin periduralã. Astfel am putut sã simt momentul când Stefan a fost scos la luminã, sã aud cel mai minunat glas în timp ce îsi face primele acorduri si sa-i dau puiutului primul sarut din viata lui. Nu se pot descrie în cuvinte sentimentele care te încearcã în astfel de clipe unice (fara indoiala, a fost cel mai fericit moment din viata mea)! Un întreg univers se deschide pentru tine si micutul tãu. Lumea capãtã o nouã dimensiune. Crezi sincer cã Dumnezeu îti râde de acolo de sus si se bucurã de bucuria ta. Auzi îngeri soptind: “ce frumos e! ce frumos e!”. Ceva mai frumos nu vãzusem niciodatã. Puiutul meu era lângã mine! Si era sãnãtos! “4200g; 57 cm” – anuntã o asistentã. O! Îti multumesc Tie, Doamne! Acasã am ajuns dupã 4 zile. Era ziua lui tati. Ce cadou minunat! De atunci au trecut 6 luni. Sase luni în care am devenit mult mai bogati în sentimente. Mã tot întreb pânã unde poate sã creascã dragostea pãrintelui pentru copilul sãu. Incredibil! Deja avem bãiat mare! O dulceata de baiat! Scumpul nostru, mami si tati te iubesc si îti spun: LA MULTI ANI! Editat de mariana tache la 20.10.04 (trimis azi, din motive tehnice)

[eli]

Felicitari! Sa va traiasca baietelul si sa va bucurati de el. Inainte, cand citeam povestea nasterii unei mamici ma intrebam "cum va fi la mine?", acum dupa ce Stefanelul meu a venit pe lume, la fiecare istorioara de pe aceste forum imi aduc aminte de perioada sarcinii si a nasterii, simt si o mai mare fericire in suflet si-mi dau lacrimile de emotie, bucurie si pt mine ca sunt mama, dar si pt autoare caci simte si ea ce in sfarsit simt si eu si oricare alta mamica:implinire si multa, multa dragoste pt puiul ei. Ai povestit tare frumos. Va trimitem pupici si imbratisari calduroase![flo][flo][flo] [:)]mami Eliza & bebe Stefan Takeshi (16/08/2004) [url="http://www.geocities.com/flakeherald/Moments_of_our_life.html"]Paginuta personala[/url] [url="http://www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=32097"]Povestea nasterii[/url]

[monet]

cu greu se pot pune in cuvinte emotiile coplesitoare din momente "cheie" ale unei mamici. tu ai reusit sa imbraci sentimentele intr-o povestioara tare frumoasa. sa va traiasca stefan adrian, mare, voinic, sanatos si frumos! ...uite, ca-mi inoata ochii in lacrimi, peste 3 zile si lia mea face 6 luni! cu adevarat, o binecuvintare sa ai un copil pe lumea asta! doamne-ajuta tuturor mamicilor si mamicilor-in-devenire... si si taticilor, linga ele! mona si [copil] lia (24.04.2004) [url="www.seansimon.com"]poze lia mica[/url] [url="http://www.imagestation.com/album/?id=3434700093&mode=invite&slideshow=1"]poze septembrie[/url] [url="http://www.imagestation.com/album/?id=3225170093&mode=invite&slideshow=1"]poze octombrie si costum dovlecel[/url] [url="http://www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=31961"]povestea nasterii liei[/url]

[anne-marry]

sa va traiasca ingerasul. tare frumos ai povestit, mi-au dat lacrimile. va pupiim dulceeeeeeee anne-marry [gravi]32 sapt DPN 21 Dec. [url="http://photos.yahoo.com/aniuta22111980"]pozele mele [/url] NICIODATA SA NU SPUI NICIODATA

[szivarvany]

Mama imi spunea mereu "lasa, vei vedea tu cand vei fi mama ... ", iar eu ii zambeam caci nu intelegeam ce era in sufletul ei, teama, ingrijorare, frica si imensa dragoste pe care numai ea mi-o putea darui. Acum am inteles si eu: este sentimentul inegalabil, incomparabil pe care il simt cand imi privesc fiica, "fiica mea" si o mandrie nemasurata ce simt si imi inunda sufletul ... Este minunea pe care am asteptat-o aproape 2 ani. Cateodata stau si o privesc in timp ce doarme si imi dau lacrimile de fericire ... Multa sanatate mamicilor si crestere mare bb-ilor ! Daria & [bibe] Giulia (16.08.2004.) http://community.webshots.com/user/giulia16

[vikinga]

Foarte frumos ai spus tot ce o mama poate simti[flo] Felicitari pentru minunea ta de baietel! Vikinga& bb Aldo http://community.webshots.com/user/vikinga109

[lorelei_19]

m-ai impresionat foarte tare, mariana! sa va traiasca puiutzul si sa-l iubitzi vesnic asha, asta e cel mai mare cadou pentru un copil: dragostea totala si neconditionata a parintilor! sunt convinsa ca veti fi mereu niste parinti minunati! multa sanatate va doresc [pup] Paul are nevoie de noi: http://www.ana-design.ch/paul/paul.htm

[mariana tache]

Ma bucur mult ca v-a placut povestea noastra si va multumesc pt. felicitari. Va imbratisez pe toate cu drag si va [pup]bebeii. mariana

[Witchie]

Draga Mariana, Mai am 3 luni! Pana sa citesc povestea ta, numaram zilele cu nerabdare, abia asteptam sa-mi iau fetita in brate, sa se termine o data cu burtoiul asta si sa ma pot apuca de lucruri concrete. Iti multumesc pentru povestea cu care mi-ai deschis ochii si mi-ai adus aminte ca, de fapt, fiecare zi e pretioasa de pe acum. Ar trebui sa te apuci de scris povesti:)E frumoasa fotografia asta in cuvinte, pe care ai facut-o familiei tale. N-am sa spun ca te invidiez ci doar ca inca o data iti multumesc pentru aducerea aminte Imbratisari virtuale, tie si minunii tale, Cu drag, Anda, 27+ saptamani, dr. Radoi, Municipal

[mariana tache]

Draga Anda, ma bucur tare mult ca m-am facut inteleasa. Sa stii ca unul dintre motivele pt care am ales sa scriu articolul a fost urmatorul: am impresia ca nu m-am bucurat indeajuns de momentele din timpul sarcinii. Si nu mi-am dat seama de asta decat dupa ce am nascut. De atunci incerc sa ma bucur de fiecare clipa, de fiecare lucru care aparent nu are importanta. Si sincer imi pare tare rau dupa fiecare zi care trece si tare ma mai bucur cand ma trezesc dimineata si vad ca bunul Dumnezeu ne-a mai dat o zi in care vom fi impreuna toti trei. Eu iti doresc sa ai in continuare o sarcina usoara, o nastere usoara si sa aduci pe lume un copil sanatos, frumos si cuminte! Sa ai grija de tine si sa te bucuri de sarcina ta! [pup][pup][pup] mariana tache, mamica lui Stefan.