Cand patrunde raceala...

[Emilia B.]

"daca dragoste nu e, nimic nu e..." ce slogan obosit, si totusi cat de adevarat! Cu toatele (sau cu totii) am vazut ca dupa un anumit timp de la casatorie se intampla ceva... pe care nu prea stim sa il definim mai bine, decat ca "nu mai e ca la inceput", si simtim o raceala care patrunde. Cuvinte ca "iertare", "un nou inceput" ni se par ceva imposibil, pentru ceilalti poate, dar nu pentru mine, nu ma simt capabil(a)... Dragele mele, vreau doar sa va impartasesc din experienta mea. Am avut un moment in viata mea cand am vazut asa de evident cum conceptele de dragoste si iertare sunt atat de strans legate de Caracterul Lui Dumnezeu, incat nu le pot duce in alta dimensiune, si sa ma refer la ele ca la ceva abstract, ca la niste idei plutind in aer, rezultate doar ale nazuintelor umane. Am avut binecuvantarea sa am un exemplu viu de iertare in sotul meu, care, dupa ce i-am facut, putea pur si simplu sa ma lase. Si totusi nu a facut-o! De ce? Fiindca el a inteles mult mai bine decat mine ce inseamna Dragostea, legamantul, promisiunea! Apoi am simtit o dorinta de nestavilit sa ma apropii de Ideatorul Dragostei, si am inceput sa citesc mai mult Biblia, locul in care Dumnezeu isi descopera caracterul, si am vazut ca El a iubit oamenii in ciuda spatelui pe care acestia i l-au aratat, si cel mai tare m-a socat sa citesc chiar si despre cum simbolic, poporul Israel, -care se afla intr-un legamant cu Dumnezeu, l-au incalcat-, si au fost comparati cu o prostituata! Si totusi El ii iubea! Si si-a tinut mai departe partea Lui de legamant! Revelatia unui astfel de mod de Dragoste, pe care eu n-o cunoscusem pana atunci, efectiv m-a atras ca un magnet, si m-a transformat! Cum putem sa transpunem asta in relatiile noastre de cuplu? Sper sa va fie de folos experienta mea: Ceea ce am inteles cama cum 3 ani si ceva, e ca Dragostea adevarata, inseamna DARUIRE! Sa iubesti pe cineva inseamna sa te dai pe tine, NECONDITIONAT! Va fi o dorinta de a face numai bine celuilalt, indiferent de raspunsul acestuia. (Bineinteles, relatia maritala implica un raport care e diferit fata de cel cu oricare alt "aproape", si de la care e natural, si nimic egoist sa te astepti sa si primesti inapoi) Insa cand incepem sa vedem ca pentru EL televizorul devine mai interesant decat o discutie importanta, sau cand vedem ca EA are tendinta de a vorbi prea mult si intra prea mult in detalii cu ceilalti, atunci incepem sa raspundem doar in functie de ce primim inapoi. Si fiindca firea asta pacatoasa cu care ne nastem ne va duce inevitabil la acte egoiste, atunci suntem pusi in fata situatiei de a lasa ca aceste raspunsuri de la partener sa ne faca sa ne racim, (fara sa realizam barna din ochiul nostru...), sau... sa dorim sa descoperim o cale mai buna! O cale mai buna eu am gasit-o in Dumnezeu! Am invatat de la El ca trebuie sa daruiesc dragostea mea (cu toate gesturile practice care le comporta) fara sa fiu oprita, sau conditionata de EL, si facand asa, am descoperit adevarata implinire! Dar am putut fi capabila de asa ceva doar fiindca am avut un moment distinct in care am zis: "Doamne, ma daruiesc tie, schimba-ma, dupa placul Tau, vreau sa traiesc asa cum ai construit tu oamenii sa traiasca!" Sigur, sunt foarte binecuvantata sa am un sot care a inteles si el esenta asta, si ... nu sunt cuvinte sa exprim implinirea pe care o poate aduce acest mod de viata! Insa ce e de facut cand numai unul din cei doi vad lucrurile asa? De un lucru trebuie sa fim siguri: nimeni nu are putere asupra celuilalt de a-l schimba! In cel mai rau caz am putea sa manipulam o persoana, dar... numai fericire nu mai e aia, in care stii ca celalalt e dragut cu tine, doar ca sa nu te supere pe tine! Putem sa continuam sa ne gasim resursele in Dumnezeu pentru a ne tine in continuare de legamantul de la cununie! Si cu Dragostea Lui Dumnezeu pe care am primit-o in maduva, pot continua sa imi fac partea mea in relatia cu celalalt, cu o bucurie care, cu siguranta i se parea ciudata celuilalt: "cuma adica, eu ma comport ca un insensibil cu EA[ttv]/ca o ciocanitoare[mariaj] sau ca o ursoaica ursuza cu EL, si de unde atata bunavointa in schimb?" Va avea de ales, daca sa inceapa sa fie influentat pozitiv, si sa te intrebe ce si cum, si sa ii placa acest mod de a trai, sa-l imbratiseze si sa vrea sa lase tot in urma, si sa o luati de la zero, (si asta se poate sa aiba loc chiar si dupa multi ani) sau va avea de ales sa se enerveze, sa i se para ca esti de pe alta planeta, ca ai luat-o razna, si sa te lase balta. In cazul asta, nu ai ce face. E alegerea lui/ei. Nu il/o poti tine legata/a! De un lucru va pot asigura: nu exista implinire mai mare ca atunci cand Dumnezeu este lasat sa intre in ecuatia casniciei, pe care El a creat-o, si desi, cand te uiti la o funie impletita, se pare ca vezi doar 2 elemente care se incolacesc unul dupa altul, totusi "funia impletita in 3 nu se rupe!"... ......................... "Veti cunoaste Adevarul, si Adevarul va va face liberi!"

[Emilia B.]

Vreau sa merg acum un pic mai concret, pe viziunea feminina. Faptul ca barbatii sunt un pic mai putin vorbareti, trebuie sa il acceptam. Pur simplu asa sunt ei, nu ii putem schimba. In schimb, chiar si cu diferentele astea, orice cuplu poate beneficia de o comunicare suficienta ptr a implini nevoile fiecaruia. Ceea ce trebuie sa facem fiecare, intr-o situatie "nefunctinala", este sa ne gandim unde si care au fost greselile mele, ptr ca e imposibil sa nu fi avut si eu o parte de vina! Daca vreau sa fac ceva din viata mea, si din relatia mea, va trebui sa recunosc ca am contribuit si eu la situatia actuala. Si va trebui sa accept realitatea ca lucrurile cu care am gresit fata de partener, nu sunt doar niste greseli, ci va trebui sa le numesc asa cum sunt: pacate! fructe ale vietii mele departe de felul lui Dumnezeu de a fi! Si daca inteleg cum e El, si cat de mult vrea, ca un Tata, sa fiu si eu ca El, atunci voi ingenunchia sa ii cer sa ma schimbe! Si de atunci voata mea va fi alta! Nu ca nu voi mai pacatui, vor mai fi accidente cu siguranta! dar pacatul, egoismul nu va mai fi un mod de viata! Sa revenim concret la situatia cand unul e "hais" si altul "cea": Dupa o scurta perioada in care vei arata cu viata ta ceea ce s-a intamplat in duhul tau, propune-i sa iesiti undeva, doar voi 2, si sa incepi tu prin a spune ca iti pare rau ca ai gresit acolo unde ai gresit. Va spun, recunoasterea greselilor are un efect de "topire" a celuilalt incredibil! Nu aduce absolut deloc TU in discutie greselile lui! Sa nu spui, "m-am comportat asa ptr ca tu..." Aia nu e cerere de iertare! Pur si simplu axeaza-te numai pe aspectele unde stii sigur ca nu trebuia sa faci asa, si spune-i ca il iubesti, si ca tii la relatia voastra mai mult ca la orice pe lumea asta! Trebuie sa i-o spui! Apoi spune-i ca esti sigura ca sentimentele pot reinflori, daca veti fi decisi amandoi sa va tineti de promisiunea de la inceput, si ca, cu putere de la Dumnezeu, vrei sa dai un nou inceput relatiei! Asigura-l ca nu vei deveni perfecta, dar ca nu vei mai dori sa lasi ca nimic sa intervina intre voi si sa fisureze relatia, si ca iti doresti ca, de foecare data cand stii ca ai gresit, sau cand simti ca ceva scartaie, veti recurge rapid la comunicare! Punerea pe masa a problemei fara sa treaca timp este vitala! Examinata, aici am gresit eu, aici cred ca ai gresit tu, hais a vedem de ce am facut ceea ce am facut, de ce ai facut ceea ce ai facut, si mai presus de orice, acea disponibilitate de acceptare a greselilor, si de a cere iertare! fara iertare nu exista progres! ......................... "Veti cunoaste Adevarul, si Adevarul va va face liberi!"

[Ramonika]

Foarte frumos ce ai spus, insa cum sa ajungem la acest tip de iertare, cand sunt atatea persoane incapatanate si mai ales barbatii, care pun orgoliul lor mai presus de orice? Ramonika [amoras] si pisica [pis]

[violeta69]

Si cum faci cand un om iti greseste de mai multe ori, si face o gresala de 2-3 ori? Cum ierti odata, cum ierti a doua oara si pana cand ierti? Cum faci atunci cand iubirea e atat de mare, insa durerea e si mai mare, cand speranta e mare insa neincrederea e si mai mare....sunt niste intrebari la care eu nu am gasit raspunsuri..... Cred in Dumnezeu, in imensa Lui iubire- din care ma hranesc si eu si incerc sa daruiesc doar iubire,iubire,iubire.... Violeta

[irina.c.]

Acest tip de comportament pe care il propune Emilia poate veni doar dintr-o legatura stransa cu Dumnezeu,din rugaciune, din trairea vietii crestine.A-ti recunoaste greseala fara sa astepti acelasi lucru de la celalalt presupune smerenie(care vine de la Dumnezeu);a ierta,la fel.Fara a avea putere si mangaiere de la Dumnezeu,nu poti face asta. Irina si bb Iinca(26apr04) "Toti traim sub acelasi cer ,dar nu toti avem acelasi orizont."

[bidiloi]

E foarte frumos ce spune Emilia, si recunosc ca mi-a placut chiar...dar eu merg pe un principiu pe care nu-l incalc:cine a gresit o data , o va face si a doua oara, s.a.m.d.! Ptr. mine nu exista cale de mijloc...iert multe dar nu si "tradarea"..si asta nu ptr. ca nu vreau eu, ci ptr. ca nu as mai putea uita!Totul sau ...nimic. [^] simona

[amoraru]

"Pentru greseli.. .exista iertare. Pentru esecuri...o noua sansa. Pentru iubirile imposibile...timp?"

[Emilia B.]

draga ramonika, iertarea o putem oferi abia cand vom intelege cu adevarat ca si pe noi Dumnezeu e gata sa ne ierte oricand pentru pacatele noastre. Si abia cand lasam sa ne patrunda in fiinta noastra Dragostea Lui Dumnezeu, care ne sterge intr-o secunda tot trecutul, abia atunci vom fi capabili sa iertam si noi la randul nostru. Bun, bun. Acuma, Cum intelegem iertarea in cuplu? imi pare asa de rau ca nu am timp sa dezvolt mai mult, o sa scriu cat mai concis. Sunt unele pasaje in Biblie care ne lasa sa intelegem cam care sunt liniile intre care ne putem situa, ca oameni care am primit Dragostea Aceasta cereasca in noi. trebuie sa iertam TOT! DAR exista o maaaare diferenta intre: 1. a ierta, si 2. a pleca capul si a fi "smerita", si a suporta situatia de a fi sac de box! nu vreau sa ma leg de chestiunile minore, certurile pe care orice cuplu le are, divergente (in care iarasi trebuie sa stim cum sa le abordam si sa le dam o directie contructiva)care sunt absolut normale si benefice. (adaug ca exista o granita intre dezacorduri=pozitive si abuz psihic, emotional=evident negativ) insa cand avem evidenta ca partenerul/a are o relatie extramaritala, Biblia ne da libertatea sa divortam. De ce? Din motive pe care fiecare le intuim: Dumnezeu a facut ca cei 2 sa devina "UNA", atat sufleteste cat si trupeste. cand intervine o "a treia persoana", acel TOT "made in God's Kingdom" este spart, zdrobit. Si cand nu exista pocainta, nu ma pot face partas in continuare la un mod de viata care contravine atat de fatis Creatiei divine! Pasii pe care trebuie sa ii urmez sunt: 1. iertare! Trebuie sa inteleg ca Isus pe cruce a murit si pentru adulterul lui, si ca il iubeste, si ca asteapta sa se intoarca la El, si e gata sa ii ofere eliberarea de sub pedeapsa pe care o merita! (Si eu am greselile mele, nu aceleasi, dar... cu siguranta nici ale mele, daca nu ar fi fost iertate, nu m-ar fi lasat sa reintru in relatie cu Dumnezeu!) iertarea e o decizie pe care la inceput trebuie sa o iau rational, desi emotiile mele sunt total impotriva! Daca am inteles logic, dar si spiritual chestiunea de mai sus, atunci cu credinta, voi merge inainte, si vindecarea emotiilor va veni! (fac aici o paranteza, si va garantez ca sentimentele ranite dupa un adulter se pot vindeca! din experienta noastra, de cuplu va spun asta! dar numai cand este lasat Dumnezeu sa intervina cu balsamul Lui Vindecator! "ceea ce la oameni este imposibil, la Dumnezeu este posibil!!!") Acest prim pas este vital pentru o viata implinita, fara frustrari. De transformarea noastra, dupa Imaginea Lui Dumnezeu, va depinde TOTAL directia pe care viata noastra o va lua! (atat viata pamanteasca cat si cea vesnica!) Acuma: daca exista regret, si pocainta din partea celui care a calcat stramb, celalalt poate continua sa traisaca in continuare cu el/ea! Un nou inceput! Insa, daca nu exista nici o urma de regret, si relatia extramaritala va continua, sau daca exista numai un moment de regret, de 1 zi, o luna,etc, apoi tendintele reapar, cu concretizare, atunci LA REVEDERE! Cand "indragostitul/a" se mai culca cu altcineva, si apoi vine si in patul nevestei/sotului, nu face altceva decat sa o aduca si pe acea terta persoana in pat! si e de neacceptat! Dumnezeu ne-a construit sa traim o viata buna, in care traumele emotionale, daca ni le provocam singuri/e...nu putem da vina pe altcineva! A "suporta" stoic in aceste cazuri este pura stupiditate! Viata la care ne cheama Dumnezeu aici, pe Pamant, nu o vom trai Perfecta cu siguranta, nici cei mai maturi oameni spirituali, dar cand este incalcat asa un principiu, de unire, de INTREG dintre sot si sotie, atunci tu, ca persoana inselata, TREBUIE sa te departezi de acel/acea cineva care nu face altceva decat sa incalce o porunca foarte importanta, si care a fost data pentru fericirea noastra! ......................... "Veti cunoaste Adevarul, si Adevarul va va face liberi!"

[Emilia B.]

asadar, poti sa ierti, chiar daca nu vezi nici o urma de regret din partea celuilalt, si facand asa, nu faci altceva decat sa acorzi ceea ce si tu ai primit, iertare de la Dumnezeu. Daca nu ierti, inseamna ca nu ai inteles cu adevarat consecinta neiertarii! "Cu masura cu care masurati, cu aceea vi se va masura!" "Nu judeca, ca sa nu fii judecat!" Si astea pot parea doar niste regulri inchistate, dar daca vei cauta Fata Lui Dumnezeu, si veid dori cu toata inima sa Il intelegi, vei vedea Dragostea si Dreptatea care sta in spatele acelor porunci! Deci pe langa faptul ca iertand pe cineva, te dezlegi pe tine insati/insuti de lanturile care te-au tinut roaba/rob fara sa-ti dai seama, mai sunt si atatea alte consecinte asupra trupului nostru. medicina nu stie sa denumeasca altfel cauza atator boli decat "stress". Dar daca ne-am face o introspectie mai adanca, cred ca toti ar trebui sa recunoastem ca "boala" ascunsa care "roade" e neiertarea... (si aici poate aparea si figura soacrei, a vecinei, a colegului de munca, etc...) Apoi, dupa ce ai iertat, daca nu vezi dorinta de schimbare in celalalt, atunci esti dator fata de tine insuti, sa te dai deoparte. Chiar daca mai ai sentimente pentru el/ea, va trebui sa ii explici ca nu mai poti fi spectator si victima a modului de viata pe care celalat vrea sa il duca, si nu ai fost creat/a sa fii maimutoi sponsorizator sau spalatoare de haine murdare, (sau mai stiu eu ce, depinde de la caz la caz), ci o fiinta care sa completeze pe celalalt, in toate sensurile, si toate sub spectrul exclusivitatii! Dumnezeu a creat UN Adam si O Eva, nu un Adam si 2 Eve, sau 2 Adami si o Eva, si nu in ultimul rand doar 2 Adami sau doar 2 Eve!!!!!!!! Apoi este tragic cand sunt si copii la mijloc. As avea multe de zis... deocamdata ma opresc aici. ......................... "Veti cunoaste Adevarul, si Adevarul va va face liberi!"

[conchita]

quote:

---

Originally posted by Emilia B. Ceea ce trebuie sa facem fiecare, intr-o situatie "nefunctinala", este sa ne gandim unde si care au fost greselile mele, ptr ca e imposibil sa nu fi avut si eu o parte de vina!

---

am vazut de curand un film, si de bun ce-a fost, uite ca i-am uitat pana si titlul :)) am retinut o chestie insa. o tipa inselata de sot, desi, dupa judecata comuna n-ar fi trebuit sa fie, caci, vorba aia, aratoasa era, desteapta idem, femeie iubitoare si mama fruntasa, gospodina, cariera etc. acuma realizez de ce nu mi-a placut filmul, ca era utopic :)) asa, si sta ea sa se gandeasca de ce i-a facut ei sotul asemenea dandana, unde a gresit? si zice, dupa luni de meditatie intensa si timp pierdut aiurea in disperari: NU CONTEAZA! NU EXISTA REGULI. ei, asta e tot ce-am retinut si subscriu. Emilia, parerea mea ca nu exista reguli de genul daca nu comiti greseala cutare, sotul se va purta asa si pe dincolo sau casnicia voastra va fi cu atatea grade mai fierbinde decat media. nici macar nu conteaza greselile in sine, caci gradul de toleranta al fiecaruia e diferit. ce-mi iarta mie sotul, poate nu i-ar ierta alt sot altei femei, nu? plus ca atunci cand intervine raceala aia esentiala...ma indoiesc ca poti sa incalzesti polu nord cu resou'. si mai cred ca oamenii confunda rutina cu plictiseala, nush ce de simt ca e o diferenta de nuanta. da, te poti obisnui cu dragostea, ce sacrilegiu, dar ce binecuvantare! poti sa deprinzi disciplina dragostei, nu vad nimic lipsit de romantism in asta. daca nu mai sunt fluturasi in stomac, pai si ce daca, poate sunt libelule, sau gandacei, sau iepurasi, ceva tot exista cand e dragoste. ca si planeta noastra are, vorba aia, un miez nespus de fierbinte. daca i-am simti permanent dogoarea, ne-am face scrum. d'aia e bine sa invatam sa respectam profunzimea-chiar daca in rutina cateodata- a unui sentiment, mai degraba decat manifestarile cineaste de cele mai multe ori in spatele carora nu se ascunde nimic temeinic. [flo] ----------------------- este suficient sa judeci bine spre a proceda bine. (descartes)