el are un copil

[ariadna33]

quote:

---

Originally posted by Estelle
problema nu este ea si nici mama ei care nu o pot numi mama, nici macar om. Acel copil ma cunoaste mai mult pe mine decat pe ea , desi o vad rar, dar pe mama ei o vede mai mult in poze sau 5 minute la cateva luni bune ... La un moment dat fetita a zis ca acum eu sunt mama ei ...am simtit ca-mi cade tavanul pe mine, parca atunci m-am dezmeticit si m-a cuprins frica , frica sa nu ranesc un copil care deja a suferit destul , frica ca nu voi putea fi ccea ce ea are nevoie si nu voi putea suplini o mama naturala . Nu cred ca voi face diferente intre ea si copilul meu , cand acesta va apare ...mi-e doar teama de ceea ce va spune peste ani , si ca-mi va arunca in fata mereu fraza " nu esti mama mea , n-ai nici un drept"

---

Acest copil chiar are nevoie de afectiunea unei mame, e la varsta cand are nevoie de cineva sa-i indrume pasii, sa o iubeasca, in afara de tatal ei... nu inteleg reticenta ta, eu as fi fost in al noualea cer sa ma accepte atat in felul asta incat sa-mi spuna "mama". Numai daca ai fost lipsit de afectiune in copilarie si ai tanjit dupa ea poti sa intelegi ce-i in sufletul unui copil.

[Delia21]

Estelle,inchipuie-ti pentru 10 minute,ca ai face doar ce ar vrea parintii.Crezi ca ai fi fericita?Tu vrei sa-ti traiesti viata pentru tine sau pentru parinti?Nu exista garantii pe lumea asta,nu ai de unde sa stii cum se va schimba omul acesta in 5,10 sau 20 de ani,poate in bine,poate in rau,dar un lucru e sigur,suportam mai usor greselile noastre facute din proprie initiativa decat pe cele facute la indemnu altora.Pe de alta parte daca nu te simti in stare sa iubesti fetita ca si cum ar fi a ta ,sigur e mai bine sa pleci,si asta cat mai repede.De ce sa-i rapesti omului si fetitei sansa de a intalni o femeie cu suflet mare si multa iubire de daruit ,pentru care sa-i multumeasca cerului ca a intalnit-o?Misiunea de mama nu e usoara si poate ca cele mai multe dintre noi nu stim sa fim mame pentru copii altora.Dar si cand ii ai pe ai tai,crezi ca vor fi perfecti,ca nu vor face tampenii in anii adolescentei?Si cand te vor respinge si iti vor intoarce spatele ce crezi ca le-ar spune o mama a carei iubire e fara limite pentru ei?Iti spun eu ce:"ma doare faptul ca te departezi,dar oricand ai sau vei avea nevoie de mine,peste o zi,peste un an sau peste 10,eu sunt aici si as fi bucuroasa sa te pot ajuta!Esti parte din mine,si bucuria ta e si bucuria mea,tristetile tale sunt si ale mele.".Devenim parinti pentru a invata sa iubim neconditionat,impotriva a tot ce ar face copilul sa ne supere.Dumnezeu ne da sansa sa-l intelegem cand ne lasa sa fim parinti.Un parinte jertfeste enorm pentru copilul sau si fara sa-si puna intrebari;de ce o face?DIN IUBIRE si numai din iubire.Nu te pune in postura de mama a acestei fetite daca nu simti ca vrei sa-i poti da tot ce ai:timpul tau,compasiunea si bucuria de a trai.Mai bine pleaca decat sa devii mama vitrega cea rea,din cauza careia copilul acesta sa se invinovateasca toata viata ca nu a meritat o mama care sa o iubeasca,sa o alinte,sa-i spuna duios ca a gresit cand greseste si sa o ierte .Si nu te pune nici in postura sotiei care indirect i-ar insufla sotului ideea ca are un handicap si handicapul acela e copilul.Viata oricum nu e usoara,de ce sa lasam sa devenim si noi la randul nostru sursa de nefericire pentru cei din aproprierea noasta,cand cu putin efort putem fi sursa lor de fericire,de optimism? Incearca in fiecare minut sa inveti sa fi fericita ,multumind lui dumnezeu pentru toate lucrurile care ti se pot parea neimportante,:faptul ca esti sanatoasa,ca vezi si auzi,ca poti merge pe propriile picioare.Invatand sa fi fericita vei putea da si altora din fericirea ta.

[puf13]

Eu nu am avut experiente de genul asta, dar totusi cred ca pot sa-ti spun ca problemele tale vin din modul superificial cu care abordezi lucrurile. Crezi ca daca nici tu nu stii ce e in sufletul tau altcineva te va intelege? Cel mai bine ar fi sa pui pe o hartie si partile bune si cele rele si sa vezi care sunt mai multe si care atarna mai greu. De exemplu: bune el stie sa-si asume responsabilitati, ma iubeste, iubeste copiii, se descurca sa aibe grija singur de fata lui, e atent cu mine, isi face timp si pt mine... etc rele ce vor zice parintii, ce va zice lumea (daca tii cont de astea nu ajungi nicaieri), nu voi putea creste un copil, nu sunt pregatita pentru asta, il vreau pe el numai pentru mine (incearca sa nu fii atat de egoista). Daca nici dupa ce faci toate astea nu vei gasi o solutie poate te va ajuta sa te pui tu in postura celui cu copil privit ca o povara. Imagineaza-ti ce ai simti tu in locul lui cand cineva desi iti spune ca te iubeste te priveste oarescum ca tu ai un copil dintr-o casatorie anterioara (copil care n-are nici o vina pentru neintelegerea parintilor), casatorie care din ce spui tu inteleg ca nu din vina lui s-a destramat... Totusi nu sta mult pe ganduri caci fiecare zi pierduta de tine nu mai e doar din timpul tau, e si din timpul lor. Iar pentru ei problema e mult mai importanta decat pentru tine...

[alexandrueduard]

delia21: cred ca e putin exagerata descrierea ta, cu mama cea rea si sotia care imparte doar reprosuri. Copilul are nevoie de afectiunea unei mame, dar o sa treaca ceva timp pana cand fetita sa poata simti ocrotire din partea Estellei ( bine asta in cazul in care vor ramane toti 3). Estelle, draga, gandeste-te muuult si foarte bine. In mesajul de inceput intrebai daca e normala situati. E cat se poate de normala; depinde doar de tine: o accepti sau nu; esti in stare sa ai deja o familie (in adev sens al cuv), cu toate grijile, problemele, dar si bucuriile sale ? Eu iti doresc sa alegi ce ti se pare bun pentru tine. Magda si bb Alex puisor http://community.webshots.com/user/edyalex http://photos.yahoo.com/magdacorlea

[carmita_baby]

quote:

---

Originally posted by Estelle
mi-e doar teama de ceea ce va spune peste ani , si ca-mi va arunca in fata mereu fraza " nu esti mama mea , n-ai nici un drept"

---

Estelle, eu nu sunt mamica, deci nu pot sa iti dau sfaturi ca acelea care sunt mamici si mult mai experimentate ca mine, dar cred ca se mai intampla chiar unii copii sa isi uite parintii naturali si sa nu le pese de ei, chiar daca acesti parinti au sacrificat mult in viata pentru ei.. Eu personal sunt nebuna dupa copii, abia astept sa il am pe al meu [:)] Daca sotiorul meu ar fi avut un copilas, l-as fi iubit ca pe propriul meu copil, cred ca as fi fost nebuna dupa el, pentru ca imi iubesc sotul enorm de mult, iar copilul ar fi insemnat pentru mine o bucatica din el. Deasemenea subscriu la ce au zis fetele, de ce ii lasi pe parintii tai sa iti guverneze viata? Tu chiar trebuie sa iti traiesti viata conform dorintelor lor? Daca te decizi sa ramai cu prietenul tau, te rog mult fi o adevarata mama pentru puisorul ala mic, pentru ca isi doreste si el o mamica si o dragoste de mama.. O mama adevarata nu este numai cea care da viata, este mama chiar adoptiva fie ea care isi iubeste puiutul [:)] iar tu ai sansa de a-i fi mama.. o mama adevarata, nu o inlocuitoare[flo] Carmen

[adivio]

Uite, m-am tot gandit cum sa te ajut sa te intelegi pe tine in primul rand si sa poti lua si o decizie. Iti pun urmatoarea intrebare: Daca ai fi pusa in situatia de a nu putea avea propriul copil(de a naste), din motive pur medicale, ai fi in stare sa adopti? Nu e nevoie sa ne spui noua raspunsul. Raspunde-ti tie. Daca raspunsul va fi pozitiv, inseamna ca intr-adevar iubesti copii neconditionat si esti capabila sa-ti asumi responsabilitatea cresterii unui copil caruia nu i-ai dat tu viata dar care este parte din cel pe care il iubesti. Daca raspunsul este negativ, atunci retrage-te elegant si lasa locul altei femei care sa le poate oferi la amandoi(si tatalui si fiicei)iubire neconditionata. Fii sincera cu tine insati, nu trisa! Adivio&Ioana-nazdravana

[mama lia]

draga mea, daca l-ai iubi cu tot sufletul nu s-ar pune problema "sa-i accepti si copilul" ci l-ai iubi si pe acesta automat, ei doi sunt un intreg, nu-ti dai seama de asta???? eu am fetita din prima casnicie. toate relatiile ulterioare care au esuat - au esuat din cauza ca barbatii respectivi nu-mi iubeau copilul, doar il acceptau si tineau la el.....ce, fata mea este o anexa???? copilul este cel mai important lucru din viata mea!!!! Dumnezeu mi-a scos insa in cale un om care imi iubeste fata ca si cum ar fi a lui, o iubeste cu adevarat!!! daca nu ar fi fost asa nu m-as fi casatorit cu el, fii sigura!!!! asa ca incearca sa te pui si in locul lui..... mama domnisoarei Cristina [majoreta] (28.09.1993)

[flavia ramona]

Copilul este o parte din el, asa ca daca il iubesti pe el ii iubesti si copilul, cel putin asa cred eu. Ce ar fi daca ai afla ca nu poti avea copii? Nu ar fi un lucru bun faptul ca omul pe care-l iubesti iti daruieste in felul acesta si un copil, chiar daca e mai maricel? http://community.webshots.com/user/flaviaramona [;)]

[scarmanus]

Mai fetelor, dar incetati sa va luati de fetita ca sa construiti argumente ca daca-l iubeste il iubeste cu copil cu tot si gata. Estelle nici macar nu imputa nici o vina fetitei, nu o priveste ca pe o piedica, ci mai degraba ca pe o mare responsabilitate. Voi ati uitat oare ca in cele 9 luni de sarcina ati avut timp sa va obisnuiti cu gandul ca veti avea un copil, sa premeditati greutatile ce pot aparea si responsabilitatile ce implica cresterea lui, insa Estelle saraca se vede acuma cu un copil "gata fabricat" fara sa fi avut timpul sa se dezmetice cu ideea de "copil" in primul rand. Mie argumentele de genul daca-l iubeste il iubeste asa cum e, cu copila cu tot, mi se par usor puerile. Poate la fel de bine sa-l iubeasca pe barbat, sa o iubeasca si pe fetita, insa nu ca un intreg, aici cred ca-i problema, ea are nevoie sa iubeasca separat, ca si ea la randul ei sa primeasca toata atentia, nu injumatatit, asa cum, hai sa fim realisti, e fortat sa o daruiasca prietenul ei. Cineva avea dreptate cand spunea ca date fiind circumstantele, ea ar avea de sarit niste etape importante pentru ea daca s-ar casatori cu el, iar eu o inteleg perfect sa simta asa. Eu nu o vad defel imatura pe Estelle, tocmai pentru ca isi pune intrebarea daca se va putea ridica la inaltimea responsabilitatilor implicate sau nu. Nu se poate casatori doar fiindca va rani un sufletel nevinovat, sufletul fetitei, daca s-ar desparti, dupa cum nici ne-casatorirea cu el de spaima reactiei parintilor nu e o solutie. Eu spun sa astepti, Estelle, pana ti se vor cristaliza sentimentele, sa-ti fie tie intai clar pana unde poti merge cu compromisul, cu sacrificiul, cu daruirea, cu acceptarea. A propos, nu ne-ai spus cati ani ai, ce-i asa mare graba? scarmanus [url="http://community.webshots.com/user/scarmanus"]Pisicile mele[/url] ______________________________________________________ Sa nu lasi nici o zi sa treaca fara sa faci sau sa auzi ceva frumos.

[light]

Asa e scarmanus, ai dreptate, acum fata cred ca stie ce are de facut. mama Lucia si Liviu minunea