Mama vitrega la 28 de ani

[marius]

Karina, ai intrebat ce am face noi; iti spun ce as face eu: in primul rand i-as spune sotului meu exact ce simt eu referitor la situatia asta. Apoi, i-as spune ca ii sunt alaturi, indiferent ce decizie va lua. Daca el isi doreste o relatie cu fiica lui, o va avea, indiferent ca tie iti convine sau nu. Acum, depinde doar cat de mult iti mai doresti tu sa ramai in casnicia ta. Insa, asa cum ai spus, tu ai luat deja decizia. Mie mi se pare ca mult prea usor iti distrugi casnicia. Probabil gresesc, dar eu cred ca tu incerci acum sa iti asiguri partea aia de avere care consideri ca ti se cuvine, pana nu e recunoscuta fata si tre sa imparti cu ea.

Personal, eu as ramane langa sotul meu, chiar daca ar mai aparea inca 2-3 copii pe langa cea pe care o are deja dintr-o casnicie anterioara.

Mai e o solutie: spune-i ca esti de acord sa o cunoasca, sa aiba o relatie cu ea, dar tu nu vrei sa o vezi, sa o cunosti, sa sti nimic de ea si ca daca o fi sa se intalneasca, sa o faca oriunde, dar nu in casa voastra. 

Cred ca e o discutie inutila, a precizat ca pe ea o intereseaza doar partea ei de avere, doar copilul ei (cand o sa-l aiba), doar sotul ei care sa fie doar cum vrea ea, in caz contrar nu intra nimic in discutie pentru ca ea nu concepe decat asa si numai asa. Motiv pentru care a luat decizia de a renunta la casnicie asa cum a si precizat ca va face. Semnul este punct.... ceea ce se traduce simplu ... punct si gata.

[ela_04]

Marius   viata uneori bate filmul.

Toti ne vedem copiii perfecti si nu concepem astfel de scenari... insa nu e bine nici sa-i urcam prea sus pe piedestal. Sunt oameni si ei si vor face greseli multe... ca si noi.

[Mik]

Marius, si noi am citit asta cu "punct si capat". Unele fete au incercat sa-i explice ca poate greseste, altele (ca mine) sustin responsabilizarea si faptul ca tinara (copila) nu are nici o vina si e normal sa-l cunoasca pe el (tatal), Victoria-mami a dat doua solutii cu foarte mult bun simt, pe scurt, "lumea" a incercat sa spuna si altceva decit vrea Karina sa auda.  

[marius]

Marius   viata uneori bate filmul.

Toti ne vedem copiii perfecti si nu concepem astfel de scenari... insa nu e bine nici sa-i urcam prea sus pe piedestal. Sunt oameni si ei si vor face greseli multe... ca si noi.

Acum ai prins cand am spus ca totul e perfect mai putin cand... nu mai este.

[marius]

Marius, si noi am citit asta cu "punct si capat". Unele fete au incercat sa-i explice ca poate greseste, altele (ca mine) sustin responsabilizarea si faptul ca tinara (copila) nu are nici o vina si e normal sa-l cunoasca pe el (tatal), Victoria-mami a dat doua solutii cu foarte mult bun simt, pe scurt, "lumea" a incercat sa spuna si altceva decit vrea Karina sa auda.  

Am vazut... insa ... nu ai cui.... din pacate... oarecum.

[Mickyyy]

Cat despre presupunerea ta....fiica-mea este majora deci decizia ei este ... a ei si o voi respecta ca atare asa cum respect orice decizie a unui om care are cel putin 18 ani.

 

Putin off-topic, ca mi-a sarit in ochi asta cu 18 ani. Adica sa-nteleg ca daca la 17 ani si 11 luni fica ta s-ar fi confruntat cu o problema de genul atitudinea ta ar fi fost alta decat daca avea 18 ani si-o zi? Pentru simplu fapt ca dupa 18 ani e majora si trebuie sa ii respecti deciziile?

 

E doar o curiozitate. Eu ca mama nu mi-am pus niciodata problema ca 18 ani e un prag care sa faca atat de mult diferenta. Da, legal e majora, si poate lua propriile decizii. Insa pentru mine va fi tot copilul meu si la 17, si la 19 de ani, nu inseamna ca ajutorul/sustinerea mea va fi diferit inainte si dupa 18 ani pe principiul ca gata, e majora acum si trebuie sa-I accept orice decizie, iar inainte de 18 ani e in grija mea si trebuie sa-mi accepte ea mie orice as alege in locul ei.

[marius]

Putin off-topic, ca mi-a sarit in ochi asta cu 18 ani. Adica sa-nteleg ca daca la 17 ani si 11 luni fica ta s-ar fi confruntat cu o problema de genul atitudinea ta ar fi fost alta decat daca avea 18 ani si-o zi? Pentru simplu fapt ca dupa 18 ani e majora si trebuie sa ii respecti deciziile?

 

E doar o curiozitate. Eu ca mama nu mi-am pus niciodata problema ca 18 ani e un prag care sa faca atat de mult diferenta. Da, legal e majora, si poate lua propriile decizii. Insa pentru mine va fi tot copilul meu si la 17, si la 19 de ani, nu inseamna ca ajutorul/sustinerea mea va fi diferit inainte si dupa 18 ani pe principiul ca gata, e majora acum si trebuie sa-I accept orice decizie, iar inainte de 18 ani e in grija mea si trebuie sa-mi accepte ea mie orice as alege in locul ei.

Si daca nu-i accepti orice decizie dupa varsta de 18 ani ea fiind legal discutand exact ca si tine ce poti sa faci?

[Victoria_mami]

Oricine poate sa vina cu o mie de pareri, cum a spus Marius, ea a decis deja ca nu poate accepta si pune punct casniciei. Personal, eu cred ca asta e scuza pe care a asteptat-o sa poata puna punct si sa aiba o scuza oarecum viabila.

 

Marius, respecatrea dorintei si a alegerii unui copil eu zic ca nu tine de varsta, ci de maturitatea persoanelor implicate. "Copilul" X la 13 ani poate gandi mai matur decat "copilul Y" la 23 de ani. Nu poti sa ii controlezi 24 de ore pe zi, decat cand inca sunt la varste mici. Insa de pe la 12-13 ani incolo, nu mai ai control absolut asupra alegerilor copiilor. Insa, poti sa fi acolo la neoie, poti sa-i incurajezi sa iti povesteasca ce fac si (SPER!) sa poti cladi o relatie buna cu propriul copil incat sa nu-i fie frica sa-ti spuna ce i se intampla.

[marius]

Da asa este. Intrebarea era alta. Fiul(fiica) tau(ta) are 18 ani sau mai mult. Legal poate sa faca absolut ce doreste si cum doreste raspunderea apartinandu-i 100% - practic din acest punct de vedere intre tata/mama si fiu/fiica nu mai exista absolut nici o diferenta.

Deci intrebarea ramane:

Daca tu tata/mama nu esti de acord cu decizia X luata de fiul/fiica ta ce poti sa faci?

[Mickyyy]

marius, nu-I vorba de a accepta sau nu deciziile, ci de faptul ca eu nu cred ca maturizarea unui copil se produce fix in ziua in care a implinit 18 ani, si prin urmare atitudinea mea ar trebui sa se schimbe radical in ziua majoratului.

 

ok, legal "copilul" capata niste drepturi atunci, dar cred ca e gresit, si pentru mine ca parinte si pentru el ca si copil, sa ne raportam la acea zi ca la un punct de cotitura in relatia noastra. Sau exact cu am spus-o si inainte, eu sa ii accept neconditionat orice decizie din acel moment (pe principiul ca e majora) pentru ca pana in acea zi ea mi-a respectat neconditionat orice decizie pentru ca nu era. Deciziile majore au nevoie de la fel de multa sustinere din partea unui parinte si la 17 ani si 11 luni, si la 18 ani si-o zi, chiar daca legal copilul poate pretinde ca e major si nu are nevoie de acordul/sustinerea noastra. In realitate el are la fel de multa nevoie de asta si dupa ce-a deposit pragul de 18 ani, doar ca e posibil ca unii copii sa fie mai rebeli din fire si sa nu accepte.

 

In fine, eram total offtopic, asa ca nu mai continui discutia pe tema asta.