Motricitatea fina.

[dana vio]

DEsi, poate totusi n-a fost o idee chiar rea consilierea. Vezi ce socat a fost sotul tau, cum adica nu esti fericita ?! Poate rezolvati ceva cu voi 2 si apoi cu voi 4. [flo2]

[ela_04]

Mey nu inteleg de ce a fost sotul meu asa socat... ce o fi in mintea la barbatii astia??

 

Stiu ca ar fi mai usor Ingrid dar am ales sa mergem la dr de banii astia si sa facem alte activitati... am zis ca ma descurc eu cumva. Sa mergem la inot sau altceva... ca toate astea si gradinita nu ne permitem. Mai sunt cateva luni... am rezistat eu 2 ani si ma impiedic de cateva luni... nu se poate! 

Vorba lui maica-mea "daca stiai ca nu te descurci de ce draq ai mai facut unu!" Mey...de cate ori simt ca o i-au razna imi aduc aminte de vb astea ma ridic, ma scutur si merg mai departe... are dreptate, stiam ce ma asteapta. Asta mi-am dorit si acum trebuie sa gasesc calea sa ma descurc ca inapoi nu mai pot da si nici nu as vrea. Imi ador copiii o sa ne descurcam noi cumva.

Din toamna o sa mearga la gradinita si o sa-mi fie mai usor.

 

Azi de la psiholog mi s-a spus sa fiu mai ferma si sa lucrez mai mult cu el 

nu ne-a dat decat niste cuvinte de repetat. 

  [flor]

[ingridnen]

da,da, la filmul asta cu "fii mai ferma" am fost si eu

 

Mama, fost cadru didactic, avea vorba asta si nu ma credea cand ma plangeam. Cica nu stiu eu cum "sa-l iau".

Ehe, dupa vreo 2 saptamani de stat zi de zi cu el, imi dadea dreptate

 

Oare nu mai exista gradinitele acelea de stat cu program scurt (si gratuite) ? Acum cativa ani mai erau, stiu ca o mamica din parc avea fetita la una din aceea.

 

Ingrid si Cristi 10 ani

[Adriana mica]

Ela, legat de impusivitate in general, cred ca la varste mici copiilor le este greu sa-si gaseasca singuri un mecanism de auto-control. Pt incurajare, noi am aplicat la un moment dat metoda recompensei (eg. un bilet la teatru, pt o saptamana in care reusea sa spuna ceea ce-si doreste / ceea ce-l supara fara insa a folosi gesturi sau cuvinte nepotrivite). La gradi nu a avut niciodata reactii impusive, situatiile de acest fel se intamplau numai acasa.

 

In situatii similare cu cea descrisa de tine, am patit-o si noi de cateva ori, obisnuiam sa-i spun ca ii inteleg supararea, ca nu este nici o problema ca s-a razgandit pt ca putem merge sa luam alta inghetata, atunci cand... (in aceeasi zi, sau a doua zi). Iar intre timp, poate manca un fruct / o bucata de ciocolata. Incercam sa-i propun o varianta de rezolvare a problemei. Uneori functiona, alteori vorbeam cu el dupa ce reusea sa se linisteasca, ii explicam ca este de preferat sa ne folosim energia pt a gasi o solutie, mai degraba decat pt tipat. Intr-o negociere, a avut intotdeauna castig de cauza atunci cand a incercat sa explice sau sa argumenteze, am avut insa o atitudine destul de categorica fata de incercarile de intimidare sau de santaj emotional.

 

Pe masura ce a crescut, a devenit mai usor de comunicat pe aceasta tema.

[larasarit]

Ana Savin - Totul se intampla inainte de sase ani (pag 38):

 

 

Copiii nu pot să reprime numai anumite sentimente. Dacă îi învăţăm să-şi reprime teama sau mânia, vom sfârşi prin a-i învăţa, în mod inconştient, să-şi reprime si sentimentele de dragoste şi afecţiune.

            Copiilor nu le este suficient să poată explica ce se întâmplă cu ei. Trebuie deasemenea să fie convinşi că părinţii înţeleg întradevăr afectivitatea lor. Când sunt nefericiţi, nervoşi sau vexaţi, ei doresc să fie înţeleşi. Şi cum arătăm unui copil că înţelegem prin ce trece?

            Puteţi să o faceţi în mod superficial, spunându-i: “ Ştiu ce simţi.” Dar este prea superficial şi riscă să nu îl convingă. Există un mijloc mai sigur să convingeţi copilul că înţelegeţi ce simte. Această metodă a fost descoperită în anii 40 de către psihologul Carl Rogers. Este ceea ce a numit “sentimente reflectate”

 

TEHNICA REFLECTĂRII SENTIMENTELOR

 

            Iată cum funcţionează această tehnică: arătaţi unei alte persoane că înţelegeţi întradevăr ceea ce simte, traducând sentimentele sale prin cuvintele dumneavoastră şi afişându-i-le ca şi cum aţi fi o oglindă. Este foarte uşor cu copii de doi ani, deoarece puteţi folosi aceleaşi cuvinte pe care le-au folosit ei ca să le exprime.

            De exemplu: copilul dumneavoastră de doi anişori soseşte plângând şi foarte nervos şi spune : “Jimmy m-a bătuuut….” . În loc să îi puneţi faţă în faţă pe cei doi copii, să incepeţi un adevărat procedeu judiciar, cine a început, de ce, etc., mai bine adoptaţi altă tehnică. Tehnica sentimentelor reflectate vă deposedează de rolul de arbitru. În locul său, în momentul în care copilul vine şi spune: “Jimmy m-a bătut”, puteţi răspunde cu un aer compătimitor: “Oh, Jimmy te-a bătuuut…” sau “Eşti furios că Jimmy te-a bătut” sau “ Te scoate din minţi faptul că Jimmy te bate, nu-i aşa?”

            Cuvintele dumneavoastră traduc sentimentele copilului. Eu numesc asta tehnica retroacţiunii, deoarece trimiţând înapoi copilului propriile sale sentimente, îi demonstraţi prin aceasta că înţelegeţi întradevăr ceea ce simte.

            Această tehnică este uşor de înţeles, dar destul de greu de aplicat, deoarece atunci când noi, părinţii, am fost copii, s-a practicat cu noi o altă metodă. Şi ne-am petrecut mulţi ani din viaţă încercând să-i compătimim pe alţii, să le dăm sfaturi, sau să le deturnăm sentimentele, mai ales dacă le consideram rele. De aceea, această tehnică a retroacţiunii se plasează împotriva întregii educaţii pe care am primit-o.

Editat de Mai 21, 2013

[larasarit]

Mamele ştiu foarte bine că vorba favorită a copilului de doi ani este “nu”. Şi, în trecere fie spus, să nu ne uimească faptul că un copil învaţă să spună “nu” înainte de a învăţa să spună “da”. În cele din urmă, a auzit părinţii spunând “nu”, mult mai des decât “da”. Dacă reducem folosirea cuvântului “nu” la minim, în timpul vârstei primilor paşi, copilul ni-l va repeta poate un pic mai puţin în timpul primei adolescenţe. Dar, oricum vom asista la alte manifestări negative; copilul se ascunde când îl strigăm, loveşte cu piciorul, se eschivează cînd vrem să-l punem să facă ceva, sau pur şi simplu “face pe nebunul”. În mod obişnuit, acest tip de comportament nu intervine la vârsta primilor paşi.

            Ar trebui să ştiţi, că o atitudine care este susţinută tinde să se repete. Dacă părinţii replică negativismului enervându-se, întăresc în mod inconştient negativismul şi împing copilul să devină încă mai refractar. Există atitudini preferabile acestei întăriri negative. Trebuie întâi făcută diferenţa între refuzul verbal şi atitudinea negativă. De exemplu, îi spunem copilului: “hai, trebuie să-ţi pui paltonul dacă vrei să ieşi afară”, şi începem să-l ajutăm să se îmbrace. “ Nu, nu vreau”, răspunde el, în timp ce se contrazice strecurându-şi mânuţele prin mâneci. Iată un bun exemplu de negativism verbal. Este ca şi cum i-ar spune mamei: “ Ştiu că e frig afară şi că am nevoie de palton. Ştiu că eşti mai mare ca mine şi mă poţi obliga să-l îmbrac. Dar, recunoaşte mamă, că şi eu sunt cineva şi că am măcar dreptul să protestez puţin!” Acest negativism se prezintă ca un joc: copilul se joacă de-a neascultarea cu mama sa. Aceasta nu realizează caracterul ludic al acestei atitudini şi reacţionează printr-o atitudine dură, creând astfel o criză acolo unde nu era cazul.

            Adevăratul comportament negativ, care se deosebeşte de simpla rezistenţă verbală, se manifestă în aceeaşi circumstanţă prin fugă, sau opoziţie fizică şi violentă împotriva mamei care vrea să-l îmbrace cu paltonul. Dacă acesta este cazul, mama dispune de mai multe posibilităţi de a riposta. Dacă e vorba de mers la joacă, poate spune că nu-i dă voie să iasă fără palton. Dacă micuţul doreşte întradevăr să iasă la joacă, există şanse de a se îmbrăca, cam fără tragere de inimă. În altă situaţie, dacă mama vrea să-l ducă la cumpărături, este grăbită şi nu are răbdare să rezolve situaţia cu calm.: în acest caz, poate să-i reflecte sentimentele ( “ştiu că nu vrei să te îmbraci, ştiu că asta te enervează”) şi să continuie să-l îmbrace cu forţa.

            Adulţii nu sunt singurii pentru care pierderea “faţadei” este un lucru grav. Nici copiilor la prima adolescenţă nu le prea place. Putem deci, încerca să evităm confruntarea directă cu copilul care-şi manifestă negativismul, şi să-i facem câteva avansuri care îi vor permite să salveze aparenţele, propunând, de exemplu, o activitate derivată, sau încercând să îl distragem prin câteva mângâieri. Dacă ne permit nervii. Dar mai ales, reflectându-i sentimentele, îl împiedicăm să piardă aceste aparenţe la care ţine atât de mult. De fapt îi spunem doar: “ Ştiu că nu eşti de acord, şi este perfect normal. Îmi pare foarte rău, deoarece ştiu ce simţi, dar regret să te anunţ că trebuie oricum să asculţi de mine.”

[dana vio]

Da, mie mi-a placut mult Ana Savin. Mi-am explicat multe lucruri, dar ptr solutii sunt cartile Irinei Petrea.

Am invatat, atunci cand Alex este nervoasa/suparata, sa ma pun jos langa ea si o iau in brate. II spun doar hai linisteste-te si o mangai. Dupa ce-i mai trece supararea discutam ochi in ochi, de jos de la nivelul ei.

Unde inca mai gresesc eu: in timp ce-mi spune ceva, imi dau seama unde merge discutia si ma stramb. Si Alex vede si se agita deja ptr ca isi da seama ca nu are succes. Asculta-ma pana la capat, zice. Dar negociem mult. [batcap]

[ela_04]

Nu am gasit nimic despre gradinitele de stat cu program redus...:(

Adriana am incercat cam toate variantele... cand e nervos numai vrea sa auda de altceva. Vrea chestia aia pt care urla sau nimic. Acum incercam iar cu ignorarea comportamentului...dar nu merge. 

Degeaba imi spun toti dr sa ignor comportamentul negativ ca nu merge. Aseara iar a avut o tentativa ... i-a cumparat taica-su o inghetata. Si a venit taica-su singur si copilul se tavalea pe la poarta  ca el nu vrea inghetata de care a cumparat sotul meu. Vroia alta mai scumpa... sotul a luat bani de acasa exact cat ii trebuia asa ca acolo dai circ dar oricum nu avea ce face. 

Cand baiatul a intrat intr-un final i-am luat manutele in mainile mele, m-am aplecat la nivelul lui si l-am intrebat "ce s-a intamplat mama?" s-a oprit din urlat si mi-a povestit. Atunci i-am adus aminte ca dupa ce am mancat la supa la pranz ii cumparasem eu una de care a vrut el. Ca acum tati nu a avut bani la el si nu avea cum sa-i cumpere chiar daca vroia. S-a linistit.

Fara promisiuni ca mai tarziu ii cumpar eu alta sau ca ii dau altceva. Nu pot. In momentele alea chiar nu imi vine in cap 

Da. Ana Savin am citito si eu... Multumesc Dana inca o data [flo2]

La centru pt parinti dr de acolo mi-a spus ca daca copilul pare distras cu o alta activitate sa ma cobor la nivelul lui si sa-l pun sa se uite la mine cat vb cu el. Sa nu-l las sa se joace cu nimic in timpul asta, nici macar cu mainiile. Asta in special cand vreau sa lucrez cu el. 

[ingridnen]

rabdare si tutun...sau Rudotel si plimbari lungi...e ca la dresaj :))

 

Ingrid si Cristi 10 ani

[ela_04]

[:-)))]  Rudotel imi mai trebuia ca in rest le am pe toate!  [:-)))]

 

Sa nu credeti ca aceste crize sunt doar cu taica-su sau doar de la inghetata... stiu ca astea au fost exp pe care le-am dat dar e mai usor cand ma uit la taica-su decat cand imi face mie o criza de asta. De exp... uite jucariile astea (le scot din magazie) cred ca azi o sa ploua...du-le in casa sa ne jucam cu ele. 2 machete si o masinuta. Le pun intr-o cutie pe masa. 

E prea grea mami... nu pot.

Hai ca sunt usoare...fugi cu ele ca acum incepe ploaia! 

Nu pot... o taraste pe masa pana la marginea mesei si o lasa sa cada pe jos 

hmmm. ok.. am sa le pun inapoi in magazie! le iau si le pun in magazie... da si urla da si tavalestele ca el vrea casa de politie, ca el vrea masinuta...

Imi pare rau cred ca discutia asta s-a incheiat. Putem discuta maine despre asta daca vrei! Nu! eu vreau ACUM!!! si da` si urla...vreo 10 min a durat...

l-am trimis in dormitor la el sa urle, s-a dus pana acolo si s-a intors. S-a pus pe pragul de la usa si acolo urla cat il tinea gura 

L-am lasat asa pana s-a calmat... cina l-a auzit cred ca isi inchipuia ca tare il mai chiui   norc ca eu sunt mai cu obrazul gros... cum era... primele 50 de ori e mai greu 

Dupa ce s-a calmat l-am intrebat ca si cum nimic nu s-a intamplat vrei sa mancam supa si apoi sa mergem pe la poarta pana nu incepe ploaia?

da. si am revenit astfel la rutina noastra....